,,Cărările Mântuirii"
joi, 4 august 2011
Moldoveanul în pelerinaj: Închinare La M-rea ,,Sf. Marie"Rus din judeţul Săl...
Moldoveanul în pelerinaj: Închinare La M-rea ,,Sf. Marie"Rus din judeţul Săl...: "Mănăstirea Sfânta Maria din Rus a luat fiinţă în anul 1999 şi de atunci mii de credincioşi trec pragul mănăstirii pentru a asista la slu..."
Închinare La M-rea ,,Sf. Marie"Rus din judeţul Sălaj.
Mănăstirea Sfânta Maria din Rus a luat fiinţă în anul 1999 şi de atunci mii de credincioşi trec pragul mănăstirii pentru a asista la slujbe. Vara, de hram şi de sărbători, slujbele se ţin în pădurea de lângă mănăstire unde a fost amenajat un mic altar. Cu toate acestea personalul mănăstirii este format doar din doi oameni, preotul Teofit Man şi Maica Stareţă Maria Magdalena Terheş.
Comuna Rus este situată în partea nord-estică a judeţului Sălaj, pe Valea Someşului la o distanţă de 34 de kilometri de oraşul Dej, 60 de kilometri de oraşul Baia Mare şi 70 de kilometri de oraşul Zalău. Aici găsim pe una din terasele din dreapta Someşului, Mănăstirea Sfânta Maria, a cărei construcţie a început în anul 1997.
Deşi iniţial mănăstirea trebuia construită în Şimişna din cauza accesului dificil s-a renunţat la această locaţie şi mănăstirea a fost construită pe acest platou pe care, se presupune că a fost situat iniţial satul Rus. Nişte creştini din Dăbâceni au cedat gratuit terenul pe care se află amplasată în prezent mănăstirea şi imediat după aceea au fost demarate lucrările. Întâi de toate au fost cumpărate cele două clopote şi s-a ridicat bisericuţa care în 15 august 2001 a fost sfinţită. După ridicarea bisericii au început lucrările la casa monahală, unde există mai multe chilii, o sală de mese, o sufragerie şi un altar unde în timpul iernii cei prezenţi în mănăstire se roagă. După finalizarea lucrărilor la casa monahală în spatele ei s-au construit anexe gospodăreşti, unde există o bucătărie de vară, o sală de mese cu o capacitate de 100 de locuri şi un grup sanitar. Au fost amenajate şi trei camere destinate credincioşilor care aleg să vină la mănăstirea ”Sfânta Maria” din Rus, în pelerinaj.
”În Şimişna a fost mai demult o mănăstire. Acolo am vrut să construiesc eu o nouă mănăstire dar din cauza faptului că se ajungea foarte greu acolo am renunţat şi am găsit acest platou pe care se presupune că a fost situat satul Rus până la 1350-1400, când din cauza greutăţilor precum lipsa apei şi a căii de acces s-a mutat pe malul drept al Someşului. La început ne-am cumpărat cele două clopote, apoi am făcut biserica mică de lemn gândindu-mă că prima mea datorie este acea de a mă ruga. Avem şi stăreţia care în anul 2009 am terminat-o şi pe care Preasfinţitul Petroniu Sălăjanul a sfinţit-o”, ne-a spus preotul duhovnic Neofit Man.
A fost amenajat şi un frumos altar în pădurea de lângă mănăstire, unde mii de oameni participă vara la slujbe. Datorită afluenţei mare de credincioşi în 2006 a fost demarată construcţia unei biserici mai mari. Construită din cărămidă, acoperită şi tencuită în mare parte, biserica a fost terminată în 2009 şi urmează montarea iconostasului care a fost deja comandat, aducerea mobilierului precum şi pictura interioară. Parintele duhovnic Neofit Man face eforturi deosebite pentru a fi terminată în totalitate. ”Văzând că suntem cercetaţi de tot mai mulţi credincionşi şi bisericuţa pe care o aveam era neîncăpătoare am demarat construcţia unei biserici mai mari. Am început în 2006 şi în 2009 era deja ridicată. Totul a fost ridicat cu banul văduvei. Cred că pe viitor vom concura cu Nicula şi Rohia, cele mai cunoscute mănăstiri din zonă”, a mai spus preacuviosul parinte duhovnic Neofit Man.
În mănăstire se află acum doar preotul şi Maica Stareţă, Maria Magdalena Terheş. ”Suntem doar două persoane în mănăstire, noi ne ocupăm de toate muncile. La început am fost trei, însă călugăriţa Teofilia a trecut în lumea celor drepţi acum caţiva ani şi este îngropată în cimitirul de lângă pădure”, a adăugat părintele Neofit Man.
Mănăstirea Sfânta Maria din Rus reprezintă un reper pentru mii de credincioşi din toată Transilvania care vin aici pentru a se ruga şi a primi alinare.
miercuri, 3 august 2011
marți, 2 august 2011
Maica stareţă Marina de la Mănăstirea Bic(Sălaj), mărturisitoare a minunilor părintelui Arsenie Boca
E cu neputinta sa nu prinzi drag de ea. Energica si fara sfieli inchipuite, nu sta o clipa. Mereu isi gaseste ceva de facut. Toata ziua grijeste de slujba, de flori si de oameni. Nu osebeste taranul de cel avut, imbracat in haine scumpe, iar pe cei care ii trec pragul ii intampina la fel - crestineste, cu dragoste si intelegere pentru necazul fiecaruia. Vorbind intruna, da pilda si sfat de viata, trimite la vietile sfintilor si la Evanghelie ("Fa toate acestea si vei fi viu"), ca intr-un tarziu sa te insoteasca la muzeul manastirii si la trapeza, in gradina florilor de toamna sau arhondaric, oprindu-se in dreptul fiecarui lucrusor, cu o privire duios pierduta, de om indragostit. Se vede ca manastirea e construita cu mainile ei. Se simte ca-i pasa. Nimic din ale Bicului nu-i este strain. Cunoaste orice caramida si chenar de fereastra, cunoaste chiar padurea din care a fost adus lemnul treptilor, al iconostasului si al usilor imparatesti.
Maica are numai amintiri frumoase si abia pomeneste de greutati si necazuri, de saracia crancena a primilor ani. Plecata din Prislopul parintelui Arsenie Boca, din randuiala si tihna unei manastiri bogate, maica s-a trezit intr-o magazie cu acoperisul spart, fara apa sau curent electric, inconjurata de niste copii amarati si speriati, care nevazand in viata lor un calugar, se apropiau pe furis de ea, ca sa-i atinga straiele monahale si sa se convinga ca nu e o aratare parelnica. Nimeni nu voia sa o ajute. Nimeni nu parea sa observe stramtoarea in care traia, pana intr-o zi cand cea mai saraca femeie din sat a imbiat-o sa guste din laptele abia muls in caldare si atunci maica i-a zambit amar, spunandu-i: "Nu iau, nana, nu te osteni degeaba, ca nu am cu ce sa-l beau. Acasa nu am ulcica si nici castron. Nu am nimic, decat un aragaz fara butelie si straiele de pe mine, incat ma gandesc sa plec cat mai curand". A fost momentul in care oamenii parca s-au desteptat. Ochii li s-au deschis si au inteles, in sfarsit, cat de mult gresisera in fata lui Dumnezeu. Impresionati de intamplare, dar si speriati ca manastirea nu va mai fi ridicata in satul lor, au inceput sa-i aduca de toate maicutei, sa ofere loc de constructie, mana de lucru si bani, rugand-o sa mai ramana, sa aiba cine sa se roage pentru ei.
Maica stareta refuza vorbele plangacioase, nu pomeneste de zidurile nepictate ale paraclisului, de nevoile obstii si de datoria celor 5 miliarde pe care trebuie sa le plateasca urgent zidarilor. Pentru ea, viata trecuta sau prezenta e o succesiune de intamplari uimitoare, de semne si indemnuri venite de la Dumnezeu. In timp ce ne preumblam imprejurul bisericutei de lemn, isi aminteste si se minuneaza. Parca nici ei nu-i vine sa creada. Fiecare amanunt vizual poarta cu sine o poveste, o zi si un nume - Gheorghe, care a adus primii bulbi si rasaduri de flori in chiar ziua Bunei Vestiri; Ilie, care parca ii stia nevoia si o astepta in coltul magazinului din Simleu, cu un morman de lucruri pentru bucatarie, imbiind-o sa ia tot ce are trebuinta pentru obste; Emilian, care i-a batut la usa, aducandu-i darul de mare pret al unei icoane facatoare de minuni, dupa ce visase de cu noapte dealurile Bicului si Maica Domnului pe inaltimea unui nor.
Suntem departe de clipa mistica a inceputului, de ziua cand, ajunsa la marginea padurii de stejari, maica a avut o rapire - un zbor planat asupra lumii, tot mai aproape si mai grabit spre chemarea vecerniei de la Prislop, in timp ce Sfanta Fecioara o intarea aievea cu vorbele ei calde si blande: "Toti cei ce rabda, toti cei ce se jertfesc nu vor ramane neajutati si neascultati vreodata". Cand a deschis ochii, un stol de berze tocmai cobora pe tapsanul golas al Bicului, parand a spune si arata ceva. De trei ori s-au inaltat la cer si au coborat ca un nor compact de aripi albe, pana ce maica a inteles ca acolo e locul manastirii, temelia chiliilor si a viitoarei bisericute de lemn. Semne noi au intarit-o in convingerea ei. Dupa ce a marcat locul cu doua bete in chip de cruce, a doua zi a gasit acolo multime de lumanari aprinse. Oamenii din sat simtisera ce simtise ea; si ei vazusera "semnul". Fara semn si porunca anume de la Dumnezeu, nimic nu se ridica si nu ramane in picioare. O manastire e dincolo de ziduri si mortar. E ca un poem, inaltat doar pe emotie si traire, pe adancimi de intelepciune, pe care maica nu oboseste sa o repete celor mai tineri si fara rabdare: "Ca sa construiesti ceva, pune suflet. Zideste-te cu totul in tencuiala, in caramida si balast. Nu fi zgarcit in dragoste. Caldura inimii e piatra de inceput a Vesniciei".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)