Iubiţi credincioşi,
Cuvintele rostite acum nu fac parte din evanghelia acestei duminici, ci
din,, Predica de pe munte”, dar au
darul, credem, să ne lumineze tâlcuirea pericopei rânduite pentru astăzi(Matei
25, 31-46). Din pericopa de azi înţelegem, astfel, fără greutate, că atunci
când ne vom înfăţişa la dreapta- judecată, Împăratul-Judecător, Hristos, nu ne
va întreba altceva decât dacă am hrănit pe cei flămânzi, am dat să bea celor
însetaţi, am primit pe cei străini, am îmbrăcat pe cei goi, am cercetat pe cei
bolnavi şi pe cei închişi în temniţă... Nimic altceva! Altfel spus, vom fi
întrebaţi dacă am fost în relaţii apropiate cu cei aflaţi în suferinţe şi, în
consecinţă, dacă am avut milă de ei. În cazul că da, vom auzi aceste cuvinte
din partea Împăratului Judecător: ,, Veniţi,
binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la
întemeierea lumii!”. În cazul că nu, ne va spune cu totul altceva:,, Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în
focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui!”. Greu şi
înfricoşător cuvânt! Iar pentru a nu cădea sub osânda acestei sentinţe şi,
implicit, pentru a trăii clipa fericită în care să fim poftiţi să moştenim
împărăţia cea veşnică, trebuie să-i avem apropiţi pe cei flămânzi, însetaţi, goi, bolnavi etc. Aceasta, pentru că ei nu sunt
doar simpli beneficiari ai milosteniei noastre, ci vom fi martori la dreapta-
judecată a lui Dumnezeu. Vor fi, cu alte cuvinte, fie susţinători, fie pârâşi
ai noştri, potrivit cu atitudinea pe care am avut-o faţă de ei. Prin această
ultimă observaţie ne apropiem, astfel, de înţelesul tainic al cuvintelor
Mântuitorului rostite în Predica de pe Munte: Împacă-te cu pârâşul tău...
Pentru o
înţelegere mai adâncă a lor, este nevoie însă a le analiza în context. De aceea
redăm întreg versetul: ,, Împacăte cu pârâşul tău, cât încî
mai eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te de-a pe mâna judecătorului,
iar judecătorul, pe aceea a slujbaşului şi să fie aruncat în temniţă” (Matei 5,
25). Acest îndemn este foarte util, am zice salvatoor, chiar în înţelesul
obişnuit. Dacă avem cu cineva un litigiu, este bine să ne împăcăm fără să se
ajungă la tribunal, chiar dacă suntem nevinovaţi. Cu atât mai mult dacă noi
purtăm vina. ,, Pe cale”, adică pâna
a se ajunge la judecată. Sf. Ioan Gură de Aur aşa vede înţelesul prim, după
literă, al versetului: ,, Dacă nu te
împaci cu el, îţi va face şi mai mare rău; te va sili să ajungi în faţa
judecăţii. Împăcându-te cu el, pierzi toată averea, dar ai trupul liber! De
eviţi lupta de la tribunal, culegi două foloase: unul, că numai suferi ruşinea
închisorii şi a condamnării; altul, că fapta se datorează ţie, şi nu violenţei
celuilalt. Că înainte de a întra pe uşa tribunalului tu eşti stăpânul; dar dacă
îi treci pragul, oricât te-ai strădui, nu vei putea să-ţi aranjezi treburile
după voinţa ta, că eşti sub mâna altuia!”( Omilii la Matei, XVI, 8).
Drept-măritori creştini,
Înţelesul
cuvintelor Mântuitorului trece,însă, dincolo de literă. ,, Pârâşii” de la dreapta – judecată nu vor fi doar acei semeni cu
care am avut conflicte, mai mici sau mai mari. Vor fi, aşa cum spuneam mai sus,
toţi acei oameni aflaţi în nevoi pe care i-am ignorat, sau – mai rău – i-am
batjocorit, poate. Martori ai judecăţii noastre vor fi, de asemenea, potricit Sf.
Scripturi şi tâlcuirii Sf. Părinţi, îngerii buni şi îngerii răi( diavolii),
sfinţii şi chiar conştiinţa noastră. De aceea, ,,pe cale”, adică în timpul vieţii noastre pământeşti, trebuie să fim
împăcaţi cu toţi semenii, aşa încât îngerii buni şi sfinţii să poată da o bună
mărturie, iar diavolii să nu aibă nici un capăt de acuzare asupră-ne. Împăcarea
trebuie să aibă în vedere, în primul rând, conştiinţa proprie. Căci ea ne
atrage atenţia, de fiecare dată, când îi ,, uităm” pe ci în nevoi, sau când
purtăm duşmănie cuiva. Dacă nu ne îndreptăm, conştiinţa noastră ne va fi,
astfel, întâiul ,,pârâş” înaintea
tronului Dreptului – Judecător. De aceea, ,,
pe cale”, trebuie să avem conştiinţa împăcată, în fiecare zi, în fiecare
clipă. ,, Peste mânia voastră să nu apună soarele”! – îndeamnă Sf. Ap.
Pavel ( Efes. IV, 26). Acest cuvânt are un înţeles apropiat, să ne împăcăm în
aceeaşi zi cu cei cu care am avut supărări, şi un înţeles mai larg, pe care îl
subliniem : să nu apună soarele vieţii noastre pământeşti şi să ne găsească
nepregătiţi! Avva Agathon din Pateric( cuvântul agathon înseamnă ,, bun”),
urmând sfatul Marelui Pavel, mşrturiseşte ucenicilor la sfârşitul vieţii( şi,
prin ei, nouă, tuturor) ,, secretul”
împăcării conştiinţei lui: ,, Niciodată nu m-am aşezat să dorm având ceva
asupra cuiva, nici am lasat pe cineva să se culce având ceva asupra mea!”.
Iubiţi credincioşi,
Revenind la îndemnul Mântuitorului de împăcare cu pârâşii, trebuie să
observăm că este însoţit, atenţie!, de un cuvânt pe care îl socotim ,, cheia” dezlegării întregii taine: ,, degrabă!”. Adică : nu amâna faptele de
milostenie, nu amâna stingera conflictelor cu semenii, nu amâna să-ţi împaci
conştiinţa ta de om şi de creştin! Cu alte cuvinte, împacă-te cât mai repede cu
putinţă, azi, căci ziua de mâine nu mai este a ta, este a lui Dumnezeu. Azi
trăieşti, mâine nu se ştie! Cunoaştem cu toţii că atunci când rostim rugăciunea
,, Tatăl nostru”, zicem, la un
moment dat: ,, Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi...” ,, Astăzi”, nu ,,Mâine”, căci astăzi ne este foame, material şi spiritual. Atunci,
la fel să fie şi cu iertarea, cu milostenia, împăcarea : astăzi nu mâine!
Pentru o mică ilustrare, apelăm iarăşi la pateric: ,, Un om a întrebat odată pe un pusnic: ,, Părinte, când trebuie să mă pregătesc de moarte, ca să mă pocăiesc?”:
,, Un ceas înainte de a muri” – a fost răspunsul. ,, Dar eu nu cunosc când voi
murii”. ,, Dacă nu cunoşti ceasul morţii, pregăteşte-te chiar azi, căci
mâine poate fi prea târziu!”.
Iubiţi ascultători,
Drept încheiere, socotim că această duminică, a Înfricoşatei judecăţi,
aşezată la puţin timp înaintea postului mare – bun prilej de pocăinţă! - , este
încă o mână întinsă din partea lui Dumnezeu, care ne vrea ,, degrabă
împăcaţi şi pregătiţi, ” pentru liniştea şi mântuirea sufletelor
noastre. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu