,,Cărările Mântuirii"

,,Cărările Mântuirii"

duminică, 5 februarie 2012

Predica la Duminica Vamsului si Fariseului: Despre discretie




                                                                                        “Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de      viata, ca maneca duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Indurat curateste-l cu mila milostivirii Tale!(din cântările Triodului)



            Iubiţi credincioşi,
    Această frumoasă alcătuire liturgică din rânduiala Utreniei, pe care am auzit-o astăzi, anunţă începutul unei noi perioade din cursul anului bisericesc, a Triodului, perioadă ce cuprinde zece săptămâni, asemănătoare cu o scară pe care urcăm, treaptă cu treaptă, spre Sfintele Paşti. Iar treptele „scării” sunt evidenţiate mai ales de cele zece duminici care marchează, de fapt, începutul saptamânilor: patru pregătitoare, a Vameşului şi a Fariseului, a Fiului Risipitor, a izgonirii lui Adam din  Rai, şi a Înfricoşatei Judecăţi; şase ale Postului Mare, aOrtodoxiei, a Sf. Grigorie Palama, a Sf. Cruci, a Sf. Ioan Scărarul, a Cv. Maria Egipteanca şi a Floriilor.
    Fericit creştinul care nu lipseşte de la nici o Sf. Liturghie, având, astfel, privilegiul să urce duhovniceşte şi-n această perioadă, pas cu pas, fără întreruperi ale firului liturgic! Căci, se ştie, o rupere a unui fir obişnuit, (de aţă, să zicem) presupune facerea unui nod, iar firul înnădit nu mai are subţirimea şi supleţea celui fără noduri. De aceea, să fericim pe toţi cei ce şi astăzi aţi arătat dragoste faţă de  Sf. Biserică, îndemnându-vă să fiţi prezenţi mereu, fără întrerupere, la Sf. Liturghii.
     Astăzi ne găsim, cu ajutorul Domnului, pe prima treaptă a ,,scării” Triodului, în Duminica îndeobşte cunoscută sub numele de ,, a Vameşului şi a Fariseului”. Cunoaşteţi cu toţii pilda lor, cum s-a rugat fiecare: Fariseul cu mândrie şi aroganţă(de fapt, nu s-a rugat, ci s-a lăudat...), iar Vameşul, cu smerenie, cu umilinţă şi, mai ales, cu discreţie.
              Iubiţi credincioşi,
      Ne propunem acum, cu ajutorul Domnului, s-ă vorbim despre discreţie, ca cel mai plăcut şi frumos detaliu al smereniei. Potrivit dicţionarelor explicative, cuvântul ,, discreţie” are două sensuri:
1.     Discret este omul care ştie să păstreze o taină; dar şi,
2.     Omul rezervat, reţinut în vorbe şi acţiuni, care nu atrage atenţia, nu şochează...
In cazul Vameşului, pe care dorim să-l luăm exemplu, desigur, ne interesează cel de-al doilea sens. Aşadar, Vameşul, cu toată păcătoşenia pe care o mărturisea(păcătoşenie reală, poate!), s-a dovedit a fi discret, adică simplu, lipsit de ostentaţie, căci s-a rugat fără zgomot, într-un loc retras, fără a rosti vorbe multe, ci, cu lacrimi, zicând doar: ,,Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul!”. Urmarea o ştiţi, din cuvintele Mântuitorului: s-a întors la casa lui mai îndreptat decât acela, decât Fariseul, adică. Cuvântul,, îndreptat” are aici sens de,, mântuit”, pentru că, în limbaj doctrinar ortodox, atunci când vorbim de mântuire personală, s-au subiectivă, folosim termenul de îndreptare.
     Iată, iubiţi credincioşi, cât de plăcut este  înaintea Domnului omul discret! După cum şi nouă ne sunt foarte dragi acei semeni pe care-i vedem şi-i simţim că fac cu discreţie orice lucru, fie că sunt veseli, fie că sunt trişti; când vorbesc s-au cântă, când fac o faptă bună şi, mai ales, când se roagă...
      Ca o mică ilustrare a virtuţii discreţiei, amintim acum o pildă sugestivă din Pateric:,,Spunea Avva Daniil:,, N-am dus odată la Avva Pimen şi am gustat împreună şi, după ce am gustat împreună, ne-a zis nouă:,,Mergeţi de vă odihniţi puţin, fraţilor”. Deci s-au dus fraţii sî se odihnească puţin, şi eu am rămas să-i vorbesc deosebi şi sculându-mă am venit la chilia lui. Deci dacă m-a văzut venind la el, s-a pus pe sine ca şi cum ar fi dormit, că aceasta era lucrarea bătrânului, a le face toate în ascuns”(pentru Avva Pimen).,, S-a pus pe sine ca şi cum ar fi dormit...”, adică n-a vrut să ştie ucenicul că el se roagă,dorind să fie discret... Aşadar discreţia, minunat detaliu al smereniei, foarte importantă pe scara virtuţilor! Căci spune un proverb ce merită a fi reţinut:,, Un minut de discreţie valorează mai mult decât o oră de discreţie”. Auziţi ? Discreţia preferată înţelepciunii! Iar un alt proverb spune despre cei potrivnici, că,,indiscreţi nu au loc nici în iad”! De aceea, credem că virtutea discreţiei, trebuie s-o vedem cu deosebire la Vameşul pe care ni-l dă exemplu Mântuitorul, încercând, desigur, s-o imitam şi noi, fie în biserică, fie acasă, la serviciu, pe stradă, s-au în oricare alt loc, în bucurie sau tristeţe, în sănătate sau boală, deţinător de funcţii mari, sau în condiţia de simpli cetăţeni.
              Drept-măritori creştini,
          Spre vieţuirea în discreţie ne cheamă şi Sf. Apostol Pavel în câteva cuvinte pe care le-am citit prea grăbit de multe ori, poate. Iată ce le spune la un moment dat corintenilor( şi nouă, tuturor, desigur):,, Şi pe aceasta v-o spun, fraţilor: Că de acum vremea se scurtează, aşa că şi aceia care au femei să fie ca şi cum n-ar avea; şi cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar fi stăpâni; şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin; căci chipul lumii acesteia trece...”( I Cor. 7, 29-31) ,,Vremea se scurtează” , adică timpul acestei vieţi este foarte preţios: din clipa în care corintenii au fost Încreştinaţi se impunea să înţeleagă importanţa ,,vremii vieţii” în lucrarea mântuirii. De aceea li se atrage atenţia să nu se ataşeze mai mult decât strictul necesar de cele lumeşti, căci chipul lumii acesteia trece... Sfaturi întru totul adevărate şi pentru noi, cei de azi. Numai că trebuie să vedem în sfatul Marelui Pavel şi o invitaţie la discreţie. Cu alte cuvinte, ar vrea parcă să ne spună:,, Faceţi-le pe toate ca şi cum nu le-aţi face, adică discret, fără zgomot, fără văicăreală, fără să atrageţi atenţia... Tainic, delicat, cu multă smerenie!”. Adică nu indiscret ca Fariseul, care cu mult zgomot şi lăudăroşenie s-a postat într-unul din locurile cele mai din faţă ale Templului, spre a fi văzut şi aplaudat. Lui şi celor asemenea lui li se potriveşte advertismentul Mântuitorului:,, Adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor!”(Matei 6, 16). ,, Îşi iau plata” Ei singuri, aici, pe pământ, nemaiavând ce nădăjdui la trecerea pragului în veşnicie! De aceea, rugăciunea( şi orice faptă bună) trebuie făcută urmând îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: ,,Iar când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultaţi...”. Şi, iarăşi:,, Când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii...”. Şi altele asemenea, despre care citim în Evanghelia după Matei(Predica de pe munte)
    Iubiţi ascultători,
     Împlinind, astfel, chemarea la discreţie făcută nouă de Mântuitorul Iisus Hristos prin exemplu Vameşului, nădăjduim că va spune şi despre noi, după fiecare Sf. Liturghie: S-a întors mai îndreptat la casa lui, iar la apusul vieţii noastre pământeşti:... mântuit, adică învrednicit a intra în Casa cerească a Tatălui. Amin!
                                                                             

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu