,,Cărările Mântuirii"

,,Cărările Mântuirii"

joi, 24 ianuarie 2013

Boboteaza la Petricani - 2013

            Slujba de Sfintire a crucii de gheata facuta dimineata inainte de slujba!

Atunci când spui Bobotează, gândul te poartă la “gerul Bobotezei” şi la crucile de gheaţă, prezente în aproape toate bisericile la slujba de pe 6 ianuarie. Simbolul credinţei, cioplit în gheaţă, a lipsit de la slujbele de Bobotează pana acum din diferite motive ... Si totusi dupa o perioada destul de lunga o mana de tineri au luat hotararea de a face o surpriza consatenilor lor .


Boboteaza este cea mai mare sărbătoare religioasă din câşlegile de iarnă după Crăciun, fiind o veche sărbătoare creştină întru amintirea Botezului lui Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul în râul Iordan, principalul râu al Palestinei. Bobotezei în popor i se mai zice Boteaza sau Botezul Domnului î  n diferite regiuni atât în Basarabia, cât şi în Bucovina, Transilvania, Banat ş.a. În biserica creştină Boboteaza se serbează cu deosebită solemnitate la 6 Ianuarie, fiind foarte bogată în datine şi credinţe.
  Înainte de Ajunul Bobotezei 5, toată lumea posteşte timp de câteva zile, dar în special nu se mănâncă de frupt şi dulce în ziua Ajunului Bobotezei. Mulţi flăcăi, dar îndeosebi fetele mari, nu mănâncă nimic până la asfinţitul soarelui sau chiar până a doua zi dimineaţa pentru a avea noroc şi să se căsătorească curând cu o persoană frumoasă şi harnică.



  În dimineaţa zilei Ajunului se merge la biserică, unde se face agheasmă. În ziua de Bobotează se sfinţesc apele, se face agheasma mare. Menţionăm că pe parcursul anului se mai face agheasmă, numită agheasma mică, iar slujbele acestea se fac de obicei în ziua întâi a fiecărei luni, sau ori de câte ori au nevoie credincioşii. Sfinţirea apei de Bobotează este însoţită de ceremonia stropirii cu apă sfinţită în amintirea Botezului Domnului. În aceste zile şi încă timp de două săptămâni, nu se spală rufele pentru ca să nu fie tulburate apele sfinţite. Fiecare gospodar aduce agheasmă acasă şi la o săptămână după Bobotează, stropeşte cu ea via şi pomii ca să fie fertili, de asemenea vitele şi păsările, ca să fie sănătoase. După amiază, în ziua Ajunului, preotul umblă pe la casele gospodarilor, sfinţindu-le şi vestind Botezul Mântuitorului în Iordan. Pe timpuri, spre seară, se expuneau icoane şi cruciuliţe sau uneori doar erau desenate cruciuliţe cu cretă la mijlocul lemnului uşilor şi ferestrelor. Acest frumos obicei s-a păstrat în unele sate până în prezent.



 În seara Ajunului Bobotezei, cete de băieţi, de 7-12 ani, umblau cu Chiraleisa. Obiceiul era practicat şi de unii flăcăi. Denumirea acesteia provine de la cuvintele Kyrie eleison, care din neogreacă se traduc Doamne, miluieşte. Deşi iniţial era un obicei vechi precreştin, Chiraleisa a fost adaptat de biserică la sărbătoarea creştină a Bobotezei, fiind alipit aici la ritualul ortodox al îmblării preotului pe la case cu „sfinţitul”. Obiceiul Chiraleisa era larg răspândit pe timpuri, dar a început să dispară îndeosebi în a doua jumătate a secolului trecut. Prin anii 1970 – 1980, pe teritoriul ţării noastre, obiceiul  se întâlnea tot mai rar . În prezent practic nu se mai umblă cu Chiraleisa, obiceiul e pe cale de dispariţie totală. Fiecare chiraleisar avea o cruce de lemn, numită chiraleisă, făcută de obicei, de meşteri, frumos încrestată şi împodobită cu smocurele de busuioc, legate cu fire de lână roşie. Fetele mari se străduiau să fure pe neobservate din busuiocul de la chiraleisă, spunând că este bun pentru făcut vrăji de măritat (care se făceau în aceeaşi seară). Ceata de chiraleisari, intrând în curtea gospodarului, începeau să zică într-un glas „Chiraleisa, Doamne!” Apropiindu-se de fereastră recitau textul Chiraleisei, la refrenul „Chiraleisa, Doamne!” înconjurau casa.  În unele sate se intra în casa gospodarului cu lumânări şi cu tămâie aprinse, recitau textul lângă masa gătită cu bucate de post (colivă, vărzare, prune fierte, colaci ş.a.), iar în timpul refrenului înconjurau masa. Obiceiul este însoţit de texte folclorice cam uniforme în toate satele, fiind uşor accesibile, ritmice şi vioaie.

Versurile Chiraleisei sunt în marea majoritate asemănătoare cu mesajele din finalurile Pluguşorului, Semănatului şi Sorcovei, urând gazdelor noroc, belşug în toate, roade bogate, sănătate. În ziua de Bobotează, membrii cetei leagă la chiraleisă (crucea de lemn) un prosop şi se duc s-o sfinţească la Iordan.                                                     

 În dimineaţa zilei de Bobotează, toată lumea se adună la biserică unde se petrece liturghia, după care se organizează o procesiune la vreun râu, izvor sau fântână, unde se sărbătoreşte Iordanul. . În trecut, în fruntea procesiunii mergeau tinerii care duceau steagurile bisericeşti, apoi preotul împreună cu cântăreţii, care erau urmaţi de toţi enoriaşii. Icoanele erau duse de fete mari. Pe drum se interpretau cântece de slăvire a Domnului.  În gheaţa râului, din timp, era tăiat un produh. Alături era înălţată o cruce de gheaţă. În timpul liturghiei se făceau ultimele pregătiri la locul de sfinţire, se aşeza masa cu cele trebuincioase pe ea şi alături două sfeşnice cu lumânări aprinse. Ajungând acolo, lumea se aranja într-un semicerc mare în jurul produhului şi crucii de gheaţă. Preotul, cântând Iordanul, sfinţea apa din râu, crucea de gheaţă şi căldările pline cu apă de lângă ea. În unele regiuni, preotul la sfârşitul Iordanului aruncă crucea în apa râului şi unii flăcăi se aruncă să o prindă, crezând că astfel vor deveni foarte norocoşi şi sănătoşi tot anul. Se trăgea din puşti, iar unii preferau să-şi introducă puşca în apa sfinţită a râului pentru a avea noroc la vânătoare. Se dădea drumul la hulubi să zboare. În unele sate se trăgea din puşti cu hârtiuţe multicolore, pe care oamenii se străduiau să le prindă, se credea că ele sunt bune de afumat în caz de speriat.  . După petrecera Iordanului preotul se întoarce la biserică unde este aşteptat de către enoriaşii cu copii nou-născuţi pentru a fi botezaţi

 În ziua de Bobotează, până la agheasma mare, nici un creştin nu-şi permite să bea şi să mănânce. Se aghesmuesc fântânile şi casele, se stropesc cu agheasmă şi mormintele celor plecaţi în lumea celor drepţi.



 De obicei, în ziua de Bobotează, se aşează la masă pe la amiază. Mai întâi se bea agheasmă şi se mânânca o bucăţică de nafură, apoi se servesc bucatele pregătite de frupt ca la Crăciun: răcituri, sarmale ş. a.
După amiază, în fiecare sat se organizează joc, la care participă toţi locuitorii


 Cu Iordanul se termină sărbătorile de iarnă.
Sunt foarte multe datine şi credinţe legate de Bobotează şi de agheasmă. Menţionăm doar unele dintre ele:
 – Gospodinele, în Ajunul Crăciunului, pun în cuptor o piatră, care este lăsată să stea acolo până în noaptea de Bobotează. Piatra este scoasă şi aruncată afară pe la miezul nopţii, urmată de cuvintele: „Cum dorm toţi oamenii şi nimeni nu vede, aşa să nu vadă uliul puii mei, ci să stea împetrit şi încremenit”;


– Începând cu Ajunul Crăciunului şi până la Bobotează, păsările sunt hrănite dintr-un vas cu doage, ca să fie găinile îngrădite şi să nu scurme semănăturile din grădină;
 – Când hrănim păsările, nu se strigă, căci le mănâncă uliul. Numai după ce preotul a sfinţit agheasma, se poate striga, căci atunci toate dihăniile au fugit pe pustiu. Deasemenea nu e bine să se strige găinile la mâncare, căci auzind vecinele pot zice cu intenţia de a face rău: „Ţie penele, / Mie ouăle!”. Din acel moment găinele se cuibăresc şi se ouă la femeia respectivă, iar la stăpâna lor vin doar să mănânce;    
– De la Crăciun până la Bobotează nu se coase (îndeosebi cei care au vaci a făta);



– În Ajunul Bobotezei nu se lucrează, că moliile şi şorecii îţi rod hainele şi covoarele;
– Dacă în ziua de Bobotează este crivăţ, vor fi roade bogate;
– Fetele mari, în ziua de Bobotează la biserică, se străduie să calce în urma preotului când  iese cu procesiunea pentru a sfinţi apele la Iordan, crezând că astfel se vor marita mai degrabă;
  – Înainte se credea că lupii atacă oamenii numai până la Bobotează, din această zi ei numai sunt periculoşi pentru oameni; 


  – Pe timpuri, dacă se năştea copilul mort, el era îngropat în grădină lângă un pom. Mormântul se stropea şapte ani cu agheasmă la Bobotează, zicând: „Botează-se robul lui Dumnezeu Ion (de este băiat), Maria (de este copilă), în numele Tatălui  şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin”, şi doar apoi, el se considera  botezat;
 – Agheasma se bea câte o linguriţă pe nemâncate Duminica şi de zilele mari;
– Miercurea se stropeşte cu agheasmă prin casă ca să nu să se apropie duhul necurat;



– În caz de speriet, de deochi, de somn neliniştit cu tresăriri şi în multe alte cazuri se apelează la ajutorul aghesmei. În popor se spune, că  trebuie să avem în casă atât agheasmă de la Bobotează, precum şi cea din Ajunul Bobotezei, care fiind turnate la un loc într-un vas au o forţă foarte mare, ce ne ocroteşte de toate relele şi ne tămăduişte de toate bolile, chiar şi de cele incurabile ş. a.
Constatăm, că datinele şi credinţele legate de Bobotează fac parte din tezaurul de tradiţii  moştenite din generaţie în generaţie, reprezentând specificul poporului nostru. Remarcăm necesitatea revitalizării şi readucerii pe larg în cadrul sărbătorilor de iarnă a tradiţiilor etno-folclorice ale Bobotezei: sfinţitul caselor, umblatul cu Chiraleisa, organizarea ca pe timpuri a Iordanului cu cruci de gheaţă la râuri şi fântâni etc.  


In multe zone din ţară, în ziua de Bobotează se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descintecele, se află ursitul, se fac prorociri ale timpului şi belşugului în noul an, se crede că se deschide cerul şi vorbesc animalele. Mihai Camilar, de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina - Gura Humorului, ne-a povestit că ajunul Bobotezei, ziua de astăzi, este foarte importanta pentru creştini.


"Dimineaţa de Ajun, înainte de aprinderea focului, se strângea cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstarte până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume pentru a le face rodnice şi le proteja de gujulii. Fânul de sub faţa de masă şi bulgarii de sare se adăugau în hrana animalelor pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele. În acelaşi scop era folosită şi agheasma luată de la preotul care venea cu Iordanul.