Manastirea Patrangeni-Negroiu

    Manastirea Buna Vestire din Patrangeni, construita in anul 1910, este situata pe soseaua Alba-Iulia-Zlatna-Abrud-Campeni, la 32 km de Alba-Iulia, 2 km nord-vest de orasul Zlatna si numai la circa 0,5 km de halta CFR Patrangeni (penultima statie).

        

     Din statia de autobuze Patrangeni, se merge inapoi 200 m, se traverseaza la dreapta paraul Ampoiul si dupa 1,5 km suntem in manastire. Drumul de piatra se continua pana in satul Valea Mica. Credinciosii care nu dispun de mijloace de transport proprii au la dispozitie autobuze de transport public, cu statie in Patrangeni, acestea sosind dinspre Alba-Iulia sau dinspre Abrud-Campeni. Cu trenul, pana in halta Patrangeni, se poate veni numai dinspre Alba-Iulia.

                            

                                             

     Asezamantul este construit in mijlocul padurii, departe de zgomotele create de oameni sau industrie, dar destul de aproape fata de sosea si linia ferata.

                                                              Vedere spre Zlatna.

            

    La data popasului duhovnicesc din august 2010 , la manastirea Buna Vestire din Patrangeni, cea de-a V-a editie a Taberei de Iconografie si Pictura Religioasa era in plina desfasurare.

muzeu

                    

Aceasta manifestare ofera posibilitatea celor care participa de a admira, intr-un cadru natural de o rara frumusete, lucrarile de arta sacra realizate de catre participanti la tabara.

Ca şi călugării de la Oaşa, maicile de la Pătrângeni se bucură de prezenţa unei icoane făcătoare de minuni, a cărei istorie este cu totul ieşită din comun. E vorba despre Icoana Maicii Domnului, numită „cu trei mâini”, provenind din zestrea de familie a Sfântului Ioan Damaschinul – aşadar din Damasc –, secolul al VIII-lea. Damaschinul era sfetnic al stăpânitorului săracilor, califul musulman Valid (705 – 715 d.Hr.). Cum, însă, erau vremuri de contestare a icoanelor – Ioan fiind un apărător al lor (deşi era cunoscut ca personaj laic) –, împăratul Leon Isaurul a vrut să-l înlăture pe Damaschin cu orice preţ, învinuindu-l de trădare împotriva califului, care l-a pedepsit apoi pe Ioan prin tăierea mâinii drepte. Ioan, însă, s-a rugat la Icoana Maicii Domnului, iar mâna i s-a refăcut imediat în chip minunat. Ca recunoştinţă, Damaschinul a cerut să fie adăugată, la baza icoanei, o mână din argint, care poate fi văzută şi azi. Icoana se află în paraclisul mănăstirii.

      Organizatorii acestei manifestari cultural – religioase sunt Centrul de Creatie si Cercetare Sfantul Luca al Facultatii de Teologie Ortodoxa Cluj-Napoca si Manastirea Buna Vestire Patrangeni. 

   


   
Vizitează şi Muzeul Mănăstirii. Colecţia – constituită în 2005 cu sprijinul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi al Muzeului Mineritului din Bochum, Germania – e mai mult decât bogată, reflectând istoricul acestui ţinut din Metaliferi. Vitrinele conţin materiale arheologice din preistorie (Cultura Coţofeni, era bronzului) şi din epoca romană (cuptoare de producere a mercurului, dat fiind că Zlatna era, în antichitate, centrul administraţiei minelor romane din Dacia). Sunt expuse apoi străvechi costume populare şi ţesături din zestrea fetelor de măritat, specifice Văii Ampoiului. Totodată muzeul adăposteşte atât mărturiile scrise ale lui Martin Opitz, cărturar umanist de secol XVII, despre romanitatea târzie a Zlatnei, cât şi icoane pe lemn şi pe sticlă, carte românească veche şi mărturii ale revoluţiei de la 1848 (cu atât mai mult cu cât Avram Iancu a făcut gimnaziul la Zlatna).

Despre disciplina interioara(II)

    Sunt multe locuri în Sf. Evanghelie în care Domnul nostru Iisus Hristos ne este prezentat ca cel ce cunoaşte gândurile. De pildă, în legătură cu vindecarea slăbănogului din Capernaum se spune că erau de faţă cărturari şi farisei, care, auzindu-L pe Domnul Hristos spunând: ,,Iartă-se ţie păcatele tale”, au zis în gândul lor:,, Cine poate să ierte păcatele, decât numai unul Dumnezeu? Acesta huleşte” (Marcu2,7). Iar Domnul Hristos S-a referit la gândurile neexprimate ale celor ce aveau astfel de gânduri şi a zis: ,, Ce este mau uşor a zice:,, Iertate sunt păcatele tale” sau a zice :,, Scoală-te şi umblă”? Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului:,, Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta” (Matei 9, 5-6). Şi slăbănogul s-a ridicat şi a împlinit cuvântul Domnului Hristos, prin puterea  Domnului Hristos.

     În Sf. Evanghelie de la Luca, în capitolul  al 12-lea(versetele 16-20), avem o pildă a Domnului Hristos, pilda cu bogatul căruia i-a rodit ţarina cu belşug. În această pildă se spune despre un om care şi-a dat seama că  va avea atâtea roade încât nu va avea unde să le depoziteze şi că s-a gândit la posibilitatea de a dărâma magaziile sale şi de a zidii altele, mai mari, în care să depoziteze belşugul ţarinei sale; ceea ce n-a ajuns să facă. Îşi mai zicea, tot în gând:,, Voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi, strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”. In cele din urmă, a auzit un glas care i-a zis:,, Nebune! În noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce le-ai pregătit ale cui vor fi?”

     Din această pildă înţelegem că gândurile sunt realităţi, până la aşa măsură încât îl caracterizează pe om nu numai ca fiinţă gânditoare, ci şi ca fiinţă la o anumită măsură: arată măsurile la care a ajuns cel care gândeşte. Inţelegem din această pildă că gândurile sunt realităţi pe care le ia în seamă Dumnezeu, că gândurile sunt realităţi faţă de care Dumnezeu ia o anumită atitudine:     omul acela a fost numit nebun pentru gândurile lui.

   De aceea, ştiind toate acestea , este de foarte mare importanţă să luăm aminte şi noi înşine la gândurile noastre , să ştim ce fel de gânduri ne trec prin minte, să le selectăm şi să le raportăm la ceea ce ştim despre voia lui Dumnezeu; pentru că sunt unele gânduri care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu, şi sunt altele care nu se potrivesc cu voia lui Dumnezeu. Gândurile conforme cu voia lui Dumnezeu putem să le reţinem şi să le dezvoltăm, pe când gândurile care nu se potrivesc cu voia lui Dumnezeu trebuie să le înlăturăm. De ce? Pentru că rădăcina tuturor acţiunilor, a tuturor faptelor pe care le face omul, a tuturor cuvintelor pe care le rosteşte omul o reprezintă gândurile. Toate încep de la gând. Rădăcina este gândul.

( din scrierile părintelui Teofil Părăian)

La Bisericile din Botiza

 
   Biserica de lemn din Botiza, judeţul Maramureş, a fost construită în 1699 în Vişeul de Jos la comanda nobilului Ştefan Pop. Biserica a fost transferată în 1899 în Botiza unde a înlocuit o veche biserică de lemn de la sfârşitul secolului 16. Lăcaşul are hramul Sfintei Paraschiva şi figurează pe lista monumentelor istorice.

               

       Casa traditionala autentica din Botiza aflata in apropierea Sfintei Biserici luata in grija preotilor din localitate.

                                 

     Vechea biserică de lemn din Botiza, care nu trebuie confundată cu cea de astăzi, a fost demolată acum un secol şi donată ca material de construcţie la ridicarea şcolii confesionale din Hoteni. În urma demolării fostei şcoli, în 1997, s-a creat posibilitatea de a cerceta materialul demontat şi a scoate la lumină, datele acelei biserici necunoscute.

                                          

   Au fost studiate şi documentate câteva bârne, iar din trei dintre ele au fost luate probe pentru datări dendrocronologice. Datele noi obţinute completează şi corectează descrierile bisericii păstrate în trei documente din secolul XIX.

   În urma identificării amplasamentului în vechea construcţie a câtorva bârne şi cu ajutorul datelor din documente este propusă o reconstituire a planului şi elevaţiei bisericii. De asemenea se poate stabili tipul de cheotoare folosit şi se pot urmări o serie de rafinamente de tehnică de lucru şi elemente de decor ale meşterilor lemnari.

          

   Rezultatele dendrocronologice preliminarii datează biserica veche din Botiza din ultima decadă a secolului XVI. Prin urmare, reconstituirea parţială a acestei biserici completează materialul sărac, însă preţios, rămas din secolul XVI, anterior celor mai vechi biserici de lemn păstrate în satele din Maramureş.

    La sfârşitul secolului al XIX-lea vechea biserică de lemn din Botiza a fost înlocuită cu actuala biserică, adusă din Vişeu de Jos. Aceasta a fost construită în 1699. Naosul şi pronaosul au un plan dreptunghiular, absida altarului este decroşată, de formă poligonală, iar în partea de vest se află un pridvor deschis, mai larg ca de obicei. Acoperişul are poală dublă, streaşina interioară fiind continuă de jur împrejurul monumentului. Turnul-clopotniţă, cu foişor şi coif prelung, se află deasupra pronaosului.

    În exterior sunt de remarcat: tocul uşii de la intrare, unde se regăsesc decoraţiile porţilor maramureşene, şi funia împletită, sculptată, care înconjoară biserica. În 1899, după mutare, biserica a fost renovată şi pictată de Dionisie Iuga şi fiica sa Aurelia, zugravi din Nicula. Pictura constă în mare parte din motive florale. Pictura iconostasului este mai veche decât cea murală.

   Pe spatele uşii de la intrare există o pictură reprezentând moartea cu coasa, alături de câteva inscripţii moralizatoare (autorul picturii este necunoscut).

Despre disciplina interioara

   Cum putem să ne îmbunătăţim starea noastră sufletească? Luând aminte la noi înşine, stăruind cu gândul la disciplina interioară realizată prin rugăciunea de toată vremea. Este vorba de paza minţii, de cercetarea de noi înşine, de cunoaşterea de noi înşine şi de lucrarea de apropiere de Dumnezeu, şi de îmbunătăţire sufletească prin ceea ce se numeşte,, rugăciunea de toată vremea”

   Fiind vorba de disciplina interioară, de paza minţii, e bine să avem în vedere faptul că omul este fiinţa care gândeşte. Chiar se şi defineşte omul prin calitatea lui de gânditor. Dintre toate fiinţele de pe pământ, omul este singura care e superioară prin gândirea ei, prin viaţa ei conştientă. Unul dintre gânditorii de odinioară, Descartes, spunea:,,Gândesc, deci trăiesc; exist pentru că gândesc”.

     Toate ale omului pornesc de la gândul omului. Din clipa în care omul devine conştient de faptul că gândeşte, nu se poate să se oprească vreodată din gândire. Chiar şi atunci când i s-ar părea omului că nu gândeşte nimic, şi atunci gândeşte, şi anume gândeşte la faptul că nu se gândeşte la nimic. Calitatea de a gândi ţine de existenţa umană. Se zice că gândim chiar şi în timpul somnului, numai că nu ne cunoaştem aceste gânduri; cunoaştem numai o foarte mică parte din gândurile noastre din vremea somnului, în visele pe care le avem. Asta nu înseamnă că numai în clipa aceea gândim, când visăm; gândim tot timpul, numai că nu ne cunoaştem gândurile din vremea somnului. În vremea cât suntem treji, gândim întruna, până la aşa măsură încât nu putem sta nici o clipă în care să nu ne gândim.

     Sfânta noastră Biserică are în vedere faptul acesta, că omul este fiinţa care gândeşte, care ia aminte la sine însuşi, şi-i dă posibilitatea să se gândească cu gânduri superioare. Ştim că Domnul nostru Iisus Hristos a luat aminte, în vremea propovăduirii sale, la gândurile oamenilor; avem mărturii în Sf. Evanghelie că Domnul Hristos S-a referit la gândurile oamenilor, că a luat atitudine faţă de gândurile oamenilor, deci că Domnul nostru Iisus Hristos este cunoscător al gândurilor. Gândurile sunt realităţi pe care le are în vedere omul însuşi – cel care le gândeşte – şi sunt realităţi pe care le are în vedere şi Dumnezeu – Care le ştie. (va urma)

      Culeasă din scrierile părintelui Teofil Părăian