,,Cărările Mântuirii"

,,Cărările Mântuirii"

sâmbătă, 10 august 2013

Pericolul sectar pentru copiii nostrii.




     Cândva copiii învăţau la şcoală Ceaslovul şi Psaltirea. Când învăţau literele din alfabet, ei buchiseau primele cuvinte citind din aceste cărţi sfinte.
       Astfel, din fragedă copilărie ei aveau un înţeles cuminte, decent, moral, şi chiar sfânt asupra vieţii… Boierii îşi dădeau copiii în seama unor dascăli care-i învăţau în primul rând tainele credinţei ortodoxe. Mulţi fii şi fiice de domnitori s-au şcolit chiar prin mănăstiri în rugăciune şi în asceză. Iată de ce avem un trecut demn şi eroic – pentru că strămoşii noştri au trăit în credinţă şi în evlavie, respectând, totodată, şi tradiţia, şi datinile poporului nostru ortodox.
         Dar astăzi statul şi societatea-însăşi se separă tot mai mult de Biserică, rezultând din asta secularizarea tot mai mare şi chiar păgânizarea lumii creştine. În timp ce credinţa străbună este neglijată, iar Biserica – alungată din societate, se înmulţesc ca ciupercile după ploaie casele sectare, semănând neghina învăţăturilor lor greşite în rândul creştinilor. Mai mult decât atât, statul scoate legi care pune credinţele greşite ale sectarilor la un nivel cu Ortodoxia, pentru a nu-i discrimina pe sectari. Ce va rezulta din asta?
        În baza prevederii articolului 32. alineatul (7)a Legii Nr. 125 din 11.05.2007 privind libertatea de conștiință, de gîndire și de religie, învățămîntul moral-religios în școlile de stat de toate gradele a căpătat o bază legală și poate fi predat în mod opțional sau facultativ. Aceiași lege în articolul 15 alin.(1) prevede că toate cultele religioase sînt pe același picior de egalitate și discriminarea unui sau altui cult religios se pedepsește conform legislației în vigoare. Ce înseamnă asta: asta înseamnă că orice cult religios poate pretinde la predarea cursului moral-religios în orice școală de stat, bazîndu-se pe convingerile și învățăturile dogmatice ale cultului în cauză. Noi, însă, știm că adevărul divin și puterea mîntuitoare o are doar religia creștin-ortodoxă. Apare întrebarea: ce vor învăța copiii noștri în caz că la școli predă un sectar disciplina moral-spirituală, iar părinții acestor copii singuri nu sunt întăriți în informație catehumenică privitoare la credința creștin-ortodoxă? E lesne de înţeles gravitatea și pericolul acestor învățături pentru copiii vulnerabili, care, neavând o educaţie ortodoxă din familie, nu vor putea deosebi adevărul de minciună și binele de rău (în ceea ce priveşte învăţătura credinţei sectare de la orele de religie). În asemenea cazuri, se va folosi dreptul copiilor de a fi exceptați de la orele de religie în baza cererii părinților. Faptul că un sectar ar putea avea dreptul de a preda la copiii ortodocşi religia este inspăimîntător, deoarece ține de posibilitatea mîntuirii sufletești.
       Potrivit LEGII INVĂȚĂMÎNTULUI Nr.547 din 21.07.1995 și anume artic.54 alin(2): formarea cadrelor didactice se realizează … după planuri de învăţămînt care cuprind discipline de pregătire teoretică şi practică în domeniile pedagogiei, psihologiei şi metodicii de specialitate. Iar Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova”nu are licență de pedagogie, în comparație cu, de exemplu, Colegiul Pedagocic Teologic Baptist din mun. Chișinău, str. A. Hajdeu 94. Reieşind din cele expuse mai sus, vedem că absolvenții Colegiului respectiv nu au nici un impediment legal de a deveni profesori de religie, pe cînd absolvenții Academiei Teologice Ortodoxe din Moldova nu se încadrează în cerințele formării ca pedagog, expuse în artic 54 alin (2).
          Făcînd o comparație chiar cu vecinii noștri de peste Prut, din România, vedem că ei în cadrul facultăților de Teologie Ortodoxă au și un profil aparte și anume ”Teologie Didactică”, ce pregătește cadre didactice pentru învățămîntul primar, gimnazial și liceal la disciplina Religie Ortodoxă . Și toți absolvenții facultățiilor de Teologie Ortodoxă primesc diplomă de ”Teologie Pedagogie…” ce le oferă în mod nestînjenit posibilitatea să se angajeze într-o instituție preuniversitară. Și iarăși apare întrebarea: De ce atunci Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova nu cere licență de pedagogie, pentru ca și absolvenții ei să fie pe aceiași poziție de egalitate privind predarea religiei?
         Totuși, ca soluție preventivă, pentru absolvenții Academiei Teologice din Chişinău este dreptul la perfecționare si pregătire de specialitate, metodică și psihopedagogică sau de recalificare profesională în vederea obținerii de grade și categorii de calificare, drept prevăzut în art 54 alin (4) al LEGII INVĂȚĂMÎNTULUI Nr.547 din 21.07.1995 – deci, cu alte cuvinte, se pot face cursuri de pedagogie, stagii și programe de specializare, etc.
Chemăm toți Preoții spre luare aminte, ca să nu ne trezim intr-o bună zi cu copiii in mîinile sectanților!!!