"Rugăciunea este mai puternică atunci când este spusă în faţa icoanei. "

 

     In traditia ortodoxa, din momentul in care o icoana ii reprezita pe Hristos, pe  Maica Domnului sau un anumit sfant, ea devine un fel de releu al prezentei lor, al influentei si actiunii lor asupra noastra. Desigur, icoana nu este decat o bucata de lemn, care nu are nimic divin in sine; insa datorita faptuluica ii reprezinta pe cuvantul lui Dumnezeu cel intrupat, pe  Maica Domnului, sau pe un sfant anume, prin intermediul ei beneficiem de energia, de iradierea DUHOVNICEASCA a acestor persoane.

 

  Rugaciunea este o forma a dialogului nostru cu Dumnezeu. Prin rugaciune se stabileste si se intretine relatia noastra cu El. De aceea, rugaciunea nu trebuie sa cuprinda doar cererea, doar lamentatia noastra, ci si lauda lui Dumnezeu, precum si multumirea adresata Lui, pentru cele pe care ni le-a dat. Cum ar fi, de pilda, bucuriile simple, faptul ca am mai vazut soarele rasarind inca o data, ca ni s-a daruit inca o zi din viata. Rugaciunea are mai multe trepte: rugaciunea buzelor e prima treapta, prima forma a dialogului nostru cu El. Trebuie sa o rostim, nu cu glas tare, nu declamativ, ci doar atat cat sa ne concentram asupra cuvintelor. Gandurile sunt cel mai greu de tinut in frau, si trebuie pentru aceasta sa ne concentram, facandu-ne, zi de zi, "lectia" rugaciunii. Chiar daca la inceput nu reusim, trebuie sa perseveram. Apoi, urcam pe urmatoarea treapta, cand avem rugaciunea mintii, atunci cand reusim sa ne tinem mintea concentrata pe ceea ce rostim, adunandu-ne gandurile si reusind sa ne "amprentam" mintea de cuvintele rugaciunii, incalzindu-ne inima si fiind patrunsi de nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu. Iar a treia treapta e rugaciunea inimii, a lui Iisus, pe care o practica parintii imbunatatiti si duhovnicii. "Sediul" relatiilor noastre cu Dumnezeu, "ambasada" si lucrarea Lui sunt acolo, in inima noastra.

Picaturi din lacrimile Plansului adamic.

,,Este vremea pocaintei, iar eu vin catre Tine,Facatorul meu; ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si,ca un indurate, da-mi iertare de greseli.”

 

  ,,Vremea pocaintei” este intreaga viata pamanteasca a omului. Apostolul Pavel spune:,, Iata acum vremea potrivita, iata acum ziua mantuirii” ( II Cor. 6;2).Dupa moarte, posibilitatea de pocainta nu mai exista:,, Ca nu este intru moarte cel cel ce Te pomeneste pe Tine. Si in iad cine Te va laud ape Tine?”( Ps. 6:5). Suntem datori, asadar, sa valorificam sansa care ni se ofera, ,, rascumparand vremea” (Ef. 5:16), fiindca ea este ,,scurta”(Cor. 7:29). Este cu cale, deci, sa ne trezim si, cat mai avem vreme, sa ne intoarcem, pocaindu-ne, la Dumnezeu”, marturiseste si  Sf. IgntieTeoforul( Epistola catre smirneni9).EXPRESIA       -,, lantul cel greu”de aici si din alte tropare,mai jos , se repeta ca un refren. 

Tanguiri ale sufletului nostru la inceput de post

   Bogăţia sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sunt de virtuţi creştineşti şi, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucând înainte, miluieşte-mă.

   Înaintea Ta cad, Iisuse;greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilinţă.

   Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele şi îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă, Atotputernice. 

     ( Fragment din Canonul Sf. Andrei Criteanu )