,,Cărările Mântuirii"

,,Cărările Mântuirii"

joi, 16 februarie 2012

Iubire si iertare in ,, Duminica fiului risipitor"(II)






         Drept-măritori creştini,
     Mergând pe firul istoric al acestei pilde, remarcâm la un moment dat o expresie aparent nesemnificativă, dar care, pentru tema noastră, este uimitor de revelatoare. După ce fiul cel rătăcit hotărăşte să se întoarcă, se spune că,, sculându-se a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă de el...”. În aceste ultime cuvinte ni se arată că tatăl  era într-o aşteptare continuă, altfel nu l-ar fi văzut de departe. Inţelegem, aşadar, că în fiecare zi, cu mâna streaşină la ochi, scruta zările, cu bătăi accelerate ale inimii, doar- doar îşi va vedea fiul întorcându-se. Ca să înţelegem şi mai bine mesajul acestei expresii mai – sus citate, reproducem aici una dintre cele mai cunoscute istorioare, care se asociază minunat pildei despre care vorbim: Se spune, la fel ca în pilda noastră, că într-o familie oarecare unul dintre copii şi-a cerut partea de moştenire şi a plecat în lumea largă, din dorinţa de a fi liber şi a face tot ce pofteşte. Dar, precum se întâmplă în astfel de cazuri, în scurtă vreme sacul moştenirii s-a golit, şi rămânând pe drumuri, ar fi dorit să se întoarcă acasă.   Numai că îi era foarte frică de tatăl său, pe care-l ştia om aspru. Pentru că, totuşi, nu numai foamea, dar şi dorul de casă îl îndemnau să încerce cumva, a recurs la o stratagemă. I-a scris mamei, pe care o ştia mai îngăduitoare, următoarele rânduri: ,, Mamă, am rămas pe drumuri, îmi pare rău de tot ce am greşit, aş vrea să mă întorc, dar mi-e foarte frică de tata. Te-aş ruga să-l îmbunezi. Dacă vei reuşi, atârnă în pomul din faţa casei o batistă albă. Eu am să vin cu trenul şi, în clipa în care voi trece prin dreptul casei, mă voi uita pe geam şi, dacă voi vedea batista, înseamnă că tata m-a iertat şi voi veni. Dacă nu, voi pleca mai departe să-mi ispăşesc păcatele multe şi grele pe care le-am făcut...”. Aşa se face că intr-o bună zi, fiul cu pricina s-a urcat în trenul care avea în traseu satul natal şi care trecea chiar prin dreptul casei părinteşti. De frică să nu vadă cumva pomul fără batistă, când se apropia de casă a rugat pe cineva din compartiment să privească pe geam, avertizându-l mai înainte asupra pomului şi a celorlalte. Ce credeţi că a văzut călătorul respectiv? Pomul din faţa casei era plin de batiste şi alte albituri! Ce se întâmplase, de fapt? După ce mama i-a arătat scrisoarea tatălui, acesta nu numai că s-a îmbunat, dar i-a spus femeii să pună în pom cât mai multe albituri, ca nu cumva din mersul trenului iul său să nu observe acea batistuţă, şi să plece...
       Iubiţi credincioşi,
    După cele arătate mai sus, nădăjduim să vi se lumineze în suflet şi mai tare imaginea Dumnezeului iubirii, mai mult decât al Dumnezeului dreptăţii. Asta nu înseamnă că vă îndemnăm la delăsare, Doamne fereşte! Nimeni nu trebuie să zică: ,, Da, am înţeles. Pot să fac ce vreau, că Dumnezeu e bun şi mă iartă!”. Căci se întâmplă adesea ca atunci când păcătuim, diavolul să ne îndemne a gândi numai la Dumnezeul iertării, iar când ne pocăim, tot El să ni-L arate pe Dumnezeul dreptăţii, ca să ne înfricoşeze şi să ne descurajeze. Noi ştim însă că numai ducând o viaţă creştinească adevărată, în duh de smerenie şi pocăinţă, Dumnezeul iubirii ne iartă. Căci zice Părintele Teognost, un călugăr constantinopolitan din secolul al IX-lea: ,, Dumnezeu este foc arzător şi, dacă te atingi de El fiind aur şi argint, să nu te temi că vei arde, cum nu s-au temut nici tinerii din Babilon. Dar dacă eşti de iarbă sau de paie, vei fi nimicit!”.
       Desigur, nimeni nu va fi nemintos să afirme că este de aur sau de argint... Dar, în duhul smereniei şi al pocăinţei dovedite prin fapte, vom alunga în acelaşi timp şi gândurile deprimării, care vin de la Cel- Rău, şi vom nădăjdui în Dumnezeul iubirii. Faţa iubitoare a lui Dumnezeu- Tatăl ne-a fost arătată cu prisosinţă de Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, vrând parcă să ne invite a crede mai cu tărie în Dumnezeul iubirii decât al dreptăţii. Poate de aceea Sf. Isac Sirul a făcut o afirmaţie stranie pentru unii, contrariată chiar, la prima vedere: ,, Nu huliţi spunând că Dumnezeu este drept!”:  Iar dacă luăm numai câteva exemple din Noul Testament , vom observa fără greutate că El Însuşi a pus parcă dreptatea deoparte: pilda lucrătorilor tocmiţi la vie(,, drept” era ca cei din urmă să fie plătiţi cu mai puţini dinari); Parabola cu smochinul neroditor(de ce să se usuce, dacă ni se spune desluşit că,, nu era timpul smochinelor”- Marcu 11,13?); în episodul cu Marta şi Maria, Marta care era atât de sârguincioasă în a fi gazdă bună, este ,, nedreptăţită” în favoarea Mariei, care nu făcea nimic...; dar cazul femeii adultere? ,, Drept” era ca Mântuitorul s-o condamne, spre a fi ucisă cu pietre, dar El oface scăpată! Şi, în general, Iisus vădeşte o statornică preferinţă pentru vameşi, desfrânate, păcătoşi, ceea ce contravine, nu-i aşa?, spiritului dreptăţii! Mai lămurit, chiar această pildă a Fiului Risipitor ne arată spre final că fiul cel mare, cel,, cuminte” şi ,,ascultător”, nu s-a bucurat de apreciera de care a beneficiat cel mic, vinovat de toate relele, care, în plus, a fost primit într-o clipită în casa pe care singur o renegase... După logica omenească, toate cele de mai sus,, şi multe altele încă” ţin de un vădit spirit de ,, nedreptate”. După logica pedagogiei divine, ele ţin, însă, de duhul iubirii şi iertării nemărginite. Căci Dumnezeul noului Legământ este, cu prisosinţă, un Dumnezeu al iubirii şi al iertării.
           Iubiţi ascultători,
       Încrezători pedagogiei divine, nădăjduim şi noi în iertarea şi îmbrăţişarea lui Dumnezeu. Dacă ne vom întoarce cu lacrimi, precum fiul din pilda de astăzi, Dumnezeu, care, ne aşteaptă permanent şi care ne observă chiar şi cei mai timizi paşi de apropiere, ne va întâmpina îmbrăţişându-ne şi căzând pe grumazul nostru. Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu