Rugaciunea la cumpana dintre ani

    

RUGA IN NOAPTEA DINTRE ANI

rugaciune scrisa de Noralinee

E seara anului apus
Si zorii celui ce rasare,
Priviti cu toti acolo,sus,
Si cereti Domnului rabdare!
In anul ce va inflori
Cu bucurii si griji razlete,
Aproape Doamne sa ne fi,
Ne inconjoara cu blandete.
Caci rataciti ca niste oi
Mereu ne pierdem in pacat
Si in multimea de nevoi
Noi,singuri Doamne am intrat!
Pierdut-am rostul rugaciunii,
Al milei si cel al iertarii,
Lasaram loc desertaciunii
Si valului necugetarii.
In noaptea-aceasta,Te rugam
Sa faci ceva,sa dai un semn,
Privirea-n cer sa ridicam
Inconjurati de-al Tau indemn.
Si Te rugam Doamne,nespus,
Cu grija Ta nemasurata,
Parintii nostri ce s-au dus
Sa ni-i arati in vis,o data.
Caci ne apasa dorul greu
Si mangaierea lor fierbinte
In suflet o pastram mereu
Durerile sa ne alinte.
Presara-n cale gandul bun,
Iubire,mila si credinta,
Ne-ndreapta pasii pe-acel drum
Lipsit de-amar si suferinta.
Si...multe Doamne,Te rugam,
Suntem straini si calatori,
Iar ruga ce azi inaltam
Sa ne aline anii trecatori!

     Rugaciunile de la miezul noptii , la cumpana dintre ani , au o importanta aparte . Slujbele de Te Deum ce vor fi savarsite in bisericile noastre au o semnificatie deosebita , mai ales ca in ziua de Anul Nou praznuim si Sarbatoarea Taierii imprejur a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos , in a opta zi de la nasterea Sa si facem pomenirea Sfantului Vasile cel Mare , Arhiepiscopul Cezareei Capadociei , ce a trecut la Domnul la 1 ianuarie in anul 379 . Pentru cei ce nu pot participa la astfel de slujbe , o rugaciune in miez de noapte este bine venita , caci multumim Domnului ca am trecut cu bine inca un an !                                                                                                                     Sa multumim Domnului pentru binefacerile ce s-au revarsat asupra noastra si a famililor noastre !                                                                                

        Sa multumim pur si simplu ca suntem si ne-a mai dat timp sa ne savarsim pe calea pocaintei !

        Sa multumim ca nu ne-a rasplatit dupa faradelegile si pacatele noastre !       Sa multumim si pentru cele mai putin bune , caci toate ne vin de la El , spre mantuirea noastra !                                                                                                                                             Sa multumim Domnului , Cel ce a creat lumea si are grija de Creatia Lui , El insusi find mai presus de lume !

       Sa ne rugam Lui , pentru noul an ce va urma , sa ne pazeasca de tot raul , de ispite , de boli , de caderi , de vrajmasi , de vrajmasie , de galceava cea dintre noi , de ura si de alte asemenea .

       Un crestin e eliberat doar prin rugaciune , iar Anul Nou trebuie sa fie un moment in care sa ne reevaluam viata din punct de vedere spiritual , comunitar , familiar , profesional . Spunea cineva atat de bine ca : " Taina existentei umane nu sta in a trai , ci in a sti pentru ce traiesti " ! Sa dam un bun inceput anului ce vine , inaltand impreuna, in miez de noapte rugaciuni de multumire si de cerere : Slava lui Dumnezeu pentru toate !+

Colindul sfânt şi bun

Colindul sfânt şi bun 

            Dictionarul Explicativ al Limbii Române, printre alte inţelesuri, explică substantivul "colind” prin . Putem înţelege de aici că "a colinda” ne sugerează tocmai viaţa omului. Viaţa, adică această peregrinare, neîntreruptă, din loc în loc, are şi bucurii şi întristări, la fel cum colindul cuprinde toate aestea. Să spunem aşadar ca a colinda înseamnă a împartăşi cu ceilalţi oameni, suferinţe, bucurii, aşteptări, nădejde. Dar toate acestea sunt pentru cei care vor şi se străduiesc să ajungă la autenticitate, la adevărata valoare, nu la cei care colindă pentru lucruri material, sau care fac din colind ceva blasfemiator. Ar tebui sa ne scandalizeze faptul că există astăzi reclame car folosesc colinde pentru a îşi vinde un produs. Dacă oricum nu avem ce să facem, măcar să ne străduim să ne situăm pe o poziţie firească faţă de tot ce a integrat Biserica în "Trupul Său”           

Toţi am auzit expresia, "colindul sfânt şi bun”, mai ales în luna lui decembrie când lumea pare să îşi aducă aminte de tradiţii, de bucurie, de Dumnezeu. Dar dacă este "sfânt” pentru ce a mai adăugat poporul şi "bun”? Poate fi ceva sfânt si să nu fie bun? Poate ar trebui să înţelegem   stră-bun, cu sensul ca este vorba de o predanie din moşi-strămoşi. Aceasta poate ar fi prima valoare, lumească şi duhovnicească a colindului, anume că este o moştenire a moşilor noştrii, moştenire cu valoare spirituală, de care trebuie să avem grijă poate mai abitir decât celelalte moşteniri. O moştenire nu este numai un bun pe care il primeşti, ci şi un factor de îmbogăţire duhovnicescă, care te responsabilizează.

