PREDICĂ LA DUMINICA A XVII –A( A CANAANEENCEI)

               

                                                                            O, femeie, mare este credinta ta!(Matei 15,28)

    Aceste cuvinte fac parte din evanghelia a XVII-a, a Canaaneencei, si poate fi numita pe buna dreptate ,,evanghelia celor marginalizaţi”. De ce? Pentru ca atunci când femeia Îi cere Mântuitorului s-o vindece pe fiica ei, care era ,, rău chinuită de un demon” ,El în loc să facă îndată o minune, ca-n atâtea alte dăţi, o ţine de vorbă, spunându-i două lucruri care ne pot mira, chiar scandaliza, la o citire superficială a Sfintelor Evanghelii:
1.    ,, Nu sunt trimis decât numai către oile  pierdute ale casei lui Israel”;
2.    ,, Nu este bine să iei pâinea fiilor şi s-o arunci câinilor...”
Cu alte cuvinte, rupând aceste afirmaţii din contextul evanghelic general, am putea înţelege  că Iisus Hristos a venit să mântuiască doar pe cei din interiorul graniţelor israelitene, singurii ,, copii ai împărăţiei”, şi că cei din afară nu intră în preocupările Sale, fiind ca nişte câini... Prin acest dialog cu femeia canaaneeancă El a vrut e fapt sa-i mustre  şi să-i smerească pe iudeii rigorişti, stăpâniţi de egoism şi dispreţ, care considerau că Mesia le aparţine în exclusivitate, iar ceilalţi, păgânii, sunt spurcaţi, câini, cantitate neglijabilă, care trebuie supuşi unui tratament de marginalizare  continuă... Iar prin aparenta ne-auzire a insistenţei ucenicilor Mântuitorului doreşte să le dea şi lor o lecţie, spre a nu cădea ei înşişi în capcana conaţionalilor înguşti.
 Prin răspunsul ei, ,,Şi câinii mănânca din firimiturile ce cad de la masa stăpânilor”, femeia dovedeşte, deodată: smerenie, inteligenţă, iubire plină de jertfelnicie pentru copila bolnavă, perseverenţă în cererea ei, exemplară stăpânire de sine şi, mai presus de toate, credinţă tare că Mântuitorul o poate vindeca. Examinarea aparent umilitoare la care este supusă şi răspunsul ei inteligent vor determina nu numai vindecarea copilei, ci şi aprecierea maximă din partea Mântuitorului. Căci nimănui El nu i-a mai spus ,, mare este credinţa ta”, nici ,,fie ţie precum voieşti”!. Este adevărat că a rostit cuvinte oarecum asemănătoare , ca ,,mergi în pace, credinţa ta te-a mântuit”, dar nimănui cu nuanţele arătate mai sus. Iar fiica ei a fost vindecată, fapt despre care ne încredinţează Sf. Ev. Marcu:,, Ducându-se acasă, a găsit-o pe copilă culcată pe pat, iar demonul ieşise...”(Marcu 7, 30).
    Iată , aşadar, mesajul Evangheliei citite astăzi: Iisus Hristos a venit să mântuiască întreg neamul omenesc; El nu cere,, buletin de Israel” pentru intrarea în împărăţia Sa, căci pentru El nu există ,, copii şi câini”, ci numai copii; El nu are în vocabular cuvântul,, marginalizat”. În schimb cere : credinţă neşovăielnică, smerenie , curaj, inteligenţă, stăpânire de sine, iubire jertfelnică şi toate celelalte însuşiri dovedite din plin de femeia canaaneeancă. Iar cei şovăielnici, fricoşi, aroganţi , răi şi proşti, de-ar fi de neam cât de mare, nu sunt pe placul Mântuitorului şi vor găsi uşa ferecată atunci când vor voi să intre pe poarta cerului.
        Exemplul femeii canaaneence este cât se poate de actual pentru noi, atât ca neam, cât si ca indivizi. Ca neam, pentru că ROMÂNIA este considerată încă, de către mulţi europeni aroganţi, în afara Europei; ca indivizi, consideraţi de aceiaşi, abia coborâţi din copaci , asimilaţi cu ţiganii Europei( făcându-se trista confuzie între români şi rromi). Este adevărat că proaspăt ieşiţi din traumele comunismului, trebuie sa facem multe pentru a sporii gradul de civilizatie al ţării, în general, ţi al multor români , în particulari. Pentru aceasta este nevoie , însă, de a înfăţişa Europei şi lumii întregi calităţile dovedite de femeia canaaneeancă. Nici o marginalizare din exterior nu poate câştiga teren fără asentimentul dinăuntrul fiinţei noastre ca neam şi ca persoane. Sau, după cum le spunea filosoful creştin Constantin Noica ucenicilor săi la Păltiniş, nimeni nu are dreptul să învinuiască pe cineva pentru nereuşitele sale, cai nereuşitele se află în limitele interioare ale celui în cauză(Jurnalul de la Păltiniş).Bătălia ămpotriva marginalizării şi urcuşul pentru devenirea întru fiinţă, după expresia aceluiaşi C. Noica, au fost admirabil exprimate de poetul britanic, de origine indiană, Rudyard Kipling (1865-1936), laureat al premiului Nobel(1907), în cunoscuta poezie ,, Dacă”. Pentru că ilustrează foarte bine  ceea ce ne cere Mântuitorul prin Evanghelia de astăzi, socot că este potrivit să reproduc această pezie:
    De poţi să nu-ţi pierzi capul când toţi în jurul tău
    Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi vină,
    De poţi, atunci când toţi te cred nebun şi rău
   Sa nu-ţi pierzi nici o clipă încrederea în tine;
  De poţi s- aştepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea,
  De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi,
  Sau când, hulit de oameni, tu nu cu râzbunarea,
  Să vrei a le răspund, dar nici cu rugăminţi;
  De poţi visa, fără să te robeşti visării,
  De poţi gândi, fără să-ţi faci din asta un ţel,
  De poţi să nu cazi pradă nicicând dezesperării,
  Succesul şi dezastrul privindu-le la fel;
  De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
  Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,
  De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine
         Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut;
          De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere,
          Iar tot ce-ai stâns în viaţă să pierzi într-un minut
          Şi-atuncea, făr-a scoate vreo vorbă de durere,
          Să-ncepi agoniseala, cu calm, de la-nceput;
          Şi dacă trupul tău, slăbit şi obosit,
          Îl vei putea sili să-ţi mai slujească încă
          Numai cu străşnicia voinţei tale-ncât
         Să steie peste vreme aşa cum stă o stâncă,
         De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă
         Te poţi plimba cu regii făr-a te-ngâmfa,
         De nici amicii, nici duşmanii nu pot vreun rău să-ţi facă,
        Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;
        Şi dacă poţi să umplii clipa trecătoare
        Să nu pierzi nici o filă din al vieţii tom:
        Al tău va fi pământul, cu darurile-i toate
       Şi ceea ce-i mai mult, să ştii, vei fi un OM!
 Urmând îndemnurile acestei inspirate poezii, vom deveni, desigur, oameni cu un caracter puternic, iar vieţuind în virtuţilr exemplificate de femeia canaaneeancă, ne vom învrednicii şi noi de cuvintele Mântuitorului, pe care ea le-a auzit:,, Mare este credinţa ta; fie ţie precum voieşti!”. AMIN!