-
De cate feluri este suferinta in lume?
De doua feluri: suferinta trupeasca si suferinta morala, adica sufleteasca,
precum mustrarea de constiinta, intristarea, deznadejdea, indoiala,
mania, ura etc. Suferintele omenesti se pot imparti inca in doua
parti: unele spre indreptarea si lamurirea celor buni si altele spre pedeapsa
si arvunirea osandei vesnice a celor rai (Calauza predicatorutui de Dr. C.
Chiricescu si Pr. C. Nazarie, pag. 291-293).
-
Pentru ce este atata suferinta pe pamant?
Zice dreptul Iov: " Omul este nascut
pentru suferinta " (Iov 5, 7). Iar Sfantul Pavel zice ca " toate fapturile sunt in suferinta "
(Romani 8, 21). Suferintele din lume sunt urmare a caderii omului din rai (
Facere 3,16). Suferintele sunt urmari ale pacatului (Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16;
Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18). Suferintele sunt pedepse pentru pacate (Levitic
26, 24-28; 2 Regi 7, 14). Dar de vom primi toate suferintele cu rabdare si
multumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mantuirea sufletului. In
general, vedem ca cu cat se inmultesc pacatele si rautatile in lume, cu atat se
inmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboaiele, bolile de tot
felul si moartea. Grija noastra, a crestinilor, este sa parasim pacatele, sa ne
impacam mereu cu Dumnezeu si sa avem frica de Dumnezeu, smerenie si rabdare si
atunci toate suferintele noastre se vor imputna si ne vor fi de mare folos spre
mantuire.
-
Suferinta este o
arvuna a muncilor vesnice sau o ispasire a pacatelor? Care este ratiunea si
scopul suferintei?
Scopul suferintei pentru crestini este unul singur: ispasirea pacatelor pe
pamant prin tot felul de boli, necazuri si dureri, spre curatirea si mantuirea
sufletului. Pentru cei rai care nu voiesc sa se indrepteze, sa se pocaiasca,
suferinta de pe pamant ramane ca o arvuna a suferintelor celor vesnice. Iar
pentru cei ce primesc suferinta cu rabdare si cu multumire de la Dumnezeu si se
intorc la pocainta, suferinta, de orice fel ar fi, este cea mai buna cale de
indreptare si ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin aceasta de chinurile cele
vesnice.
Noi vedem ca cei care sufera mai mult pe pamant, sunt mai impacati cu
constiinta, mai buni, mai tari in ispite, mai aproape de Dumnezeu si se
mantuiesc mai usor, precum dreptul Iov, saracul Lazar, Sfintii Apostoli,
mucenicii, cuviosii si atatia altii. Iar cei care traiesc bine, sunt sanatosi,
au averi si tot ce doresc pe pamant, sunt de obicei slabi in credinta,
nemilostivi, tirani, lacomi, egoisti, se tem de moarte si mor in pacate grele,
spre osanda vesnica.
Suferinta ne este randuita de sus spre mantuire, spre iertarea pacatelor si
spre crestere duhovniceasca, numai daca o primim cu multumire, ca din mana lui
Dumnezeu, precum spune si proorocul David: " Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat " (Psalm 22,
5). Deci, toiagul si varga suferintei, pe cei buni si credinciosi ii mangaie,
ii sporeste in fapte bune, ii curateste de pacate si-i invredniceste de mai
mare cununa si rasplata in cer. Iar pentru cei rai, toiagul suferintei este
chemare de pocainta, este pedeapsa peste pedeapsa si frau in gura, pentru ca nu
voiesc sa se apropie de Domnul (Psalm 31, 10).
-
Cum trebuie sa rabdam boala, nedreptatea, ocara, saracia si orice
fel de suferinte pe pamant?
Mai intai sa avem credinta ca suferinta, de orice fel ar fi ea, ne este
randuita de Dumnezeu, Tatal nostru cel ceresc, spre mantuire, iar nu spre
osanda vesnica. Apoi, s-o primim cu rabdare si multumire. Iar rabdarea noastra
trebuie sa fie insotita de cuviosie si infranare (2 Petru 1, 6-7); sa fie
insotita de bucurie (Coloseni 1, 11)si de nadejde. Rabdarea in suferinta
sporeste in noi prin rugaciune, prin spovedanie si Sfanta Impartasanie; prin
citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Iisus
Hristos si ale tuturor sfintilor Lui; prin cercetarea celor ce sunt in
suferinte mai grele decat ale noastre si prin cugetarea la fericirea vesnica in
rai. Pentru ca alta cale de mantuire nu este decat numai prin cruce, prin
suferinta, prin rabdare si jertfa, precum spune Mantuitorul " Intru rabdarea voastra veti dobandi
sufletele voastre " (Luca 21, 19). " Cel ce va rabda pana in sfarsit acela se va mantui " (Matei
24, 13).
-
Din ce pricini sufera copiii nevinovati? Ce pacate ispasesc ei?
Citim la Iesire: " Dumnezeu este
ravnitor. El rasplateste pacatele parintilor in fiii lor pana la al treilea si
chiar al patrulea neam " ( Iesire 20, 5). Si iarasi: " Dumnezeu aduce faradelegile parintilor peste
fii, si peste fiii fiilor, pana la al treilea si al patrulea neam "
(Iesire 34, 7; Deuteronom 5, 9; Psalm 36, 28;108, 13; Isaia 14, 21). Marele
prooroc Ieremia zice: " Tu arati
mila la mii si pentru faradelegile parintilor rasplatesti in sanul copiilor lor
dupa ei " ( Ieremia 32, 18; Numeri 14, 18; Iov 5, 4; 21, 19; Isaia 13,
16). Proorocul Isaia zice: "
Pregatiti macelul feciorilor din pricina faradelegilor parintilor lor (Isaia
14, 21).
Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi se poate intelege destul de
clar din ce pricina sufera copiii cei nevinovati si ale caror pacate le
ispasesc ei.
-
Cum alina Biserica suferinta omeneasca si ce datorie are crestinul
fata de cei in suferinta?
Biserica alina si vindeca
suferintele oamenilor prin tot felul de rugaciuni catre Prea Bunul Dumnezeu
(Deuteronom 4, 29-31; II Paralipomena 7, 13, 16; Psalm 33, 17; 49, 15-16; 90,
15-16; Isaia 19, 22; Iacob 5, 14). Biserica a randuit diferite rugaciuni pentru
alinarea suferintei. Cea mai importanta rugaciune pentru cei bolnavi este
Taina Sfantului Maslu, precum si diferite molifte pentru dobandirea sanatatii.
Crestinul are o mare datorie fata de cei din suferina, ca sa-i ajute dupa a sa
putere, atat prin mijloacele materiale, precum: imbracaminte, hrana, ospatare,
ingrijire, bani etc., cat si prin mijloace spirituale, precum: rugaciune pentru
cei bolnavi, imbarbatare prin cuvinte duhovnicesti, compatimiri, mangaiere etc,
asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel care zice: " Bucurati-va cu cei ce se bucura si plangeti cu cei ce plang "
( Romani 12, 15).
-
Ce intelegem prin ispite si de ce este lasat omul sa fie
ispitit?
Ispitele sunt incercari care vin asupra omului de la diavol si de la slugile
lui, oamenii cei rai (Iacob I, 13; Matei 4, 1; 16, 23; Marcu 8, 33; I Corinteni
7, 5; II Corinteni 11, 3; I Tesaloniceni 3, 5). Omul este ingaduit de Dumnezeu
sa fie ispitit " spre incercarea
dragostei fata de Dumnezeu " (Deuteronom 13, 3); spre incercarea
supunerii noastre ( Deuteronom 8, 2); spre incercarea nedoririi de castig (Iov
1, 9; 12). De fapt, ispitele corespund intotdeauna slabiciunii firii omenesti.
Celor mai tari in credinta, le randuieste Dumnezeu ispite mai grele, ca sa
sporeasca in sfinftenie si sa se invredniceasca de cununi mai mari. Iar celor
mai slabi in credinta si rabdare le randuieste pronia divina ispite usoare, ca
sa le poata birui si sa nu deznadajduiasca. Iata ce spune Sfantul Apostol
Pavel: " Ispita pe voi nu va ajuns,
decat ispita omeneasca. Dar credincios este Dumnezeu care nu va va lasa pe voi
sa va ispititi mai mult decat puteti; ci impreuna cu ispita va face si
sfarsitul ei, ca s-o puteti suferi " (I Corinteni 10, 13). Acelasi
lucru spune si proorocul David: " Nu
va lasa Domnul toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor pana la sfarsit, ca
sa nu-si tinda dreptii spre faradelegi mainile lor " (Psalm 124, 3).
Dreptul Iov spune ca cei credinciosi sunt impovarati cu diferite ispite prin
ingaduinta lui Dumnezeu (Iov 7, 8; Iacob l, 2; I Petru l, 6). Dar niciodata
Dumnezeu nu ingaduie la cei alesi ispite peste puterile lor.
-
Care sunt adevaratele izvoare ale ispitelor?
Trei sunt izvoarele ispitelor: "
Pofta truputui, pofta ochilor, trufia vietii ", cum spune Sfantul
Apostol si Evanghelist Ioan (I Ioan 2, 16); sau: " iubirea de placeri,
iubirea de slava si iubirea de argint, din care se naste tot raul ", cum
spune Sfantul Ioan Damaschin (Filocalia, vol. IV, p. 188). Cu aceste trei
feluri de ispite a incercat satana sa-L ispiteasca si pe Hristos (Matei 4,
2-11).
-
Care sunt dusmanii ce ne lupta si ne ispitesc pana la moarte?
Trei sunt dusmanii care ne lupta pana la moarte: diavolul, placerile lumii si
trupul. Toti acesti trei dusmani ne lupta prin ispite de tot felul si putini
sunt acei crestini care reusesc, cu darul lui Hristos, sa iasa biruitori in
lupta cu ispitele si placerile acestui veac. Ca " de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ne-am osteni ",
zice Duhul Sfant prin gura psalmistului. Dar, ajutandu-ne Mantuitorul, ''nimenea nu va strica cetatea noastra
" (Antifon, glas 3).
-
Care sunt cele mai mari ispite cu care ne lupta acesti trei dusmani
ai sufletelor noastre?
Diavolul, izvorul a tot raul, ne ispiteste direct indeosebi cu ganduri de
necredinta, de hu!a, de indoiala, de deznadejde, de mandrie si de slava
desarta. Iar indirect, diavolul ne ispiteste prin oameni cu ganduri de trufie,
de slava desarta, de manie si desfranare; cu iubirea de argint, cu lacomia de
avere, cu invidia, cearta, osandirea, limbutia si altele. Prin trup ne
ispiteste diavolul cu lenevirea, lacomia pantecului, betia, desfranarea,
moleseala vointei, nesimtirea inimii, trandavia si altele de acest fel.
-
Din cate parti este ispitit crestinul?
Dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitonul, crestinul este ispitit de
diavolul din opt parti, si anume :
De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre
proprii. Adica post pana la epuizare, osteneala peste masura a trupului,
priveghere de toata noaptea si alte fapte bune la care abia ajung cei
desavarsiti. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la
lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea, mustrarea
constiintei, barbatia si staruinta in lupta cea duhovniceasca. Din stanga ne
ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie,
zgarcenie, manie, ura, razbunare si tot felul de rautati trupesti si
sufletesti. Se numesc asa pentru ca vin direct de la diavolul si fiecare isi da
usor seama de cursele celui viclean. Din partea dreapta ne ispitesc diavolii
prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de deslusit si foarte greu de
cunoscut si biruit, cum sunt: mandria, trufia, parerea de sine, slava desarta,
osandirea altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile,
sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu, cugetarea inalta, hula, indoiala,
necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria etc. Aceste patimi, avand la
temelie mandria din care a cazut Lucifer in adanc, sunt foarte cu anevoie de
cunoscut si tamaduit.
Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica
ne arunca in griji, in banuieli asupra altora si in osteneli trupesti peste
puteri pentru " ziua de maine
", ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in toata viata. Cei ispititi
de aceste ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata
aceasta, se tem cá nu vor avea ce manca si ce bea, isi avorteaza copiii,
spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte
zgarciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti.
Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor si patimilor
care ne-au stapanit in tinerete, indemnandu-ne sa le facem din nou. Ca ne aduc
aminte diavolii de persoanele cu care am pacatuit, de locul in care am gresit,
de pricinile pacatelor care ne-au stapanit. Ne aduc aminte de cei cu care am
fost certati, de cuvintele cu care ne-au suparat, ca sa incepem din nou a-i
uri; ne aduc aminte de pacatele trupesti pe care le-am facut, de fetele care
ne-au smintit, de betii si alte rautati din trecut, imboldindu-ne vointa sa cadem
in aceleasi pacate de care cu greu ne-am izbavit.
Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cei nevazuti cu toate
patimile care stapanesc inima, precum: mania, rautatea, pofta, razbunarea,
impietrirea, zavistia, mandria si celelalte, cum spune Domnul: " Iar ce iese din gura, iese din inima,
si acestea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile,
desfranarile, marturiile mincinoase, hulele... " (Matei 15, 18-19). De
aceea si proorocul David se ruga, zicand: " Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste
intru cele dinauntru ale mele " (Psalm 50, 11).
Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care
sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire si prin limba.
Despre ispitele ce intra in inima prin simturi auzim pe proorocul Isaia,
zicand: ' " Doamne, a intrat moartea
prin ferestrele noastre ". Despre ochi zice Mantuitorul: " Cela ce cauta spre femeie spre a o pofti pe
ea, iata, a preacurvit cu dansa intru inima sa " (Matei 5, 28). Iar
despre limba auzim pe apostolul Iacob, zicand: " De nu greseste cineva in cuvant acesta este barbat desavarsit,
putemic a-si infrana si tot trupul " (Iacob 3, 2).
Iata, dar, ca din toate partile arunca satana sagetile ispitelor asupra
noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate si sa ne traga in pierzare: Noi,
insa, suntem datori sa ne marturisim toate cugetele cele rele la duhovnic si sa
alungam de la noi ispitele diavolului cu rugaciunea, cu postul, cu smerenia, cu
pazirea mintii si cu citirea cartilor sfinte. Iar daca, totusi, sagetile
ispitelor nu se indeparteaza de la noi este semn ca radacinile patimilor sunt
vii in mintea noastra. Este semn ca inca nu ne-am spovedit curat gandurile si a
odraslit pacatul in noi. In acest caz este nevoie de mai fierbinte rugaciune,
cu lacrimi si post, pana nu pune pacatul stapanire pe noi. (Dupa Razboiul
nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82).
-
Care sunt ispitele cel mai greu de canoscut si de biruit?
Cel mai greu de cunoscut si de
biruit sunt ispitele cele rationale ale sufletului, adica: gandurile de hula,
de indoiala in credinta, de deznadejde; apoi ispita parerii de sine, cugetarea
inalta de sine, increderea in sine si altele. Iar dintre ispitele trupesti, cel
mai greu de biruit si cel mai primejdios este gandul desfranarii, pentru ca
este legat de fire, de trup. Apoi, pentru ca cel ce se mandreste intru sine
este lasat de Dumnezeu sa cada in desfranare. De aceea Sfintii Parinti ne
poruncesc sa fugim de orice prilej de desfranare, de orice cuget trupesc, pana
nu devine pacat, sa ne ferim de orice persoana care ne sminteste si ne impinge
spre cumplitul pacat al desfranarii.
-
De ce are satana atata ura asupra omului si de ce ii ingaduie
Dumnezeu sa ispiteasca si sa amageasca prin pacat faptura Sa?
Satana nu are putere si dezlegare sa
stapaneasca, sa insele sau sa sileasca vointa omului la pacat. El numai il
ispiteste prin tot felul de mestesuguri, naluciri, aduceri-aminte, prin
imaginatii, prin simturi, prin slabiciunile firii, prin placeri, prin ganduri.
Satana niciodata nu se arata omului in fata, nu se descopera direct ca dusman
al omului. Ci il lupta pe ascuns, indirect sau prin oamenii rai, folosind tot
felul de mestesuguri diavolesti, ca sa nu fie descoperit ca el insusi doreste
caderea si pierzarea noastra. El se numeste ispititor si tatal minciunii,
pentru ca prin ispite si prin curse mincinoase ne trage la pacat. Satana doar
forteaza vointa noastra, atata patimile si pornirile trupesti si sufletesti ale
firii noastre, creaza ocazii de pacat, ne aduce mereu aminte de caderile
noastre, dar nu are voie si dezlegare de la Dumnezeu sa ne sileasca la pacat,
ca atunci noi n-am avea nici o vina, nici o osanda si nimeni n-ar scapa de
cursele lui. Insa, daca omul slabeste in vointa si rugaciune, daca se
indulceste de momelile diavolului si accepta pacatul, atunci nu diavolul este
de vina, ci omul. De aceea i s-a randuit inger pazitor ca sa-l ajute, i s-a dat
harul Duhului Sfant ca sa-l intareasca, i s-a randuit Biserica, spovedanie,
adica baie de curatire a pacatelor si duhovnic sa-l dezlege si sa-l sfatuiasca.
De aceea i s-a hotarat plata, daca biruieste, sau osanda, daca este biruit.
Dumnezeu a ingaduit diavolului sa ispiteasca pe om, ca sa-l faca mai tare in
credinta, ca omul sa-si puna toata nadejdea mantuirii numai in Dumnezeu, iar nu
in puterile sale si ca omul credincios sa-si agoniseasca mai multa plata de la
Dumnezeu. Dumnezeu lasa pe satana sa-l ispiteasca pe om, dar niciodata nu
ingaduie diavolului sa-l ispiteasca mai presus de puterea credintei sale (I
Corinteni 10, 13). Numai pe cel mandru si necredincios il lasa Dumnezeu sa fie
ispitit de diavoli peste puterile sale, ca sa-l smereasca si sa ceara ajutorul
lui Dumnezeu si al slujitorilor Lui. Omului insa i s-a dat putere sa se
impotriveasca diavolului, sa-l biruiasca si sa-l alunge de la el (Efeseni 6,
11; 6, 16; Iacob 4, 7; I Petru 5, 9).
-
Care sunt cele mai importante arme cu care biruim ispitele
diavolului?
Doua sunt cele mai putemice arme cu care biruim toate cursele si ispitele
diavolului. Intai este sfanta rugaciune si apoi smerenia. Noi ne rugam
neincetat Tatalui ceresc, zicand: " Si
nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean " (Matei
6, 13). Adica cerem Tatalui sa nu ne lase in ispite peste puterile noastre si
sa ne izbaveasca de toate cursele diavolului cele pline de viclesug. Deci, in
orice vreme de ispita trebuie sa ne rugam staruitor, cu lacrimi, cu post si cu
zdrobirea inimii. Sfintii Parinti ne recomanda sa zicem permanent rugaciunea
lui Iisus, mai ales in timp de ispita, ca numele Domnului, ca o sabie scoate
din inimile noastre si taie ispitele vrajmasului.
A doua arma foarte puternica impotriva ispitelor diavolesti este smerenia. Auzi
ce zice David: " Smeritu-m-am si
m-am mantuit " (Psalm 114, 6). Cand suntem invaluiti de ispite si
patimi sa ne smerim din inima, adica sa ne socotim cei mai pacatosi, zicind ca
pentru pacatele si mandria noastra suntem ispititi, si atunci va fugi diavolul
de la noi, ca cel mai tare este ars vrajmasul de smerenie, de rugaciunea cu
lacrimi si de post. Alte arme in vreme de ispite sunt: rabdarea ispitelor cu
barbatie, spovedania deasa a gandurilor, citirea cailor sfinte, ocolirea
pricinilor de pacat. Sfanta Impartasanie, tacerea, instrainarea de cele pamantesti
si altele.
-
Care sunt foloasele ispitelor in lupta noastra cu vrajmasul diavol?
Primul folos este ca fara de ispite si fara de lupta cu ispitele nu ne putem
mantui, nici nu avem pentru ce sa fim incununati. Fara ispite si lupta
duhovniceasca nu este posibila mantuirea sufletului. De aceea zicea un parinte
din pustie: " Inlatura ispitele si nu se va mantui tot omul " (Pateric,
ed. 1930).
Apoi, ispitele ne deprind mestesugul luptei duhovnicesti, ne calesc in viata,
ne ajuta sa crestem sufleteste. Ispitele ne sporesc credinta, ne invata si ne
silesc sa ne rugam mai mult. sa fim priveghetori si silitori la biserica, la
post, la citirea cartilor sfinte; ne trimit mai des la spovedanie, la sfatuire
si la Sfanta Impartasanie. Ispitele ne smeresc, ne arata cat suntem de slabi si
neputinciosi, cand suntem singuri. Ispitele sporesc rabdarea, rugaciunea,
lacrimile, smerenia si credinta noastra. Iata ratiunea, scopul si folosul
ispitelor pe pamant.
-
Parinte Cleopa, ce este vajitoria si de cate feluri este?
Prin cuvantul vrajitorie intelegem
invocarea puterii demonice in ajutorul oamenilor, in locul lui Dumnezeu, cu
scopul implinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atat
la poporul evreu in timpul Legii Vechiului Testament, cat si la crestinii din
Legea Darului, pana in vremea noastra. In Legea Veche a cerut ajutorul
diavolului, apeland la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru
pedepsit de Dumnezeu. Vrajitori au fost atat Valaam, cat si cei trei magi care practicau
astrologia.
Dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrajitoria se imparte in mai
multe parti si anume :
Vrajitoria propriu-zisa prin care se intelege chemarea diavolilor pentru a
descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel.
Ghicirea, al doilea fel de vrajitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare
prin semnele din palma, numita " chiromantie " si prin alte
obiecte (bobi, carti de joc, cafea, etc). Descantarea, spiritismul, adica
chemarea ajutorului diavolilor in camere obscure sau la morminte, pentru a
pedepsi pe cei ce sunt in viata. Descantatorii pretind ca cheama sufletele
mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 28,
3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se razbuna pe cineva. In zilele
noastre se practica descantecul in randul credinciosilor, precum stingerea
carbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugaciuni pentru cei
bolnavi, care pretind ca sunt " vrajiti " etc.
Ghitia, adica ghicirea sau vrajitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin
Psaltire, numita astazi " deschiderea pravilei " ;
ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesminte clericale, cheia
bisericii, cenusa din cadelnita, scrierea unor nume pe toaca, pe clopote, pe
ziduri de biserica, sau introducerea lor in candele etc. Fermecatoria, adica
vrajirea unor tineri spre a se casatori unii cu altii sau a se desparti, prin
invocarea ajutorului diavolesc, numita popular " ursita ". Ghicirea
prin maruntaiele animalelor, numita " iconoscopia ". In acest fel de
vrajitorie intra si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin
membrele trupului, numita si prevestire (tiuitul urechilor, zbaterea ochiului,
mancarimea palmelor). Baierele prin care se intelege purtarea la mana sau la
piept a unor ate, obiecte (amulete)sau bucati de stofa vopsite spre pazirea de
boli, de primejdii si de pagube, dupa ce mai intai s-a invocat asupra lor
puterea diavolului. Chematorii de demoni (clindonii)sunt cei ce ghicesc cele
viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numara cei ce fac focuri
inaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din pantece precum si cei ce
ghicesc in maruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrajitorie ce se
practica in zilele noastre. Astrologia este
o vrajitorie practicata din cele mai vechi timpuri pana astazi. Prin astrologie
se intelege ghicirea celor viitoare prin miscarile stelelor, planetelor,
vanturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii
pretind ca fiecare om are o stea proprie.
Iata cateva din cele mai obisnuite feluri de vrajitorii, unele aproape uitate,
altele practicate si in zilele noastre, pe care le combatem si de care trebuie
sa fugim, fiind iscodiri diavolesti care amagesc si insala pe multi crestini
spre a lor pierzare.
-
Poate, intr-adevar, sa ajute diavolul pe oameni prin vraji, mai mult
decat ne ajuta puterea si harul lui Dumnezeu?
Sa se stie ca diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a
descoperi pagube sau pe raufacatori. Ei nu pot niciodata sa faca minuni
adevarate, ci numai cu naluciri mincinoase insala pe cei necredinciosi si slabi
in credinta. Acest adevar ni-l arata dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur,
zicand :
" Nu vezi cum diavolii n-au putut
sa vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecatorii care le slujeau lor, de
besicile si de bubele date de Moise in Egipt, si pe tine oare au sa te vindece?
(Iesire 9, 11). Si daca dracii nu se
milostivesc de sufletul tau, cum se vor intrista pentru durerea trupului tau?
Daca dracii se silesc sa te izgoneasca pe tine din imparatia lui Dumnezeu, cum
te vor izbavi pe tine de boli? Rasuri sunt acestea si basme. Daci nu te amagi,
crestine, ca niciodata lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face
candva doctor. Ca mai lesne poate focul sa inghete si zapada sa incalzeasca,
decat diavolul sa te vindece pe tine cu adevarat " (Impartire de grau,
pag. 324).
Deci, noi cand ne imbolnavim, sau avem necazuri, sau suntem nedreptatiti, sau
avem pagube, sau feciori de casatorit, sau alte greutati in familie, sa nu mai
alergam la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt vrajitorii si
ghicitorii, ci la Biserica sa alergam si la preoti, la rugaciune si la post si
indata ne va ajuta Bunul nostru Tata care ne-a zidit caci are mila de noi.
-
Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei?
Cei ce fac vraji si cei ce alearga la vrajitori fac un mare pacat impotriva
Duhului Sfant, caci lasa pe Dumnezeu si cer ajutorul diavolilor. Renunta la
rugaciunile Bisericii si intra in casele vrajitorilor. Se leapada de slujitorii
lui Hristos, adica de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adica,
lasa apa cea vie, preotul si harul mantuirii din Biserica si, pentru interesele
lor patimase si omenesti, cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, adica al
vrajitorilor si vrajitoarelor. Se leapa de adevar si primesc in loc minciuna,
caci toate cuvintele vrajitorilor sunt minciuna si amagire diavoleasca.
Un pacat asa de mare impotriva Duhului Sfant nu se iarta celor vinovati " nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa
vina ", dupa cum spune Hristos, de nu se vor pocai toata viata. Pentru
un astfel de pacat vin asupra celor vinovati, care alearga la vraji, tot felul
de rautati si primejdii. Mai intai, mustrarea constiintei ca au lasat pe
Dumnezeu si au cerut ajutor vrajmasului lui Dumnezeu. Apoi, este oprirea pentru
multi ani de la Sfanta Impartasanie, de la 7 pana la 15, si chiar 20 de ani.
Apoi, cei ce cred si alearga la vraji, scot din inima lor darul lui Dumnezeu si
aduc in casa lor si inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji si cred
in ajutorul lor, se leapada de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce
fac vraji si alearga la acestea nu se cade a se mai numi crestini ci apostati.
Apoi, cei vinovati de acest greu pacat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele
si fara leac, cu suferina in familia lor, cu pagube si neintelegere, cu saracie
si moarte cumplita. Si daca nu se spovedesc la preot si nu-si plang pacatul
acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mantui. Vrajitorii si cei ce cred si
alearga la ajutorul diavolului, daca nu se parasesc de aceasta si nu se
pocaiesc " se leapada cu totul din Biserica ", adica se despart de
Hristos si se dau de bunavoie in mainile vrajmasului, iar daca mor in acest
pacat, nici nu se ingroapa cu preot, ci asemenea celor pagani si lepadati de
credinta, spre vesnica lor osanda in muncile iadului. Iata urmarile grozave ale
vrajitoriei.
-
Ce canon randuiesc Sfintii Parinti vrajitorilor si celor ce alearga
la vraji?
Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfantul Vasile cel Mare. Iata ce spune el
in canonul 72: " Cel ce se da vrajitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi
cu canonul ucigasilor " (Sfantul Vasile, 72; Sfantul Grigore de
Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrajitori in randul ucigasilor de oameni
si a celor lepadati de Dumnezeu, adica ii opreste de cele sfinte de la 10 la 20
de ani. In canonul 65, acelasi sfant Vasile cel Mare, zice: " Femeia
ce va fermeca strainii si pe ai sai, (se opreste de cele sfinte)ani 9 si
metanii 500 pe zi " (pag. 115). Iar canonul 61 al Sinodului
Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta Impartasanie pe cei ce merg la ghicitori,
la carti de joc si alte asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de sase ani
de zile. Iar " daca vor starui in acestea si nu se vor feri de aceste
mestesuguri pierzatoare si paganesti, hotaram sa se lepede cu totul de la
Biserica, precum si Sfintele Canoane invata... ". Sfantul Ioan
Postitorul scurteaza canonul vrajitorilor si al celor ce alearga la vraji,
numai la 3 ani oprire de cele sfinte, daca se marturisesc de pacat, daca il
parasesc definitiv si daca tin post zilnic pana la orele 3 dupa masa si fac
cate 250 de metanii pe zi.
Dar si Sfanta Scriptura arata cat de greu pedepseste Dumnezeu cei ce alergau la
vrajitori, ca auzi ce zice: " Pe
fermecatori nu-i lasati sa traiasca " (Iesire 22, 18). Si iarasi zice:
" Si barbatul sau femeia, oricare
dintre ei se vor face descantatori sau vrajitori, cu moarte sa se omoare; pe
amandoi cu pietre sa-i ucideti ca vinovati sunt " (Levitic 29, 27). Si
iarasi: " Sufletul care se va duce
la descantatori sau la vrajitori ca sa curveasca in urma lor, Eu voi intoarce
fata Mea impotriva sufletului aceluia si-l voi pierde din poporul lui
" (Levitic 20, 6).
Vedem ca pe imparatul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amara si grea in
Babilon, ca " trecea pe fiii lui
prin foc si facea descantece si felurite vraji si a facut graitori din pantece
si vrajitori si a inmultit a face rau inaintea Domnului, ca sa-l inlature pe el
de la imparatie " ( II Paralipomena 33; 6). Pe imparatul Saul l-a pedepsit
Dumnezeu cu pierderea imparatiei si cu moarte de ocara, pentru ca a lasat pe
Dumnezeu si a chemat femeie graitoare din pantece, urmand ghiciturilor ei (I
Regi 28, 7). Iar pe imparatul Ohozia s-a maniat Dumnezeu foarte, ca a trimis sa
intrebe pe vrajitoarea din Ecron.
-
Spuneti-mi mai pe larg despre pacatul ghicirii cu carti sfinte, sau
cum se spune " deschiderea pravilei " care se obisnuieste astazi
intre credinciosi.
Vrajirea cu lucruri si cu carti sfinte este al patrulea fel de vrajitorie si se
cheama " ghitia ". Acesti vrajitori amesteca vrajile lor cu
rugaciuni, cu psalmi si alte cuvinte sfinte, adresate catre Maica Domnului si
catre sfinti, ca sa poata insela mai usor pe cei slabi in credinta. Acest fel
de vraji il obisnuiesc mai ales femeile cele rele, batranele si tigancile
pentru a amagi pe cei slabi de minte. Iata ce zice despre acestea Sfantul Ioan
Gura de Aur: " Tu zici ca batrana aceea este crestina si omul acela este
ghicitor crestin si cand descanta sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt
nume, decat numele lui Hristos, al Nascatoarei de Dumnezeu si al sfintilor,
deci ce rau fac ei? La aceasta iti raspund ca pentru aceasta se cuvine mai cu
seama sa urasti pe femeia cea rea si pe acel rau fermecator si ghicitor (din
carti), findca folosesc spre ocara si necinste numele lui Dumnezeu. Crestini
fiind, lucreaza ca paganii. Pentru ca si diavolii, cu toate ca numesc numele
lui Dumnezeu, insa tot diavoli sunt. Unii, voind a se indrepta, zic ca este
crestina femeia care a descantat si nimic alta nu zice, fara numai numele lui
Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vartos o urasc si ma intorc de la ea, ca
intrebuinteaza numele lui Dumuezeu spre ocara. Numindu-sc pe dansa crestina, se
arata pe sine ca lucreaza cele ale paganilor (Hristoitia, op. cit. p. 305-320).
Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor carti sfinte se opresc de
impartasanie pana la 7 ani, pentru ca Psaltirea este o carte sfanta cu multe
proorocii in ea, insuflata de Duhul Sfant si este pentru rugaciune, iar nu
pentru ghicit si castigat bani spre osanda.
-
De ce au cazut crestinii in vrajitorie?
Pentru ca a slabit in ei credinta si
frica de Dumnezeu; pentru ca nu se roaga indeajuns crestinii de astazi, ca
sa-si implineasca cererile lor prin rugaciune, iar nu prin ghicire; pentru ca
nu citesc Sfanta Scriptura sa vada ce osanda ajung pe cei vrajitori si pentru
ca nu merg regulat la biserica, nu se spovedesc in cele patru posturi si nu cer
la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai alearga unii crestini la ghicit
pentru ca au uitat fagaduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez,
cand au spus: " Ma lepad de satana, si de toate lucrurile lui,
si de toata slujirea lui... ". De asemenea, mai alearga crestinii
la ajutorul diavolului cand nu li se implineste cererea lor la Biserica sau
pentru ca uita de moarte si de ziua judecatii lui Hristos.
De aceea, Sfintii Parinti ne indeamna sa alergam numai la Dumnezeu, numai la
Biserica si la preoti, iar nu la diavoli si la slugile lor. Iar Sfantul Ioan
Gura de Aur ne sfatuieste, zicand: " Va rog, fiti curati de aceasta
inselaciune... si cand voiesti a calca pragul casei tale, sa zici mai intai
acest cuvant: Ma lepad de tine satana, si de cinstea ta, si de slujirea ta si
ma impreun cu tine, Hristoase! Fara cugetarea aceasta niciodata sa nu iesi din
casa. Aceasta sa-ti fie toiag, aceasta arma, aceasta cetate de aparare, si
impreuna cu aceste cuvinte fa si semnul crucii pe fruntea ta ca asa de te vei
inarma pretutindenea, nu numai om, ci chiar diavolul de te va intalni, nu va
putea sa te vatame pe tine " ( Hristoitia, pag. 316-317).
-
Cum pot crestinii sa se izbaveasca de vrajitorii si de tot felul de
farmece izvodite de diavolul?
Cel ce crede cu tarie in Dumnezeu, cel ce se roaga neincetat lui Dumnezeu si
alearga regulat la Sfanta Biserica, nu va cere niciodata ajutorul diavolului si
vrajitorilor, care sunt vrajmasii lui Dumnezeu. Deci, cei ce au credinta tare
in Dumnezeu sa-I ceara neincetat ajutorul. Iar cei slabi in credinta, care au
cerut vreodata ajutorul vrajitorilor, daca vor sa se mantuiasca, mai intai sa
se spovedeasca de acest pacat si sa ceara canon. Apoi, sa nu mai apeleze la
ajutorul satanei in orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu sa alerge. Apoi sa
se roage cat mai mult cu rugaciuni si lacrimi din inima (Deuteronom 4, 29;
Psalm 118, 58; Ieremia 29, 13)si asa cu rabdare si credinta se vor izbavi de
vraji si vor primi darul Duhului Sfant.
-
Ce sunt visele si vedeniile, care este deosebirea intre ele si de
cate feluri sunt?
Va raspund cu cuvintele Sfantului
Ioan Scararul, care zice: " Visul este miscarea mintii in vremea
nemiscarii trupului. Iar nalucirea (vedenia falsa)este amagirea ochilor cand
doarme cugetarea. Nalucirea este iesirea mintii cand trupul vegheaza. Nalucirea
este o vedere a ceva fara ipostas (nereal)" (Filocalia, vol. IX,
Cuvantul 3, p. 75). Iata dar ce sunt visele si vedeniile. Ele sunt de doua
feluri: vise si vedenii bune si rele. Iar deosebirea dintre ele este aceasta:
Visele si vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descopera voia Lui
cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desavarsti si sfinti si care fac
poruncile Lui, precum a fost dreptul Iosif, caruia i s-a aratat Arhanghelul
Gavriil in vis, poruncindu-i sa fuga cu Pruncul Iisus si cu Fecioara Maria in
Egipt. Visele bune vin de la ingeri si ne amintesc de moarte si de osanda, iar
dupa ce ne desteptam, ne indeamna la rugaciune si la pocainta. Dimpotriva,
visele si nalucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti in ingeri de lumina sau
in sfinti, care ne amagesc prin somn ca suntem buni si vrednici de rai, iar
dupa ce ne desteptam " ne scufundam in mandrie si bucurie
" ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, p. 76).
-
Este pacat sa creada crestinii in vise si vedenii?
Spune Sfantul Ioan Scararul ca
" cel ce crede in vise este asemenea celui ce alearga dupa umbra sa si
incearca s-o prinda ". Tot el spune, ca " diavolii
slavei desarte sunt in visuri prooroci. Ei inchipuiesc, ca niste vicleni, cele
viitoare si ni le vestesc mai dinainte. Iar daca se implinesc vedeniile ne
minunam si ne mandrim cu gandul, ca si cum am avea darul inaintevederii
(proorociei). Cei ce asculta de diavolul, acestia s-au facut adeseori
proorocimincinosi ". Si mai departe zice: " Diavolii
nu stiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunostinta de mai inainte, caci si
doctorii pot sa ne spuna moartea de mai inainte ". Apoi incheie,
zicand: " Cand incepem sa credem in visele diavolilor, ei isi bat joc de
noi, chiar si cand suntem treji. Cel ce crede visurilor si nalucirilor din somn
este cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora este filosof (
Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, pag. 76). Deci, este pacat sa credem in visuri
si vedenii, ca prin acestea ne amagesc foarte usor diavolii si ne arunca in
pacatul cel cumplit al mandriei si slavei desarte, cand omul se increde in sine
mai mult decat in cuvantul lui Dumnezeu. Cu acest mestesug ispititor, diavolul
a amagit pe multi crestini si calugari, aruncandu-i apoi in prapastia
pierzarii. Iar daca cineva are totusi indoiala de visul sau vedenia sa, sa se
spovedeasca la duhovnic si sa-i ceara sfatul lui, ca prin duhovnic graieste
Dumnezeu.
-
Din cate pricini se inseala oamenii de vedenii si de visuri desarte?
Din sapte pricini se insala crestinii de vedenii si visuri, ca si cum ar fi de
la Dumnezeu, si anume: din mandrie, din slava desarta, care este prima fiica a
mandriei; din cauza mintii slabe si neiscusite a crestinilor; din cauza ravnei
nesocotite a unor crestini, care se roaga si postesc mult ca sa aiba vedenii,
de care spune Sfantul Isaac Sirul: " Cu mare boala boleste cel ce are
ravna cea rea " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 58); a cincea pricina
a amagirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici si
indaratnicia unor credinciosi, mai ales a celor mandri, din care pricina usor
sunt vanati de diavolul; a sasea pricina vine din cauza vietii de sine,
ascunse, a unora si din nemarturisirea curata a gandurilor la duhovnic; iar
ultima pricina prin care se insala crestinii cu visuri si vedenii mincinoase
este necunostinta de sine si lipsa de citire a Sfintei Scripturi si a Sfintilor
Parinti. Despre acestea spune si inteleptul Sirah, zicand: " Visurile cele rele sunt desertaciune, ca vrajile si
descantecele, si pe multi visurile i-au inselat si au cazut toti cei ce au
nadajduit intr-insele " (Isus Sirah 34, 1-7). Cel ce crede lesne in
visuri si vedenii, fara multa cercetare si sfat, sa se canoniseasca, la fel cu
cei ce merg la vraji si descantece, adica pana la 7 ani sa se opreasca de la
Sfanta Impartasanie.