La origini colindele aveau o funcţiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire şi belşug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (adică de venirea primăverii), fie de sfârşitul său (toamna, la culegerea recoltei) . Pe de altă parte, un scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. În acest sens, ele moştenesc funcţiunea sărbătorilor păgâne ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie şi a Dies natalia Solis Invicti. Peste timp, din semnificaţia iniţială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri şi urări. Aceastea trebuiesc înţelese prin prisma faptului ca toate cele de mai sus se integrau în viaţa omului, în spiritualitatea omului, iar cu venirea creştinismului, nu s-au creat din acestea pozitii care se opun, ci s-au mulat armonic. Pentru că prin creştinism valorile spiritual existente şi-au găsit manifestarea autentică, la fel cum spune Profesorul Remus Rus, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul” din Bucureşti, "Creştinismul NU este  o religie, ci împlinirea tuturor aspiraţiilor religioase”. 

Astfel se exprimă prin colind adevăruri dogmatice, rugăciuni, lacrimi, fie de bucurie, fie de întristare sau dor; este vorba de o pedagogie care se aplică începând cu cele mai fragede vârste.

În Franţa colindele se numesc "Chans de guete” sau "Noels”, in Italia - "Cantico di Natale”; in Spania - "Vilancieo de Noche buena”; in Portugalia - "Vilancico”, la aromani - "culinda”, la vechii slavi - "Koleda”; la albanezi - "Colandra”, la lituanieni - "Kalendo”, la germani - "Kalende”.  Însă puţine popoare din lume au insoţit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o îmbrăţiăare aşa de caldă şi de duioasă ăi au exprimat-o aşa de bogat în forme artistice, cum a facut-o poporul român. In colinde, simplitatea, usurinţa şi cursivitatea versului popular, exprimă o mare bogatie de idei, intr-o forma plină de frumuseţi artistice, în care figurile de stil abundă, comparaţiile se întrec una pe alta, iar epitetele şi mai ales diminutivele nu lipsesc aproape din nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce dă gingăşie, frumuseţe, farmec şi duioşie colindelor.

În vremea noastră colindele se situeaza, prin valoarea lor literară şi muzicală, în constelaţia artistică europeană.

Dar, colindele romaneşti sunt păstrate, gustate şi apreciate pentru valoarea lor teologică. Ele sunt înmiresmate de parfumul cel mai ales al evlaviei noastre creştineşti şi strămoşeşti, sunt o transpunere în formă populară cântată a credintei noastre ortodoxe. Ele sunt inspirate din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, din slujbele divine şi din iconografie. În ele respiră puternic duhul creştin şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar. În versurile lor duioase şi pline de credinţa se descifrează sensurile adânci ale unei trăiri religioase autentice, bazate pe mărturia de nezdruncinat a dreptei credinţe.

Ele prezintă ascultătorilor dogma ortodoxă înveşmântată în straiul idilic si naiv al versului popular al colindei. Nici una din învăţăturile de baza ale credinţei creştine nu este uitată sau nefolosită în colindele noastre româneşti. În ele se răsfrânge învăţătura creştina despre păcatul strămoşesc, Întruparea şi Naşterea Mantuitorului, răscumpărarea oamenilor prin moartea şi Învierea Sa, supracinstirea Maicii Domnului, cinstirea Sfinţilor, Sfintele Taine, învăţătura despre rai şi iad şi judecata viitoare.

            Să ne oprim asupra următoarelor versete de sensibilitate, dor, năzuinţă, adâncime teologică sublimă, izvorâte din trăire autentică, duhovnicie, care cuprind în sine:

Slavă să aibă nesfârşită

Dumnezeirea-ntreită

Unimea nedespărtă.

Tatăl Atotţiitorul

Şi Fiul Izbăvitorul

Şi Duhul Mângâietorul.

Unul fiind in trei fete

S-a pogorat sa ne-nvete

Sa ne-arate cu blandete.

…

Că în cer sunt multe case

Împodobite frumoase

Tot cu raze luminoase,

Unde drepţii se adună

Cu toţi sfinţii împreună

Şi îşi fac tot voie bună.

Şi cântând c-o glăsuire

Dănţuiesc într-o unire

Dând lui Dumnezeu mărire

Moldoveanul în pelerinaj: Despre colinde la romani

Moldoveanul în pelerinaj: Despre colinde la romani: Colindele (sau colindurile) sunt nişte cântece tradiţionale româneşti, anume felicitări (urări) de tip epico-liric, având în gen...

Despre colinde la romani

     Colindele (sau colindurile) sunt nişte cântece tradiţionale româneşti, anume felicitări (urări) de tip epico-liric, având în general între 20 şi 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreştină . Colindele nu trebuie confundate cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creştine de iarnă, şi nici colindatul cu umblatul cu steaua . Colindele se cântă în preajma Crăciunului. Unele dintre ele au o sumedenie de variante şi versiuni, potrivit diferitelor regiuni şi graiuri.

       Originile.  Iniţial, colindele aveau o funcţiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire şi belşug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (adică de venirea primăverii), fie de sfârşitul său (toamna, la culegerea recoltei) . Pe de altă parte, un scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. În acest sens, ele moştenesc funcţiunea sărbătorilor păgâne ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie şi a Dies natalia Solis Invicti. Peste timp, din semnificaţia iniţială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri şi urări

                                        Colindul Vechi Obicei la Romani

        Adevaratul colindat se desfasoara in seara si noaptea de Craciun. Colindatorii se aduna in cete bine randuite. Fiecare grup isi alege un conducator numit de obicei "vataf" sau "jude". Colindatorilor propriu-zisi li se alatura cativa flacai cu sarcina sa poarte, in saci si traiste, darurile primite.Pe vremuri, fiecare ceata putea sa ia la colindat numai o anumita parte a satului, avand grija sa nu patrunda in zona ce se cuvenea alteia.
       Odata intrati in curtea casei, colindatorii isi deapana repertoriul inaintea membrilor casei, adunati in prag.Cantecele sunt intotdeauna insotite de dansuri.Dupa ce cantecele si dansurile din fata casei s-au terminat, gazda isi invita colindatorii in casa. Aici, inainte de asezarea la masa pentru ospatul comun, vataful cetei porunceste sa se cante alte cateva colinde.Numarul colindelor depinde in mare masura de rangul gazdei si de belsugul de daruri pe care ea urmeaza sa le ofere colindatorilor.
     Unei singure melodii ii pot corespunde mai multe texte (versiuni locale, varianta laica sau crestina)

Noi nu suntem singuri

                           

 


    Un prieten, preot francez, îmi povestea, nu de mult, o istorioară interesantă. Trei tineri din Bordeaux, încă din copilărie, erau foarte buni prieteni: de aceeaşi vârstă, colegi la aceeaşi şcoală, colegi de joacă, vecini cu locuinţele. Chiar şi părinţii lor erau prieteni de familie. Au terminat împreună aceeaşi şcoală. A venit vremea satisfacerii serviciului militar. Dar fiind şi posibilitatea de a face voluntariat în schimbul serviciului militar, toţi trei au optat pentru voluntariat. Şi tot împreună au plecat ca profesori în Egipt. Dar aici s-a întâmplat ca să nu mai poată fi împreună, fiind repartizaţi în trei localităţi diferite. Regretele şi durerea despărţirii au fost mari, până la urmă însă s-au resemnat, ştiind că totul va dura doar un an.
     Nici părinţii rămaşi acasă nu au putut accepta uşor despărţirea copiilor lor. Unul dintre părinţi a avut o propunere: să contribuie fiecare familie cu o mică sumă de bani care să fie trimisă copiilor lor în Egipt. Cu aceşti bani cei trei să aibă posibilitatea de a se deplasa la o întâlnire şi să ia un prânz împreună la un restaurant. Aceşti părinţi grijulii ar fi dorit ca fiii lor să se întâlnească o dată pe lună ca să se păstreze prietenia aceea frumoasă, comuniunea dintre copiii lor. Aşa au şi făcut. Au trimis primii bani.
Doi dintre tineri au fost foarte încântaţi de idee. Dar al treilea a zis: "Eu aş fi de altă părere. Decât să cheltuim banii la restaurant, mai degrabă îi împărţim între noi şi îi cheltuim fiecare cum vrea." Aşa au şi făcut. Dar scopul banilor, pe care l-au gândit părinţii nu a fost atins. Ei îi voiau pe cei trei împreună.
Ce a urmat mai apoi? Tânărul care a făcut propunerea nu s-a mai întors niciodată în Franţa. A devenit musulman, a intrat într-o mişcare fundamentalistă şi a fost ucis la puţin timp după aceea. Lipsa comuniunii cu camarazii săi i-a fost fatală.
    Noi toţi avem nevoie de comuniune. Aşa ne-a vrut Dumnezeu încă de la creaţie: fiinţe sociale şi nu izolate.
     Şi avem atâtea momente şi locuri de comuniune.
     Familia este o comuniune perfectă. Oare nu Dumnezeu a zis: "Nu e bine ca omul să fie singur"? În familie cele două persoane, soţ şi soţie, împart totul: bucurii, dureri, sentimente, responsabilităţi, proiecte, bani, griji, împliniri. Totul. Dar toate acestea capătă valoare datorită comuniunii. Dacă soţii ar rupe comuniunea, chiar temporar (cum se întâmplă adesea în zilele noastre) sau definitiv (Doamne fereşte!) prin divorţ, totul devine dramă. V-aţi întrebat vreodată câte persoane suferă din cauza rupturii comuniunii familiei? Dacă comuniunea produce doar roade minunate, ruptura ei creează doar răni şi durere.
Se cunosc nenumărate cazuri nefericite datorită plecării unuia dintre soţi la lucru în străinătate: copii care nu-şi mai văd părinţii decât în poze, soţii care şi-au făcut din plâns un obicei zilnic, soţi care au uitat de familie şi nu s-au mai întors niciodată acasă... Traume de nedescris. S-a rupt comuniunea aceea frumoasă a familiei şi s-a creat un dezastru... Ce păcat!
      Comuniune găsim apoi în propria Biserică. Noi nu suntem creştini izolaţi, unul câte unul, ici-colo. Biserica înseamnă comuniune. Prezenţa duminicală la liturghie e cea mai frumoasă manifestare a comuniunii: creştinii se întâlnesc între ei, îşi vorbesc, se salută, îşi zâmbesc unii altora. Sunt lucruri banale la prima vedere, dar e important că ne simţim împreună, că suntem în comuniune cu ceilalţi creştini. Ce mult ne poate ajuta un zâmbet, o strângere de mână, o simplă întrebare: "Ce mai faci?"
Să ne amintim cât de frumos apreciau păgânii comportarea primilor creştini: "Iată-i cum se iubesc!" Chiar şi păgânii vedeau în comuniunea creştinilor o mare valoare. Când cineva părăseşte Biserica, rupe comuniunea cu prietenii săi, cu comunitatea sa, cu istoria sa şi a familiei, cu tradiţia sa, cu totul.
Într-un sat din judeţul Vaslui un om, proprietarul unui magazin, a devenit neoprotestant. Tot satul, parcă la comandă, l-a izolat: nu-l mai primeau în casele lor, nu mai cumpărau nimic de la el, nu mai vorbeau cu el. Un ziarist, venit în sat, a întrebat mai mulţi săteni de ce se poarta aşa cu el. Unul dintre ei a zis: "Pentru că acest om ne-a trădat. A părăsit credinţa noastră şi a părinţilor noştri, ba chiar şi a părinţilor săi. El nu mai vrea să fie cu noi şi ca noi. Nu noi ne-am rupt de el, ci el s-a rupt de noi." Eu aş continua: acest om a rupt comuniunea cu satul său, cu vecinii săi, cu Biserica sa. Ce s-a ales? O izolare din partea tuturor, care nu poate fi decât dureroasă.
      Dar cea mai frumoasă comuniune este aceea cu Dumnezeu.
      Părintele Dumitru Sălăgean de la Lugoj (Dumnezeu să-l primească printre drepţi), care a stat 14 ani în închisoare, şi cu care am avut bucuria de a vorbi ore în şir, îmi povestea: "La Sighet cel mai greu era la Neagra (celula fără lumină) pentru că erai singur. Nu aveai cu cine schimba o vorbă săptămâni întregi. Când eram în grup, în alte celule, mai vorbeam, mai discutam, ne rugam împreună, şi timpul trecea mai uşor. Dar aici era tare greu. Însă trebuie să-ţi spun, dragul meu, că aici am ridicat către Dumnezeu cele mai frumoase rugăciuni din viaţa mea. Aici l-am simţit cel mai aproape şi mai intim pe Dumnezeu: eram numai eu cu El..."
      Aşa se explică frumuseţea vieţii persoanelor singure, a preoţilor celibi, a persoanelor consacrate, a eremiţilor: chiar dacă la prima vedere par a fi solitari şi lipsiţi de comuniunea cu alţi oameni, ei au comuniunea cu Dumnezeu care e una perfectă. Mărturia părintelui Sălăgean e grăitoare.
Vai de cei care nu pot avea o comuniune frumoasă cu cei din jur: certăreţii, egoiştii, orgolioşii, autosuficienţii, dispreţuitorii şi toţi cei asemenea lor. Vor fi mereu trişti, nemulţumiţi.
      Însă comuniunea adevărată şi sinceră face adevărate minuni: în familii, în Biserică. O adevărată şi sinceră comuniune cu Dumnezeu face sfinţi.

pr. Iosif Dorcu