Despre disciplina interioara(II)

    Sunt multe locuri în Sf. Evanghelie în care Domnul nostru Iisus Hristos ne este prezentat ca cel ce cunoaşte gândurile. De pildă, în legătură cu vindecarea slăbănogului din Capernaum se spune că erau de faţă cărturari şi farisei, care, auzindu-L pe Domnul Hristos spunând: ,,Iartă-se ţie păcatele tale”, au zis în gândul lor:,, Cine poate să ierte păcatele, decât numai unul Dumnezeu? Acesta huleşte” (Marcu2,7). Iar Domnul Hristos S-a referit la gândurile neexprimate ale celor ce aveau astfel de gânduri şi a zis: ,, Ce este mau uşor a zice:,, Iertate sunt păcatele tale” sau a zice :,, Scoală-te şi umblă”? Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului:,, Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta” (Matei 9, 5-6). Şi slăbănogul s-a ridicat şi a împlinit cuvântul Domnului Hristos, prin puterea  Domnului Hristos.

     În Sf. Evanghelie de la Luca, în capitolul  al 12-lea(versetele 16-20), avem o pildă a Domnului Hristos, pilda cu bogatul căruia i-a rodit ţarina cu belşug. În această pildă se spune despre un om care şi-a dat seama că  va avea atâtea roade încât nu va avea unde să le depoziteze şi că s-a gândit la posibilitatea de a dărâma magaziile sale şi de a zidii altele, mai mari, în care să depoziteze belşugul ţarinei sale; ceea ce n-a ajuns să facă. Îşi mai zicea, tot în gând:,, Voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi, strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”. In cele din urmă, a auzit un glas care i-a zis:,, Nebune! În noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce le-ai pregătit ale cui vor fi?”

     Din această pildă înţelegem că gândurile sunt realităţi, până la aşa măsură încât îl caracterizează pe om nu numai ca fiinţă gânditoare, ci şi ca fiinţă la o anumită măsură: arată măsurile la care a ajuns cel care gândeşte. Inţelegem din această pildă că gândurile sunt realităţi pe care le ia în seamă Dumnezeu, că gândurile sunt realităţi faţă de care Dumnezeu ia o anumită atitudine:     omul acela a fost numit nebun pentru gândurile lui.

   De aceea, ştiind toate acestea , este de foarte mare importanţă să luăm aminte şi noi înşine la gândurile noastre , să ştim ce fel de gânduri ne trec prin minte, să le selectăm şi să le raportăm la ceea ce ştim despre voia lui Dumnezeu; pentru că sunt unele gânduri care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu, şi sunt altele care nu se potrivesc cu voia lui Dumnezeu. Gândurile conforme cu voia lui Dumnezeu putem să le reţinem şi să le dezvoltăm, pe când gândurile care nu se potrivesc cu voia lui Dumnezeu trebuie să le înlăturăm. De ce? Pentru că rădăcina tuturor acţiunilor, a tuturor faptelor pe care le face omul, a tuturor cuvintelor pe care le rosteşte omul o reprezintă gândurile. Toate încep de la gând. Rădăcina este gândul.

( din scrierile părintelui Teofil Părăian)

La Bisericile din Botiza

 
   Biserica de lemn din Botiza, judeţul Maramureş, a fost construită în 1699 în Vişeul de Jos la comanda nobilului Ştefan Pop. Biserica a fost transferată în 1899 în Botiza unde a înlocuit o veche biserică de lemn de la sfârşitul secolului 16. Lăcaşul are hramul Sfintei Paraschiva şi figurează pe lista monumentelor istorice.

               

       Casa traditionala autentica din Botiza aflata in apropierea Sfintei Biserici luata in grija preotilor din localitate.

                                 

     Vechea biserică de lemn din Botiza, care nu trebuie confundată cu cea de astăzi, a fost demolată acum un secol şi donată ca material de construcţie la ridicarea şcolii confesionale din Hoteni. În urma demolării fostei şcoli, în 1997, s-a creat posibilitatea de a cerceta materialul demontat şi a scoate la lumină, datele acelei biserici necunoscute.

                                          

   Au fost studiate şi documentate câteva bârne, iar din trei dintre ele au fost luate probe pentru datări dendrocronologice. Datele noi obţinute completează şi corectează descrierile bisericii păstrate în trei documente din secolul XIX.

   În urma identificării amplasamentului în vechea construcţie a câtorva bârne şi cu ajutorul datelor din documente este propusă o reconstituire a planului şi elevaţiei bisericii. De asemenea se poate stabili tipul de cheotoare folosit şi se pot urmări o serie de rafinamente de tehnică de lucru şi elemente de decor ale meşterilor lemnari.

          

   Rezultatele dendrocronologice preliminarii datează biserica veche din Botiza din ultima decadă a secolului XVI. Prin urmare, reconstituirea parţială a acestei biserici completează materialul sărac, însă preţios, rămas din secolul XVI, anterior celor mai vechi biserici de lemn păstrate în satele din Maramureş.

    La sfârşitul secolului al XIX-lea vechea biserică de lemn din Botiza a fost înlocuită cu actuala biserică, adusă din Vişeu de Jos. Aceasta a fost construită în 1699. Naosul şi pronaosul au un plan dreptunghiular, absida altarului este decroşată, de formă poligonală, iar în partea de vest se află un pridvor deschis, mai larg ca de obicei. Acoperişul are poală dublă, streaşina interioară fiind continuă de jur împrejurul monumentului. Turnul-clopotniţă, cu foişor şi coif prelung, se află deasupra pronaosului.

    În exterior sunt de remarcat: tocul uşii de la intrare, unde se regăsesc decoraţiile porţilor maramureşene, şi funia împletită, sculptată, care înconjoară biserica. În 1899, după mutare, biserica a fost renovată şi pictată de Dionisie Iuga şi fiica sa Aurelia, zugravi din Nicula. Pictura constă în mare parte din motive florale. Pictura iconostasului este mai veche decât cea murală.

   Pe spatele uşii de la intrare există o pictură reprezentând moartea cu coasa, alături de câteva inscripţii moralizatoare (autorul picturii este necunoscut).

Despre disciplina interioara

   Cum putem să ne îmbunătăţim starea noastră sufletească? Luând aminte la noi înşine, stăruind cu gândul la disciplina interioară realizată prin rugăciunea de toată vremea. Este vorba de paza minţii, de cercetarea de noi înşine, de cunoaşterea de noi înşine şi de lucrarea de apropiere de Dumnezeu, şi de îmbunătăţire sufletească prin ceea ce se numeşte,, rugăciunea de toată vremea”

   Fiind vorba de disciplina interioară, de paza minţii, e bine să avem în vedere faptul că omul este fiinţa care gândeşte. Chiar se şi defineşte omul prin calitatea lui de gânditor. Dintre toate fiinţele de pe pământ, omul este singura care e superioară prin gândirea ei, prin viaţa ei conştientă. Unul dintre gânditorii de odinioară, Descartes, spunea:,,Gândesc, deci trăiesc; exist pentru că gândesc”.

     Toate ale omului pornesc de la gândul omului. Din clipa în care omul devine conştient de faptul că gândeşte, nu se poate să se oprească vreodată din gândire. Chiar şi atunci când i s-ar părea omului că nu gândeşte nimic, şi atunci gândeşte, şi anume gândeşte la faptul că nu se gândeşte la nimic. Calitatea de a gândi ţine de existenţa umană. Se zice că gândim chiar şi în timpul somnului, numai că nu ne cunoaştem aceste gânduri; cunoaştem numai o foarte mică parte din gândurile noastre din vremea somnului, în visele pe care le avem. Asta nu înseamnă că numai în clipa aceea gândim, când visăm; gândim tot timpul, numai că nu ne cunoaştem gândurile din vremea somnului. În vremea cât suntem treji, gândim întruna, până la aşa măsură încât nu putem sta nici o clipă în care să nu ne gândim.

     Sfânta noastră Biserică are în vedere faptul acesta, că omul este fiinţa care gândeşte, care ia aminte la sine însuşi, şi-i dă posibilitatea să se gândească cu gânduri superioare. Ştim că Domnul nostru Iisus Hristos a luat aminte, în vremea propovăduirii sale, la gândurile oamenilor; avem mărturii în Sf. Evanghelie că Domnul Hristos S-a referit la gândurile oamenilor, că a luat atitudine faţă de gândurile oamenilor, deci că Domnul nostru Iisus Hristos este cunoscător al gândurilor. Gândurile sunt realităţi pe care le are în vedere omul însuşi – cel care le gândeşte – şi sunt realităţi pe care le are în vedere şi Dumnezeu – Care le ştie. (va urma)

      Culeasă din scrierile părintelui Teofil Părăian

Despre pretuirea Maicii Domnului...

      Un tănăr preot de ţară, plin de râvnă şi bune intenţii, voia să injghebeze pe lângă biserica lui un mic muzeu sătesc, în care să strângă, pe lângă alte obiecte, icoane vechi din sat, dând în schimb familiilor donatoare icoane noi, sfinţite după toată rânduiala. Efortul său n-a fost deloc uşor, căci creştinii s-au despărţit cu mare greutate de icoanele la care erau obişnuiţi să se închine. Doar încrederea pe care o aveau în părintele lor i-a determinat să nu-l refuze. Între donatori s-a numărat şi o văduvă bătrână şi săracă, foarte evlavioasă, care i-a dat părintelui o icoană a Maicii Domnului, pe care o aveau din moşi-strămoşi, pe dosul căreia erau însemnate, ca într-o cronică, evenimente deosebite din viaţa lor de familie. A doua zi bătrâna urma să meargă la biserică pentru a lua în primire icoana cea nouă. Dar pe măsură ce se apropia seara căsuţa săracă i se părea bătrânei din ce în ce mai pustie. Când a dat să se închine, ca de obicei înainte de culcare, din locul gol al icoanei i s-a părut că aude glasul răposaţilor ei, spunându-i: ,,Cui vrei să te mai închini? La pereţii goi? Unde-i Maica noastră?...”. Şi bătrâna n-a mai putut închide ochii toată noaptea! A doua zi, înainte de revărsatul zorilor, s-a şi înfăţişat înaintea părintelui, care a înţeles îmediat cum stau lucrurile şi i-a restituit icoana cea veche, fără împotrivire sau mustrări. Bătrâna a aşezat-o la locul ei, fericită, a bătut 12 metanii şi a rostit rugăciunile după obicei. ,,Astfel chipul Maicii Domnului, luminat de candela care stătea aprinsă toată noaptea, a ţinut de urât bătrânei şi i-a dat somn cu pace, până ce i s-au deschis ochii către lumea cealaltă, unde a văzut pe toţi ai ei, adormiţi de mult în Domnul...” 

Schitul Ieud şi Biserica din Ieud-Deal(Maramureş)

Hram:  Sfintii Trei Ierarhi
Judetul:  Maramures
Localitate:  IEUD

Este situat pe soseaua Sighet-Borsa, la gura Ieudului, ramificatie dreapta 3 km pana in centrul satului si apoi la stanga 2 km pana la satul Recea, pe drum de piatra bun si pentru circulatia masinilor. Schitul este construit pe un deal, la vest de catunul Recea. De aici ni se infatiseaza o panorama foarte frumoasa daca privim in imprejurimi: la nord-vest in vale, peste pasuni si fanete, sau dupa coasa pe deasupra capitelor de fan, se vede satul Ieud la poalele dealului Pades si dintre case, in stanga satului, turlele zvelte ale bisericii de mir si mai la dreapta a bisericii monument istoric. La nord-est vedem dealul Podorei, la rasarit catunul Recea, dupa care continua dealul Poiana, la sud-est dealul Dumbrava si la sud-vest dealul Magura.

Ieud este o straveche asezare maramure-sana, locuita de dacii liberi si in continuare de romani. Actuala asezare a fost intemeiata de voievodul Rale, nepotul lui Dragos Voda, pe la mijlocul secolului al XIV-lea. In apropierea asezarii, pe locul numit Crucisare, a existat o manastire inca din secolele XI-XII. Dupa o perioada de timp manastirea a disparut, dar datorita legaturilor credinciosilor de aici cu cei din Modova a fost reinfiintata si in secolele XVI-XVII a fost printre manastirile de frunte ale Maramuresului. De aici se raspandeau prin sate cartile de cult si invatatura aduse din Moldova si Tara Romaneasca. In 1743 manastirea inca exista, iar insemnarile lasate pe cartile de cult o mentioneaza si in secolul al XIX-lea, dupa care a disparut. Traditia spune ca a fost demolata in 1889 de uniati, din ura ca mai exista un bastion puternic al religiei crestin ortodoxe. Ruinele ei se mai vedeau inca in primele decenii ale secolului al XX-lea si locul unde a fost biserica se numeste azi La Manastire. Ca vechi centru de cultura, in cadrul manastirii au functionat scoli pentru preoti, pentru cantareti bisericesti si copisti de manuscrise. Dupa parerile specialistilor, Codicele de la Ieud, scris pe la 1391-1392 a fost redactat in cadrul manastirii. Daca toti specialistii si cercetatorii ajung la un acord ca este corecta data redactarii, atunci Codicele de la Ieud reprezinta primele scrieri in limba romana, dar cu caractere slavone.

Un exemplar a fost gasit de preotul Artemiu Anderco in podul bisericii, monument istoric, in anul 1925, fiind predat in acelasi an Bibliotecii Academiei Romane din Bucuresti. Informam pe credinciosi si pe turisti ca biserica din lemn, in stil maramuresan, a fost ctitorita de Voievodul Rale pe la 1364, langa castelul lui si merita sa fie vazuta in drumul lor prin Ieud sau in trecere spre actuala manastire. Dupa Revolutia din 1989, Parintele Alexandru Brici, paroh al bisericii Ieud, provenit din comuna Zagra, zona Teblesului, a avut initiativa reinfiintarii vietii manastiresti chiar pe vatra vechiului centru monahal. Fiind interesati si credinciosii din zona, Episcopia Maramuresului si Satmarului a imbratisat ideea, a dat binecuvantarea reinfiintarii si a obtinut aprobarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. In anul 1993 a fost sfintit locul pentru schit (terenul apartinand vechii manastiri) si s-a turnat fundatia bisericii, dar lipsind sursa de finantare, Inaltarea bisericii a inceput abia in 1999.
Fatadele exterioare au un brau median din lemn torsionat si grinzile neimbracate, dar lustruite.

                                                                        Altarul de vara.

 

Vechea biserică din satul maramureşean Ieud, numită şi biserica din Ieud-Deal, este una dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult de lemn din ţara noastră. Pentru valoarea ei inestimabilă în arta arhitectonică, în 1999 a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Când intri într-o biserică veche de lemn, dacă eşti atent, vei simţi mirosul suav al grinzilor, al pădurilor de brad, vei auzi măruntul ticăit al vremii ce a trecut răbdătoare, clipă de clipă, an de an, până s-au adunat secole. „O biserică ne-ar invita mai degrabă la tăcere şi nu la cuvinte. Totuşi, apropiindu-ne urechea de grinzile vechi de lemn, simţim cum urcă spre noi scâncete de copil, bocete de înmormântare, veselia nunţilor, zgomot de arme, cântece şi descântece bătrâne. Istoria acestor locuri este povestită în lemnul bisericilor, adevărate sanctuare ale Cuvântului, păstrătoare a unor monumente de cea mai veche limbă românească”, aşa consemna Florin Pop, inspector de specialitate în cadrul Direcţiei pentru Cultură Maramureş, într-o lucrare consacrată bisericilor de lemn. Şi nu putem să nu-i dăm dreptate.Biserica veche din Ieud este atât de bătrână, încât naşte controverse asupra datei de construire. Cel mai probabil este anul 1634, fiind în felul acesta considerată cea mai veche din Maramureş. Numeroşi cercetători s-au ocupat de istoricul acestei biserici. De la Ioan Mihaly de Apşa, care spunea în anul 1900 că este cea mai frumoasă din Maramureş, până la Ioan Bârlea, care a adunat inscripţiile din biserică în valoroasa sa colecţie de însemnări. Apoi au cercetat-o şi etnograful Tache Papahagi, care i-a remarcat picturile murale de o valoare deosebită, iar Victor Brătulescu a publicat în 1941 18 imagini şi opt schiţe din biserică. În zielele noastre, pictura bisericii-monument este în plină restaurare şi conservare.
Istoricul Radu Popa pune sub semnul întrebării afirmaţiile lui Tit Bud, care datase construcţia la 1634, Popa considerând că biserica a fost construită în anul 1717, după invazia tătarilor. Cercetătorul islandez Olafur Eggertsson, folosind metoda dendrocronologică, susţine ferm că biserica a fost ridicată în al doilea deceniu al secolului al XVII-lea, deci susţine varianta lui Bud.

    Pictura care acoperă întregul interior al bisericii din Ieud-Deal este un ansamblu de o diversitate decorativă deosebită, realizat de pictori care nu au lăsat vreo semnătură sau dată. Cu toate acestea, specialiştii, evaluând stilul, au atribuit aceste picturi zugravului itinerant Alexandru Ponehalschi. El a mai realizat picturi în bisericile de lemn din Călineşti Căeni, Sârbi Susani, Budeşti Susani, Berbeşti, Deseşti. Istoricul de artă Marius Porumb scria: „În 1782, pictorul zugrăveşte mai multe icoane în biserica din deal din Ieud, fără să menţioneze şi ansamblul mural”. Nobilul Mihai Balea a renovat amândouă bisericile din Ieud între anii 1764 şi 1765, după cum arată arhivele documentare ale bisericilor din celebrul sat maramureşan.                                                         Biserica Ieud-Deal a fost proiectată la vremea ei ca una de  dimensiuni mari, capabilă să primească mai bine de 300 de credincioşi. Are o tindă unde stăteau în vechime doar femeile, apoi nava bărbaţilor şi altarul. Cele două spaţii pentru bărbaţi şi femei sunt egale. Înălţimea navei este egală cu lăţimea ei, o proporţie întâlnită şi la alte biserici maramureşene construite la începutul secolului al XVII-lea. Biserica este ridicată din bârne de molid. Tălpile şi portalurile sunt făcute din lemn de stejar, care este mai rezistent. Pereţii sunt ridicaţi din bârne fasonate cu barda, şi întăriţi cu cuie de lemn.

 Frumoasa biserică este în al cinsprezecelea an de restaurare.Coordonatorul lucrării sperând ca anul acesta să finalizeze lucrarea.