Dreptmăritori creştini,
Credem că cel mai emoţionant moment al
evenimentului pe care îl prăznuim astăzi este, potrivit descrierii Sf.
Evanghelist Luca, cel în care bătrânul Simeon, legat să nu moară până nu avea
să vadă pe Mântuitorul lumii, luând în braţe pe Pruncul Iisus, a rostit acea
rugăciune eliberatoare, atât de frumoasă:,,Acum
slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne,...”. Tradiţia ne spune că bătrânul ar fi
avut atunci aproximativ 380 de ani! Dar asupra acestui amănunt vom reveni puţin
mai încolo.
Creştinele care au prunci ştiu că la 40 de
zile după naştere au mers la biserică pentru a li se face ,,molitva”, adică rugăciunile
de curăţire. Cuvânt de origine slavă, ,,molitvă”,
înseamnă de fapt:,,rugăciune”.
Această rânduială, în admirabil acord cu legile firii, sădite de Dumnezeu în
trupul femeii, are ca temei o poruncă verche, dată prin Moise acum mai bine de
3500 de ani. Caci praznicul de astăzi, Întâmpinarea Domnului, aminteşte de ziua
în care Pruncul Iisus a fost dus de Maria, mama Sa, la Templu, pentru a se
respecta Legea Veche, aşa cum a fost consemnată de Moise în cartea Levitic(12,
1-8), moment descris şi de Sf. Luca în Evanghelia ce s-a citit astăzi la Sf.
Liturghie:,,Şi când s-au împlinit zilele
curăţirii lor, după Legea lui Moise, L-au dus pe Prunc la Ierusalim ca să-L
pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Lui...”(Luca2, 22-23).
Aşadar, când s-au împlinit zilele curăţirii ei, adică la 40 de zile, când-
potrivit legilor fiziologice- trupul femeii este refăcut după efortul
jertfelnic al naşterii. Rânduiala aceasta, cu adaptările de rigoare, s-a
transmis şi în Legea Nouă, sub titlul liturgic consemnat în Molitfelnic,, Rugăciunile
ce se citesc după 40 de zile femeii care a născut”, rugăciuni de adâncă
lucrare harică, înduioşătoare totodată şi de mare frumuseţe literară-
liturgică. Redăm un crâmpei: ,,Doamne...,
vino la roaba Ta aceasta(se rosteşte numele celei care a născut) şi o
învredniceşte pe ea, pentru rugăciunile cinstitei preoţimi, să se adăpostească
în sfânta sobornicească biserica Ta şi să intre în casa slaveiTale. Sşi o
învredniceşte să se împărtăşească cu cinstitul Trup şi scumpul Sânge al
Hristosului Tău. Spală-i întinăciunea trupului şi necurăţia sufletului, la
plinirea celor 40 de zile...”. După această molitvă, femeia care a născut
poate intra apoi în biserică, poate săruta icoanele, poate participa la Sf.
Liturghie şi la celelalte slujbe, poate fi primită la Taina Spovedanie;
totodată, dacă primeşte dezlegare de la duhovnic, poate primi şi Sf.
Împărtăşanie. Iată, iubiţi credincioşi ce frumoasă rânduială! Ce înduioşătoare
grijă şi dragoste are Biserica pentru femeile care nasc! Nu toate ţările, nici
toate familiile, de multe ori nici toţi bărbaţii, nu acordă ocrotire, atenţie,
dragoste celor care aduc prunci pe lume. Biserica , însă, îi oferă toată adăpostirea,
precum am auzit în rugăciunea din care am citit mai sus. Iar la temelia acestei
rânduieli stă Legea Domnului dată de Dumnezeu prin Moise, plinită apoi prin
actul săvârşit în Templul din Ierusalim, act liturgic numit de noi acum
Întâmpinarea Domnului.
Iubiţi credincioşi,
Revenim, în atmosfera praznicului de azi, cu
deosebire la momentul emoţionant când bătrânul Simeon L-a primit în braţe pe
Dumnezeescul Prunc, rostind: ,,Acum
liberează ...”. O veche legendă în care credem că există un sâmbure de
adevăr, ne spune că bătrânul Simeon a fost unul dintre cei 72 de învăţaţi evrei
care au tradus Vechiul Testament din ebraică în limba greacă, în Alexandria,
cam pe la anul 250 î. Hr. Legenda s-a născut, poate, din cel mai vechi document
legat de această osteneală a traducerii, anume epistola lui Pseudo-Aristea,
prefectul gărzii regale a regelui Egiptului Ptolemeu Filadelful(284-287 î.
Hr.). Potrivit acestui document, regele Ptolemeu îl trimite pe Aristea la
Ierusalim să ceară arhereului un exemplar a Legii Vechiului Testament şi 72 de
bărbaţi (din fiecare seminţie câte 6). Pe aceştia regele îi primeşte cu mare
pompă şi-i aşază într-o clădire din insula Faros, în încăperi separate, pentru
a traduce în greacă textul sfânt, pentru iudeii din diasporă, care nu mai ştiau
bine ebraica. Bătrânul Simeon era unul dintre cei 72. Atunci când a ajuns cu
traducerea la cartea proorocului Isaiia, cap. 7, v. 14, ,,Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte prunc, şi vor chema numele
Lui Emanuel”, a tradus,, Iată, tânăra” în loc de,, Iată, fecioara”. Legenda
spune mai departe că a doua zi cuvântul a fost şters, iar în locul lui a
apărut,, fecioara” ... A crezut, pe moment, că vreunul dintre ceilalţi
traducători a umblat la text, dar interesându-se, a aflat că nimeni n-a
modificat nimic. A trecut din nou cuvântul,, tânără”, părându-i-se
nefiresc ca o fecioară să nască... Noaptea însă, i s-a arătat un înger care i-a
spus că,, fecioara” este cuvântul corect şi, pentru că n-a crezut în
adevărul descoperit de Dumnezeu prin proorocul Isaiia, îngerul i-a mai spus că
,, nu va vedea moartea până nu va vedea
pe Hristosul Domnului...”. Aşa se explică vârsta înaintată pe care o avea
atunci când L-a ţinut în braţe pe Mesia.
Iubiţi credincioşi, chiar dacă uneori
documentul istoric se amestecă in vreun fel cu relatarea legendei, reţinem ceia
ce este mai esenţial, anume ceea ce, de fapt, consemnează Evanghelistul Luca:,,
Era un om în Ierusalim, cu numele Simeon;
şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui
Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise că nu va vedea
moartea până nu va vedea pe Hristosul Domnului...”(Luca2, 25-26). Ce vârstă
avea, cine şi cum îi vestise, acestea au importanţă secundară. Importante sunt
pentru noi sfinţenia vieţii lui şi încrederea cu care aştepta un Izbăvitor. De aceea
ne impresionează până la lacrimi bucuria lui nemărginită, atunci când
aşteptarea i s-a împlinit, simţindu-se eliberat să moară ca orice pământean.
Iubiţi fraţi,
Ne dăm
cu toţii seama că evenimentul Intâmpinării Domnului nu se reduce la,,
cazul” Bătrânului Simeon. Am dorit însă pentru acest an să zăbovim mai
mult asupra lui, căci este revelator, dar nu trebuie privit izolat. Aşteptarea bătrânului
nu este doar a lui. Intâmpinarea n-a fost făcută numai în nume personal. Lumea întreagă
Il aştepta pe Mesia, iar prin bătrânul Simeon lumea întreagă L-a întâmpinat.
Lumea întreagă... Deci şi noi, fiecare dintre noi. Ca Prunc, Iisus a fost dus
la Templu spre a fi întâmpinat. Ca Mântuitor, acum, prezent în Sfintele
Biserici, ne cheamă să venim noi, spre a-L întâmpina, aşa cum am făcut şi
astăzi. De aceea, la fiecare Sfânta Liturghie Îl întâmpinăm, minunându-ne de
întrevederea tainică a mântuirii, simţind parcă, la sfârşit, impulsul de a
rosti împreună, preoţi şi credincioşi: ,, Acum
slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, că văzură ochii
mei mântuirea adusă prin jertfa Ta, care se înnoieşte la fiecare Liturghie,
precum s-a reînnoit astăzi”. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu