Cele sapte plansuri ale Sfantului Efrem Sirul (III)

                                     

                                                          Plansul de Joi seara

Iata, iarasi cad la usa Stapanului meu cu cucernicie, inchipuindu-ma si strigand cu frica. De folos ii este robului a nu fugi de mainile stapanului sau dupa ce-a gresit lui ci mai vartos a starui langa dansul. Auzi, Stapane, suspinul meu si, primeste graiul cererii mele pe care il aduc eu, pacatosul, cu cucernicie.Varsa peste mine, ticalosul, macar o picatura din nesfarsitul noian al indurarii Tale, ca sa am putina osardie spre a ma indrepta pe sine-mi. Caci daca nu vei da lumina Darului Tau sufletului meu, nu voi mai putea sa-mi cunosc pacatosenia.Vai mie, caci apucand inainte, pacatul a aflat loc de odihna intru inima mea si ma innegreste si ma cufunda, silindu-ma pururea a-L intarata pe Domnul Dumnezeu.O, vai mie, ticalosul ! Cum nu ma infranez eu de focul cel nestins si cum nu ma cutremur, eu de muncile cele vesnice !Caci iata: a pus lege in mine si fara intrerupere ma trage intru pierzare. Caci macar ca ma mustru adesea si pacatele nu incetez sa le marturisesc, totusi raman cu sufletul intru cele rele.Vazand nu vad, fiindca pacatuiesc. Nu ma ostenesc cu sufletul ca, in adevar, sa ma indrept, ci,zi cu zi si fara intrerupere, pocainta mea o prihanesc. Rob sunt pacatului, si nevrand fac raul,ca un ostasit de pacat, lui ma supun. Si putand a fugi de el, m-am facut birnic lui, fiindca l-am lasat sa ajunga imparat in mine.Platesc leafa trupului ingrijindu-mi patimile. Si macar ca-mi dau seama ca ii sunt rob, cand mi se porunceste de catre el ascult fara intarziere, fug de mania ce va sa fie, dar ca un caine legat in fier ma supun in graba celui ce-mi porunceste. Urasc adica pacatui, fug de faradelege, dar raman in patima, caci sunt robit. Ca un siroi curg asupra mea patimile, ca o fantana adinca . se aduna in mine indemnurile lor. Inlauntrul cugetului de multa vreme le-am unit cu mine si nu imi vine sa primesc despartire de ele. Ma sarguiesc sa-mi schimb vrerea, dar iata ca-mi sta impotriva asezarea cea dintii a patimilor mele. Imi ajuta necontenit sa ma imbogatesc in patimi si datoria cea veche nu-mi ingaduie sa o platesc. Vreau sa-i dau inapoi si el imi mai adauga. Si oricat ma-s sili ca sa platesc dintr-ansa, el adauga necontenit tot altele, ca sa-mi arate intruna ca din a lui platesc. Si vazind el ca necurmarea datoriei ma pleaca pe mine sa fiu ticalos, aseaza in mine zilnic pofte noi si ma face sa uit patimile, ca sa nu le marturisesc. Ma intimpina cu patimi straine, si implinindu-le pe acestea, le uit pe cele ce au venit asupra-mi si necontenit descopar ca sunt dator.Alerg la patimi ca la niste prieteni si, imprumutandu-ma de la dansele, le am ca niste stapani.Si cele pe care cu putin inainte ma sarguiau ca sa ma izbavesc, iata ca acum ma fac, printr-insele, rob desavarsit vandut.Ma chinuiesc sa tai si sa rup legaturile lor si iata ca patimi noi ma cuprind si ma tin. Ma lupt si ma ostenesc sa scap intru totul de stapanirea lor si la apropierea de lupta ma simt si ma descopar un ecou al lor.O, cumplita stapanire in mine a legaturilor pacatului ! O, stapanire a raului, a vicleanului balaur. Ma zbat sa scap de el si mai mult ma prinde, ba inca si mintea mi-am vandut-o pacatului. De somn ma las cuprins, cand vreau sa lupt. Nici macar sa ma rog nu-mi ingaduie vrajmasul, ci ca intr-o funie de arama imi tine legata mintea si voind sa fug, nu lasa legatura.Intemeind pacatul, tot mai adanc in mine trage zavorul puternic pe usa cunostiiniei. Si pentruca nu cumva sa se uneasa cu Dumnezeu, aseaza drept paznic la usa duhul rau . El mi-aduce mereu inainte tot felul de ganduri proaste, si ma pleaca sa cred ca nu e judecata pentru dansele, pentru ca nimeni nu le tine minte. Iar eu pun inainte oglinda cugetului si stiu ca deasupra mea este spanzurata osanda. Cu aceasta ma tine pe mine, cu aceasta ma leaga, cu aceasta ma vinde si ma cumpara, cu aceasta imi porunceste sa ma supun, dupa cum zice apostolul: " Iar omul cel trupesc vandut pacatului " (Romani). Caci pacatul, in trupul meufiind, imi stapaneste mintea si sufletul, din pricina trupului pe care il unelteste si-l necajeste mereu si-l impileaza. Nici a fugi nu poate, nici sa ma ajute. Vai mie, mort sunt eu, cel vinovat ! Si. orb, cel ce vad ! Ca un caine m-am facut eu, omul. Si eu, cel ce gandesc, m-am pogorat in rand cu necuvantatorele.Miluieste-te pe sine-ti, o, suflete al meu ! Sarguieste-te, inainte de despartire, sa nu ne incuiem afara impreuna cu fecioarele cele nebune ! Caci nu le e cu putinta a mosteni viata celor mortiin pacat. Si nici a castiga cununa alergarii celei bune, celor ce au dormitat.Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa marea Ta mila si, dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Caci daca ma vei ajuta sa ma izbavesc din ticaloasa robie a patimilor, atunci numai voi putea sa Te slavesc ca pe Dumnezeul meu. Si daca numai Tu vei vrea, ma vei mantui! Si numai daca ma vei binecuvinta Tu, ma voi izbavi.O, Doamne Dumnezeule! Cred ca poti toate acestea si nu deznadajduiesc. Stiu ca dupa multimea indurarilor Tale, vei curati multimea pacatelor mele. Stiu ca pe toti i-ai miluit si-i miluiesti pe cei ce se intorc catre Tine din toata inima ! Marturisesc ca si eu m-am indulcit de Darul Tau, am pacatuit ca nimeni altul. Tu, cel ce pe morti i-ai sculat, ridica-ma pe mine, cel ce sunt mort cu pacatul.Tu, cel ce pe orbi i-ai tamaduit, lumineaza si ochii cei intunecati ai inimii melei Tu, cel care din gura sarpelui pe Adam l-ai izbavit, trage-ma si scoate-ma si pe mine din noianul faradelegilor mele.Caci oaia Ta sunt si mancat de leu m-am facut cu pacatele, dar fiu ma voi face, daca ma voi tamadui cu darul Tau.Lepadat m-am facut ca un lepros, dar Tu, daca vei voi, sa ma curati ! Stiu, vai, ca intrucunstinta am pacatuit ! Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic. Miluieste-mi si pemine care sunt netrebnic! Lup, era Pavel oarecand, gonind oile Tale. Fiara era rupand oileTale, dar pastor l-ai facut cu darul Tau, tamaduind si grijind oile Tale. Stiu ca el intru necunostinta a pacatuit. Dar pe mine. Doamne, cela ce cu cunostinta am gresit, miluieste-ma cu darul Tau cel covarsitor ! Vai mie ! Ma sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu cumva sa ma rusinez de dansii pentru pacatele mele cele ascunse! Ma rusinez de cei ce m-au nascut pe mine. Ca vaduva din Evanghelie, care suparand pe Judecatorul cu staruinta ei si-a dovedit cererea, vreau sa ma fac. Si ca prietenul cel indraznet vreau sa ma arat catre Tine, prea bunule si singurul Stapan, ca sa intorci sufletul meu cel ce in pacat s-a robit. Acela paine a cerut spre mangaiere, iar eu dezlegarea sufletului de osteneala cer. Acela hrana trupeasca a cerut, iar eu chemarea inapoi a sufletului cersesc. Asculta, ca un bun si prea bun, glasul plangerii si al lacrimilor mele si intoarce-ma ca sa fac rod bun de pocainta.Racoreste-mi arsita constiintei mele, innoindu-ma pe mine cel invechit cu patimile pacatului,ca, de robia acestora dupa ce ma voi izbavi, sa rasuflu cu usurare vazduhul slobozeniei mele sicu bucurie si veselie sa slavesc bunatatea Ta !Stiu, o Stapane, ca milostiv esti, Doamne, si voiesti ca sa ma schimbi. Astepti cu nespusa bucurie si bunatate rodul voirii mele. Si gata esti ca sa ma miluiesti o, nemarginit de bunule Doamne ! Dar vrei sa vezi asezamantul meu. Caci miluind, voiesti sa ma inveti. Si iertandu-ma, voiesti sa ma castigi partas al imparatiei Tale.Vai de simtirea mea ! Vai de ticalosia mea ! O, grasul si pamantescul suflet ! O, inima razvratita ! O, gura. plina de amaraciune ! O, gitlej, mormant deschis ! Pentru ce nu-ti aduci aminte o, suflete, de calea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gandesti catre calatoria aceea? Pentru ce iti tragi asupra-ti pedepsele cele vesnice? Ce faci o, suflete, petrecand ca un animal fara de pricepere ?Vai, mie cum aleg intunericul mai mult decit lumina!Cum pe placerea care astazi este, dar maine nu mai e, o iubesc mai mult decat bunatatile cele vesnice si negraite.Vai mie, cum voiesc, decit podoaba aceea in chipul soarelui, mai mult pe cea intunecata si innegrita s-o imbrac.

 

Cum, decat imparatia Cerurilor, mai mult cinstesc locuinia cea intunecata si innegrita a iadului eu, pacatosul, singur si intru cunostinta voind sa ma ranesc.Vino-ti in fire, suflete ! Teme-te de Dumnezeu! Slujeste-L ! Slujeste-I intru toate faptele bune,ca sa nu primesti din mana Lui indoite pedepse. Iubeste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu dreapta credinta. Intelege o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului de lupta al balaurului... Balaurul cel tare, negresit se nevoieste sa biruiasca. El se surpa si e batjocorit de unii care vedem ca se incununeaza prin inselarea lui. Altii prin amaraciunea pricinuita de el,veselia vesnica o dobandesc, altii, prin placerea lor, amaraciunea vietii vesnice vedem ca oafla. Unii, prin lepadarea de sine, pe diavol il biruiesc. Iar pe altii, care se infasoara in sine, cuinlesnire el ii biruieste. Celor ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul cu diavolulli se pare usor. Dar celor ce iubesc lumea, razboiul greu si nesuferit le este.Intelege, suflete ticaloase, ca bucuria veacului acesta si desfatarea si odihna lui, pline de scarbe si amaraciune sunt. Iar necazurile si rastignirile luptei bucurie negraita si viata vesnica pricinuiesc.Intoarce-te, o, suflete ! Nevoieste-te intru liniste! Ca ceasul mortii si al despartirii sa nu te prinda nepregatit. Intelege o, suflet al meu, care iti este chemarea. Cum iti este priceperea,cum mergi, pentru cine si pana cand? Toti la sfarsitul lucrurilor celor pamantesti au sosit, deci sfarsitul va sosi si la a ta neingrijire.Intoarce-te o, suflete, la Domnul ! Intoarce-te cat mai ai timp !Incredinteaza-ti viata cu hotarare in mamile lui Dumnezeu !Lucreaza cu El si pentru El ! Si pregateste-te ca sa intri in a Lui slava atunci cand, din indurare, va binevoi sa te cheme la El, caruia i se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea,acum si pururea si in vecii vecilor 

- Amin !.

Cele sapte plansuri ale Sfantului Efrem Sirul(II)

                                            Plansul de Miercuri seara

                                                    

Dorul de-a grai catre Tine, Doamne, ma sileste sa-Ti vorbesc, dar nevrednicia si pacatosenia mea imi poruncesc sa tac. Durerile si necazurile vietii ma indeamna sa cuvantez, dar faradelegile trecutului imi spun sa fiu mort. Sufletul meu geme din adancuri si ochii mei lacrimi poftesc. Gresit-ai, suflete !Pocaieste-te ! Caci iata, zilele noastre ca umbra trec si infricosate si groaznice locuri va sa treci, sufletul meu! Nu intarzia multa vreme amanand zi de zi intoarcerea ta la Domnul !Umileste-te, sufletul meu, de toate bunatatile cate le-ai luat de la Domnul si nu le-ai pazit.Umileste-te pentru toate cate ai lucrat si Dumnezeu indelung a rabdat pentru tine ca nu intru intunericul cel mai dinafara sa te dai inaintea infricosatului Divan al lui Hristos. Vai mie, pacatosului, ca am intinat si de-a pururi intarzii curatenia inimii mele din pricina trandavirii.Indrazneala inimi mele a fost rusinata adanc de lene si de fatarnicie, iar pofta cea rea, ca unstapan robului, imi porunceste. Si eu, intocmai ca un prunc, cu frica o ascult. Ma rataceste sima pierde pe mine, iara eu ma bucur.Vai mie, Doamne, caci Darul Tau ma trage pe mine la viata iara eu, mai vartos, spre moarte ma trag.Dimpotriva si-ntocmai cu ingerii, Te sirguiesti ca sa ma faci!Iar eu, intru rautate, pe mine ma micsorez . Inmultitu-s-au pacatele mele, si de-a pururea se inmultesc si nu este margine intru multimea lor. Si cine va plange pentru mine? Numai Tu singur, Mantuitorule, de-a Ta bunatate indemnat fiind, cauti spre mine, cel necajit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stapane, cind gura mi-am umplut-o cu ocari? Sau cum Te voi iubi cand sunt plin de patimi ? Sau cum va salaslui in mine adevarul cand eu cu minciuna pe mine m-am ocarat? Sau cum Te voi chema pe Tine, cand poruncile Tale nu le-am pazit ? Caci dupa ce-am luat cunostinta adevarului m-am facut rapitor, prigonitor, rau sfatuitor, aspru si cu cugetele asupra aproapelui aruncandu-ma. Nemilostiv spre saraci, manios, lenes si de haina stralucitoare iubitor. Si inca si acum ma aflu intru ganduri intinate, intru intaratati, intru iubire de placere, intru slava desarta, intru mandrie, intru voirea cea rea, intru prigonire, intru manie. Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind, de-a pururea impotriva celor mincinosi strig. Intind biserica trupului meu cu ganduri si cu fapte curvesti, impotriva curvarilor propovaduiesc. Judec pe cei ce gresesc, insumi de greseli fiind plin. Judec pe deosebitori si furi, insumi fiind fur si deosebitor. Luminat oamenilor vreau sa ma arat,inauntrul sufletului fiind necurat. In biserica si la masa in fata vreau sa stau. Femeilor vreau sa ma arat vesel si inaintea strainilor ma inalt. Si intre ai mei, cuminte si intelept, iar intre cei intelepti, desavirsit ma socotesc. Si catre cei credinciosi numai intelept ma am pe sine-mi, iar  pe cei fara de minte si neinvatati, ca pe niste dobitoace ii defaim. Cand sunt vrednic de ocara,ma mandresc. Cand gandesc sa fiu cinstit, ma dispretuiesc. Daca mi se cere sa fiu drept, ma razvratesc. Iar cand cele adevarate mi se spun, urasc. Mustrat fiind de fratele meu, ma manii.Iar voind sa ma impotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti pe cel vrednic si nevrednic fiind,cinste cer. Nu voiesc a ma osteni. Daca nu-mi slujeste cineva, ma manii pe el. Nu vreau amerge cu cei ce lucreaza. Si daca nu ma lauda pe mine cineva, il graiesc de rau. Cand il vad pe fratele meu in nevoi, nu-l cunosc, iar cand e sanatos si-n cinste, il vizitez. Pe cei mai mari ca mine ii defaim, iar pe cei mai mici ii trec cu vederea. Cand izbutesc sa ma stapanesc de la vreo fapta rea, ma trufesc. Daci voi ispravi, postul si privegherea, cu nesupunere si cu graire de rau, ca intr-o cursa ma prind. Iar cand intru rugaciune stau si staruiesc, nu iert. Cand face cineva o fapta buna, nu o vad. Dar e destul cu o mica fapta sa greseasca si-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, insa de faptele cele desarte ale lor, ma las robitPe dinafara ma arat smerit si bland, dar pe dinlauntru sunt mandru si neindurat. Cu parerea sunt ca si cum n-as dori nimic, dar in fundul inimii sunt bolnav de dragoste de argint. Si ce sa mai vorbesc despre chipul in care imi folosesc vremea, caci numai cu parerea m-am lepadat de lume, pe cand inlauntrul cugetului, eu lumii vorbesc. Barfirile cele din adunari, cercetarile,gandurile ascunse ale oamenilor, pomenirile cele desarte, vorbirile cele fara de folos de lamese, nesatiul darurilor si al luarilor, certurile cele pierzatoare, iata lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.Aceasta este viata mea. Acesta este cugetul cu care ma lupt impotriva mantuirii mele. Si  trufia, si slava desarta a mea nu ma lasa sa-mi privesc ranile ca sa ma vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de pacate cu care vrajmasul ma cuprinde. Si intru acestea aflandu-ma si ramanand eu, ticalosul, cu slava sfinteniei caut sa ma infasor.Petrecand in pacate, vreau sa fiu socotit un drept. Si ce raspuns pot sa dau pentru toate astea?Ca diavolul este cel care m-a sfatuit. Dar nici lui Adam un astfel de raspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau sa ma indreptatesc cu ispita lui Cain? Dar nici el n-a scapat de-a Domnului dreapta hotarare. Ce raspuns voi da eu cand ma va judeca Dumnezeu? Nu este nici un raspuns pentru lenevirea mea. Ma tem sa nu fiu si eu dintre aceia pe care i-a zugravit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere in stapanire, pe care, pentru nebagare de seama, in patimi si in necinste i-a lasat Dumnezeu. O, cat imi este de frica sa nu cada o astfel de hotarare asupra mea !Doamne, Tu mie, pacatosului, mi-ai pus pocainta. Si pururea vrei sa ma mantuiesti pe mine,nevrednicul. Inviaza, Datatorule de viata, sufletul meu cel omorat cu pacatele. Spala-mi orbirea cea invechita a ticaloasei mele inimi. Si plangi ! Caci cu adevarata lepadare de lume inca nu m-am lepadat si de lanturile trufiei mele inca nu m-am scuturat. Din postul cel adevarat al Bisericii n-am gustat. Si cu slava cea inselatoare a lumii sunt infasurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut si bucuriile cele adevarate ale dragostei nu le-am cunoscut.La indrazneala facerilor de bine n-am pasit. Iar pentru greselile lui, pe fratele meu l-am osandit. La lumina cunoasterii adevarului n-am ajuns, dar pe altii despre mantuire vreau sa-i invat. Toate Ti le-a dat Tie Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunostina, pricepere,intelepciune. Cunoaste-ti folosul ! Cum te socotesti a da lumini aproapelui, intunecat fiind?Fa-te tie doctor, o suflete! Suspina ! Lacrimeaza ! Si spala-ti prin post cuviincios necuratia pacatelor!Dumnezeule Cel prea bun si inalt, Care singur ai, Stapane, stapanire peste viata si moarte,daruieste-mi, mie pacatosului, in ceasul acela infricosat al venirii Tale, indurarile Tale cele multe, ca sa nu fiu parat acolo, inaintea strasnicului Tau Divan, si sa nu fiu de ocara inaintea privitorilor : ingeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici si drepti.Mantuitorul meu, pedepseste-ma aici, unde de dulceata pacatului m-am indulcit, ca un parinte bun si iubitor de fii. Si acolo iarta-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur si fara de pacat. Caci tot pacatul eu, ticalosul, l-am lucrat. Si daca pornesc sa ma pocaiesc, nu am lacrimi.Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, pacatosul si trandavut strasnicul Tau Divan pe care,Doamne, sezand, ma vei vadi pe mine.Te stiu Judecator infricosat intru Slava dumnezeirii, vrand sa ma mustri pe mine. Toata viata mea, vrednicul de jale, cu inversunare am cheltuit-o totdeauna si in noroiul dezmierdariior m-am tavalit. Toate greseliie ascunse in adancul sufletului meu, Tu singur le cunosti, Ziditorul meu! Nimenea nu este ca mine, un locas al pacatului. Nimenea asa ca mine n-a intaratat bunatatea Ta, Stapane, pornirile rautatii intru toate urmand. Dar pentru ca esti adanc fara de fund al tuturor milelor, arde adancul pacatelor mele ! Si sa nu-mi rasplatesti mie cu rasplatiri vrednice de cele ce-am lucrat. Sa nu ma osandesti ln vapaia gheenei, caci nesuferita este urgia Ta,Doamne.Caci cine va putea suferi oare, ingrozirea ei? Pentru ca focul nu se stinge si viermele nu doarme. Teme-te de ingrozirea iadului, o suflete al meu! Leapada somnul cel greu al lenevirii si dormirea cea pierzatoare a trandavirii. Aproape este sfarsitul ! Langa usa, Judecata. Oare ce ne va intampina dupa ce se va desparti sufletul de trup ? Adunati-va impreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei ce cu nevointa cea buna v-ati nevoit si ca pe un mort plangeti-ma sau ca pe un jumatate viu si jumatate mort indurati-va, fiindca eu sunt plin de rusine si nu am indrazneala pentru pacatele facute de mine intru cunostinta. Varsati peste mine mila voastra ca pe o tainica lucrare a milostivului Dumnezeu, Mantuitorul nostru.Rugati-va Lui ca in dar sa ma intoarca si nu nevrednic sa ma aflu in ceasul venirii Lui. Si sanu aud nicidecum acea infricosata hotarare: " Du-te de la mine, blestematule, lucrator al nedreptatii, caci nu te cunosc !". De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevarata, Nastere binecuvantata din Sfantul Tau Parinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!Sa nu ma lepezi pe mine cel urat. Caci mult se veseleste vrajmasul meu cand vede ca deznadajduiesc din pricina rautatii si se bucura cind in deznadejde ma dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rusineaza nadejdea lui si ma smulge din dintii si din lanturile lucrarii lui, care,cu mult mestesug, a tabarit Doamne, asupra mea.Daruieste-mi lumina launtrica ca sa cunosc deplin mestesugurile lui. Caci nenumarate sunt alunecarile pe care mi le pune inainte: semintele, vatamarile, multa castigare, trufia, placerile cele trupesti, teama de post, fuga de rugaciune, lene si odihna multa pentru zburdalniciile trupului. Pe cat se sarguieste ca sa ma piarda pe mine, de atita ma lenevesc pentru a ma mantui. Si pe cat acela ma pandeste si ma vaneaza, pe atat eu nu ma bag in seama si ma las prins.Ia aminte, suflete ! Grijeste-te si nu dormi ! Nu lua aminte la greselile altora, ci mai vartos cerceteaza-ti greselile tale. Nu umbla sa scoti paiul din ochiul fratelui si al aproapelui, ci osteneste-te zi si noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-ti scoti barna din ochii tai. Sarguieste-te! Apuca a te judeca inainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a rastignit cu trupul pe cruce, caci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi insine, cum vom putea scapa dincolo de judecata cea groaznica si de osanda lui Dumnezeu?Indura-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Si ma mantuieste pe mine pentru bunatatea Ta, cu solirile Prea Curatei noastre Stapane, de Dumnezeu Nascatoare, si ale tuturor Sfintilor Tai. Ca binecuvintat esti in vecii vecilor .

- Amin!.

Cele sapte plansuri ale Sfantului Efrem Sirul ( I )

   Sunt rugaciuni pe care le rostesc cei ce vor sa-si schimbe voia lor cea plecata catre patimi si dezmierdari...

                                                            Plansul de Marti seara

     

Vai mie, in ce fel de deznadajduim stau, in ce fel de rusine zac ! Nu este omul cel dinlauntru, precum este cel vazut. Caci macar ca vorbesc despre sfintenie, cugetarea uratelor patimi este

in mine ziua si noaptea. Si macar ca ridic in slavi curatenia prin graiurile mele, totusi in inimamea, ma gandesc la necuratenie.Vai mie, ce fel de judecata imi este gatita ! Pentru ca numai chip de sfintenie am, iar nu si putere. Cu ce fala ma voi apropia oare eu, care de atatea rautati sunt vinovat, de DomnulDumnezeul meu, Cel Ce-mi cunoaste si cele ascunse ale inimii mele. Ma tem, stand larugaciune, sa nu se pogoare foc din cer si sa ma arda pe mine, precum, oarecand, pe cei carein pustie, cu foc de la Dumnezeu, Domnul i-a ars.Dar eu ce voi astepta de la cele ale mele, care cu multa si nemasurata greutate de pacate suntinfasurate?S-a infocat inima mea, s-a schimbat gandul meu cel dreptcredincios, s-a intunecat minteamea. De-a pururea ma intorc ca un caine in varsatura sa. Nu este in mine nici o indrazneala catre Cel Ce cearca inima si rarunchii. Mintea nu-mi estecurata si lacrimile imi lipsesc in rugaciune. Caci daca vreau sa suspin, fata mi se apleacascufundata in rusine. Bate-mi, o, Doamne, pieptul care este locas al patimilor si al gandurilor rele !Slava Tie, Facatorule de bine al sufletelor si trupurilor noastre. Mari si multe sunt indurarileTale peste noi pacatosii, Doamne!Sa nu ma lepezi pe mine cu cei ce zic Tie "Doamne, Doamne", dar cu inima nu implinesc voiaTa, pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumenezeu. Caci Tu
cunosti, Doamne, patimile cele ascunse intru mine. Tu stii ranile sufletului meu. Vindeca-ma,Doamne! Imi vei zidi casa sufletului la care se ostenesc toti ziditorii, caci ma pregatesc catreimpotrivirea patimilor. Cand ma apuc de lupta, insa, atunci reaua mestesugire a dusmanului imi slabeste taria sufletului prin placeri, si fara sa fie nimeni care sa ma sileasca, ca pe un robit ma trage catre ele.Ma sarguiesc sa ma smucesc din vapaia care ma arde si din neiscusinta, dar, impreuna cu ea ma scufund. Cert pe cel bolnav, in timp ce eu sunt mai bolnav ca dansul. Doctor al patimilor vreau sa ma fac eu, ticalosul, si iata ca eu insumi ma dau lor robit. Lumineaza-mi Doamne,ochii inimii ca sa-mi cunosc multimea patimilor.Darul Tau sa umbreasca peste mine, Stapane. Lumineaza-mi mintea cea intunecata, salasluind in mine lumina dumnezeirii ! Caci Tie nimic nu-Ti este cu neputinta.Cine nu ma va plange pe mine oare, cand, pentru o mica placere, focul cel nestins l-am cumparat si de Imparatia cea vesnica m-am lepadat?M-am robit patimior, eu ticalosul!Cu slobozenia sufletului meu, dobitoc m-am facut. Si nu pot sa caut catre Domnul cel milostiv. Am ingropat in lene darurile Stapanului, cele de viata purtatoare, si am iubit mai mult saracia patimilor! Strain m-am facut de faptele cele bune, in tara departata a rautati iducandu-ma.Pe jumatate sunt mort, in viata fiind.Plangeti-ma, lucratori infrinati, pe mine, care sunt indaratnic si indracit cu pacatele si iubitor de dezmierdari! Plangeti-ma, cei miluiti, pe mine, care L-am amarit pe Cel Ce m-a miluit!Plangeti-ma, cei ce ati iubit cele bune si ati urat cele rele, pe mine, care am iubit cele rele si am urat cele bune. Plangeti-ma, cei cu viata imbunatatita, pe mine, cel ce numai cu chipu lsunt imbunatatit, dar cu faptele sunt patimas si nebagator de seama. Plangeti-ma, cei ce bineati placut lui Dumnezeu, pe mine, care am placut oamenilor. Plangeti-ma, cei ce dragostea cea desavirsita catre Dumnezeu si catre aproapele o aveti, pe mine, care numai cuvintele iubesc,dar cu lucrurile stau departe de adevarata dragoste. Plangeti-ma, cei ce aveti rabdare, si aduceti roade prisositoare Bisericii Domnului, pe mine, cel nerabdator si neroditor. Plangeti-ma cei ce fara de rusine si cu indrazneala va rugati lui Dumnezeu, pe mine, cel ce ma rusineza cauta la fata Domnului. Plangeti-ma, cei ce aveti blandete, pe mine, cel ce sunt strain de blandete. Plangeti-ma, cei smeriti si curati cu inima, pe mine, cel ingamfat si mandru si necuviincios. Plangeti-ma, cei ce necastigarea apostolilor ati castigat, pe mine, cel indracit, celce cu materia sunt ingreunat. Piangeti-ma, cei ce aveti in minte pe Judecatorul si Judecata ceade dupa moarte, pe mine, cel ce marturisesc ca o pomenesc, dar impotriva ei traiesc. Plangeti-ma, mostenitorii Imparatiei Cerurilor, pe mine, mostenitorul gheenei focului.Rugati-va, Sfinti ai lui Dumnezeu, pentru sufletui meu cel inviforat. Intru ceea ce puteti, Sfinti ai lui Dumnezeu, ajutati-mi !Caci stiu ca daca veti ruga pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, toate se vor ierta noua, pentru noianul bunatatii Sale!Si precum Dumnezeu este iubitor de oameni, asa si voi sa nu treceti cu vederea rugaciunea mea, a pacatosului ! Caci eu n-am indrazneala, din pricina multelor mele pacate rele. Lucrul vostru este, o, Sfinti ai lui Dumnezeu, a va ruga pentru cei pacatosi ! Iar la Dumnezeu, lucrul este ca pe cei deznadajduiti sa-i miluiasca.Rugati-va vietii pentru cel mort! Sa trimita Domnul darul Sau si sa opreasca alunecarea sufletului meu smerit! Stapane al tuturor, primeste rugaciunea pacatosului ! Indulceste sufletul amarat de pacat ! Impartasesc celui insetat din izvorul vietii si il povatuiesc cand inima ca intr-un lant de fier imi e tinuta. Sa ma intampine indurarile Tale, Doamne, prin indurarile Sfintilor Tai, inainte de a ma trage impreuna cu cei ce lucreaza faradelegea ! Acolo se vor descoperi cele intru intuneric si cele intru lumina, lucrate de mine.Vai mie, ce fel de rusine ma va cuprinde, cand ma vor vedea osandit pe mine, care ma socotese acum fara prihana.Lucrarea cea duhovniceasca am parasit-o, eu ticalosul, si patimilor m-am supus. Vai mie suflete, pentru ce innegresti soarele cu negura patimilor? Pentru ce nu se risipeste negura cand vine de fata raza? Pentru, ce alegem mai curand stricaciunea decat nestricaciunea? Pentru ce ne framantam cugetul pe pamant cu patimile?Haina cea dumnezeiasca am netrebnicit-o, si nevrednic de Nunta cea imparateasca m-am facut. De bunavoie ne-am daruit pacatelor vrajmasului si vietii noastre robi ne-am facut.Ce vei zice, suflete al meu Judecatorului, in ziua cea infricosata si groaznica ? Am flamanzit pentru Tine, sau inselat sau gol m-am facut, sau m-am smerit? Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu? Cu indrazneala striga suflete, catre Domnul ! Primeste darul Lui, tu, cel ce esti slobod.Pentru ce tot amani intoarcerea cand El te cheama? Pentru ce apuci pierzania si nu mantuirea?Pentru ce nu-ti asculti cugetul cat mai ai inca vreme; pana ce esti domn al gandurilor, pana nu se osteneste trupul si mintea inca e vie, pana nu va zacea in puterea altora binele tau, pana ce mai poti prinde inca Darul cu puterea crediniei si nu, cu indoiala, sa te prazi tu singur.Pana cand lacrimile tale sunt vestite intoarcerii, intampina, stai vitejeste impotriva patimilor.Lupta cu tarie, cu toata puterea, cu ajutorul lui Dumnezeu. arunca-te cu vitejie asupra lui Goliat, sa nu te apuce mai inainte talharul, sa nu te rapeasca mai inainte ucigasul. Ca nu cumva slujitorii Imparatiei sa te incuie afara. Se cuvine sa ne temem si cu toata strajuirea sa ne pazim. Se cade sa nu ne aratam mincinosi ai marturisirii noastre.Ca vamesul suspin, ca si curva lacrimez, ca talharul slobod glas, ca si fiul cel curvar strigcatre Tine, Iubitorule de oameni, Hristoase, Mantuitorul lumii, Lumina cea adevarata.Intareste sufletul meu cel slabit si robit cu betia dezmierdarilor !Tamaduieste ranile acestea, precum si abaterile mintii mele!Spala-ma cu scumpul Tau Sange pe mine, cel inegrit, Rascumparator al pacatului ! Acum este vremea bine primita ! Acum este zi de mantuire. Cu multumirea milei Tale, intoarce-ma,Unule, indelung Rabdatorule! Si ma slobozeste de toata desfatarea cea dezmierdatoare. Sa nu ma arda cuptorul patimilor. Ci, cu roua milei Tale sterge sufletul meu!Vai mie, ca mi-ai daruit, Doamne, lumina cunostintei si eu o lepad, netrebnicul. De cate daruri ma mai umpli pe mine pacatosul, Stapane, iar eu ticalosul sunt nemultumit si nerecunoscator cu voia ! Totdeauna ma indulcesc cu Darul Tau, totdeauna ma intaresc si totdeauna il lepad intru amaraciunea mea si iar ma schimb. Imi aduc aminte, Prea Bunule, de moarte, de muncile cele vesnice; ci ma tragi pe mine totdeauna catre viata, sa ma mantuiesc, iar eu in rautatea mea raman de-a pururi. Pentru aceasta nu voi avea nici un raspuns acolo ! Bat sa mi se deschida usa milei Tale, Doamne; ingaduie-mi ca rugandu-ma sa-mi dobindesc cererea ! Ca nu fara rusine caut sa ma miluiesc. Fii indelung rabdator asupra mea, razvratitul ! Si izbaveste-ma de pacatele care m-au inconjurat, ridica-ma sanatos din adancul faradelegilor !Slobozeste-ma pe mine de tot lucrul cel rau mai inainte de a ma apuca sfarsitul. Caci in iad ,cine se va marturisi Tie? Albeste-mi vestmantul cel intinat mai inainte de a veni porunca cea infricosata si a ma lua nepregatit si nerusinat. Izbaveste-mi sufletul necajit din gura leului si miluieste-l pe dansul cu darul si indurarile Tale.Pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor, ca binecuvantat esti in vecii vecilor 

- Amin. -

                       

Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!

Cred, privind la Dumnezeu
Căci inima-mi se aprinde
De Lumina ce-i în El...
Dar privirea ades mă vinde
Căci se-ndreaptă către ,,eu’’!
Nu mai pot atunci a crede,
Devin ca un fariseu;
Arăt doar spre ce se vede
Nu ce-i în sufletul meu!

Cred, privind la Dumnezeu
Dar eu, n-am nici o putere...
O, depind de harul Tău
Doamne,și de-a Ta-ndurare!
Cred! Însă Te rog mereu
Ajută necredinței mele!
De cred, nu-i meritul meu,
E doar iubirea Ta, Stăpâne!

Când credeam că sânt mai tare
Și capabil, și-am să-nving
S-a mai rupt ceva în mine
Și-am căzut din nou înfrânt...
Nici puterea de-nfrânare,
Nci de-a mă preda smerit
N-am găsit...Și-o disperare
M-a zdrobit, m-a umilit...
Mi-a făcut zilele amare!

Tu, întotdeauna, Doamne
Ai venit, m-ai sprijinit
Și mi-ai dat încredințare...
Doamne, cred! Dar e la Tine
Puterea și-nfăptuirea!
O, îndură-Te de mine,
Dă-mi credința și sfințirea...
Și în mâna Ta mă ține,
Să-mi pot duce mântuirea
Credincios și cu iubire!

Tu ești Doamne, fericirea
Și mă-nchin cu mulțumire.
Tu ești Doamne împlinirea
Și pe veci, a mea tărie!
Dă-mi puteri să-mi leapăd firea,
M-ai îndură-Te de mine
Și-ntărește-mi bucuria
Și credința, pe vecie! Amin

de Ioan Hapca

Predica la Duminica Vamsului si Fariseului: Despre discretie

                                                                                        “Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de      viata, ca maneca duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Indurat curateste-l cu mila milostivirii Tale!(din cântările Triodului)

            Iubiţi credincioşi,

    Această frumoasă alcătuire liturgică din rânduiala Utreniei, pe care am auzit-o astăzi, anunţă începutul unei noi perioade din cursul anului bisericesc, a Triodului, perioadă ce cuprinde zece săptămâni, asemănătoare cu o scară pe care urcăm, treaptă cu treaptă, spre Sfintele Paşti. Iar treptele „scării” sunt evidenţiate mai ales de cele zece duminici care marchează, de fapt, începutul saptamânilor: patru pregătitoare, a Vameşului şi a Fariseului, a Fiului Risipitor, a izgonirii lui Adam din  Rai, şi a Înfricoşatei Judecăţi; şase ale Postului Mare, aOrtodoxiei, a Sf. Grigorie Palama, a Sf. Cruci, a Sf. Ioan Scărarul, a Cv. Maria Egipteanca şi a Floriilor.

    Fericit creştinul care nu lipseşte de la nici o Sf. Liturghie, având, astfel, privilegiul să urce duhovniceşte şi-n această perioadă, pas cu pas, fără întreruperi ale firului liturgic! Căci, se ştie, o rupere a unui fir obişnuit, (de aţă, să zicem) presupune facerea unui nod, iar firul înnădit nu mai are subţirimea şi supleţea celui fără noduri. De aceea, să fericim pe toţi cei ce şi astăzi aţi arătat dragoste faţă de  Sf. Biserică, îndemnându-vă să fiţi prezenţi mereu, fără întrerupere, la Sf. Liturghii.

     Astăzi ne găsim, cu ajutorul Domnului, pe prima treaptă a ,,scării” Triodului, în Duminica îndeobşte cunoscută sub numele de ,, a Vameşului şi a Fariseului”. Cunoaşteţi cu toţii pilda lor, cum s-a rugat fiecare: Fariseul cu mândrie şi aroganţă(de fapt, nu s-a rugat, ci s-a lăudat...), iar Vameşul, cu smerenie, cu umilinţă şi, mai ales, cu discreţie.

              Iubiţi credincioşi,

      Ne propunem acum, cu ajutorul Domnului, s-ă vorbim despre discreţie, ca cel mai plăcut şi frumos detaliu al smereniei. Potrivit dicţionarelor explicative, cuvântul ,, discreţie” are două sensuri:

1.     Discret este omul care ştie să păstreze o taină; dar şi,

2.     Omul rezervat, reţinut în vorbe şi acţiuni, care nu atrage atenţia, nu şochează...

In cazul Vameşului, pe care dorim să-l luăm exemplu, desigur, ne interesează cel de-al doilea sens. Aşadar, Vameşul, cu toată păcătoşenia pe care o mărturisea(păcătoşenie reală, poate!), s-a dovedit a fi discret, adică simplu, lipsit de ostentaţie, căci s-a rugat fără zgomot, într-un loc retras, fără a rosti vorbe multe, ci, cu lacrimi, zicând doar: ,,Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul!”. Urmarea o ştiţi, din cuvintele Mântuitorului: s-a întors la casa lui mai îndreptat decât acela, decât Fariseul, adică. Cuvântul,, îndreptat” are aici sens de,, mântuit”, pentru că, în limbaj doctrinar ortodox, atunci când vorbim de mântuire personală, s-au subiectivă, folosim termenul de îndreptare.

     Iată, iubiţi credincioşi, cât de plăcut este  înaintea Domnului omul discret! După cum şi nouă ne sunt foarte dragi acei semeni pe care-i vedem şi-i simţim că fac cu discreţie orice lucru, fie că sunt veseli, fie că sunt trişti; când vorbesc s-au cântă, când fac o faptă bună şi, mai ales, când se roagă...

      Ca o mică ilustrare a virtuţii discreţiei, amintim acum o pildă sugestivă din Pateric:,,Spunea Avva Daniil:,, N-am dus odată la Avva Pimen şi am gustat împreună şi, după ce am gustat împreună, ne-a zis nouă:,,Mergeţi de vă odihniţi puţin, fraţilor”. Deci s-au dus fraţii sî se odihnească puţin, şi eu am rămas să-i vorbesc deosebi şi sculându-mă am venit la chilia lui. Deci dacă m-a văzut venind la el, s-a pus pe sine ca şi cum ar fi dormit, că aceasta era lucrarea bătrânului, a le face toate în ascuns”(pentru Avva Pimen).,, S-a pus pe sine ca şi cum ar fi dormit...”, adică n-a vrut să ştie ucenicul că el se roagă,dorind să fie discret... Aşadar discreţia, minunat detaliu al smereniei, foarte importantă pe scara virtuţilor! Căci spune un proverb ce merită a fi reţinut:,, Un minut de discreţie valorează mai mult decât o oră de discreţie”. Auziţi ? Discreţia preferată înţelepciunii! Iar un alt proverb spune despre cei potrivnici, că,,indiscreţi nu au loc nici în iad”! De aceea, credem că virtutea discreţiei, trebuie s-o vedem cu deosebire la Vameşul pe care ni-l dă exemplu Mântuitorul, încercând, desigur, s-o imitam şi noi, fie în biserică, fie acasă, la serviciu, pe stradă, s-au în oricare alt loc, în bucurie sau tristeţe, în sănătate sau boală, deţinător de funcţii mari, sau în condiţia de simpli cetăţeni.

              Drept-măritori creştini,

          Spre vieţuirea în discreţie ne cheamă şi Sf. Apostol Pavel în câteva cuvinte pe care le-am citit prea grăbit de multe ori, poate. Iată ce le spune la un moment dat corintenilor( şi nouă, tuturor, desigur):,, Şi pe aceasta v-o spun, fraţilor: Că de acum vremea se scurtează, aşa că şi aceia care au femei să fie ca şi cum n-ar avea; şi cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar fi stăpâni; şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin; căci chipul lumii acesteia trece...”( I Cor. 7, 29-31) ,,Vremea se scurtează” , adică timpul acestei vieţi este foarte preţios: din clipa în care corintenii au fost Încreştinaţi se impunea să înţeleagă importanţa ,,vremii vieţii” în lucrarea mântuirii. De aceea li se atrage atenţia să nu se ataşeze mai mult decât strictul necesar de cele lumeşti, căci chipul lumii acesteia trece... Sfaturi întru totul adevărate şi pentru noi, cei de azi. Numai că trebuie să vedem în sfatul Marelui Pavel şi o invitaţie la discreţie. Cu alte cuvinte, ar vrea parcă să ne spună:,, Faceţi-le pe toate ca şi cum nu le-aţi face, adică discret, fără zgomot, fără văicăreală, fără să atrageţi atenţia... Tainic, delicat, cu multă smerenie!”. Adică nu indiscret ca Fariseul, care cu mult zgomot şi lăudăroşenie s-a postat într-unul din locurile cele mai din faţă ale Templului, spre a fi văzut şi aplaudat. Lui şi celor asemenea lui li se potriveşte advertismentul Mântuitorului:,, Adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor!”(Matei 6, 16). ,, Îşi iau plata” Ei singuri, aici, pe pământ, nemaiavând ce nădăjdui la trecerea pragului în veşnicie! De aceea, rugăciunea( şi orice faptă bună) trebuie făcută urmând îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: ,,Iar când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultaţi...”. Şi, iarăşi:,, Când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii...”. Şi altele asemenea, despre care citim în Evanghelia după Matei(Predica de pe munte)

    Iubiţi ascultători,

     Împlinind, astfel, chemarea la discreţie făcută nouă de Mântuitorul Iisus Hristos prin exemplu Vameşului, nădăjduim că va spune şi despre noi, după fiecare Sf. Liturghie: S-a întors mai îndreptat la casa lui, iar la apusul vieţii noastre pământeşti:... mântuit, adică învrednicit a intra în Casa cerească a Tatălui. Amin!

                                                                             

Predica la Intampinarea Domnului:Ocrotirea mamei si copilului de catre Biserica

                 

               

      Dreptmăritori creştini,

 

       Credem că cel mai emoţionant moment al evenimentului pe care îl prăznuim astăzi este, potrivit descrierii Sf. Evanghelist Luca, cel în care bătrânul Simeon, legat să nu moară până nu avea să vadă pe Mântuitorul lumii, luând în braţe pe Pruncul Iisus, a rostit acea rugăciune eliberatoare, atât de frumoasă:,,Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne,...”. Tradiţia ne spune că bătrânul ar fi avut atunci aproximativ 380 de ani! Dar asupra acestui amănunt vom reveni puţin mai încolo.

      Creştinele care au prunci ştiu că la 40 de zile după naştere au mers la biserică pentru a li se face ,,molitva”, adică rugăciunile de curăţire. Cuvânt de origine slavă, ,,molitvă”, înseamnă de fapt:,,rugăciune”. Această rânduială, în admirabil acord cu legile firii, sădite de Dumnezeu în trupul femeii, are ca temei o poruncă verche, dată prin Moise acum mai bine de 3500 de ani. Caci praznicul de astăzi, Întâmpinarea Domnului, aminteşte de ziua în care Pruncul Iisus a fost dus de Maria, mama Sa, la Templu, pentru a se respecta Legea Veche, aşa cum a fost consemnată de Moise în cartea Levitic(12, 1-8), moment descris şi de Sf. Luca în Evanghelia ce s-a citit astăzi la Sf. Liturghie:,,Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după Legea lui Moise, L-au dus pe Prunc la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Lui...”(Luca2, 22-23). Aşadar, când s-au împlinit zilele curăţirii ei, adică la 40 de zile, când- potrivit legilor fiziologice- trupul femeii este refăcut după efortul jertfelnic al naşterii. Rânduiala aceasta, cu adaptările de rigoare, s-a transmis şi în Legea Nouă, sub titlul liturgic consemnat în Molitfelnic,, Rugăciunile ce se citesc după 40 de zile femeii care a născut”, rugăciuni de adâncă lucrare harică, înduioşătoare totodată şi de mare frumuseţe literară- liturgică. Redăm un crâmpei: ,,Doamne..., vino la roaba Ta aceasta(se rosteşte numele celei care a născut) şi o învredniceşte pe ea, pentru rugăciunile cinstitei preoţimi, să se adăpostească în sfânta sobornicească biserica Ta şi să intre în casa slaveiTale. Sşi o învredniceşte să se împărtăşească cu cinstitul Trup şi scumpul Sânge al Hristosului Tău. Spală-i întinăciunea trupului şi necurăţia sufletului, la plinirea celor 40 de zile...”. După această molitvă, femeia care a născut poate intra apoi în biserică, poate săruta icoanele, poate participa la Sf. Liturghie şi la celelalte slujbe, poate fi primită la Taina Spovedanie; totodată, dacă primeşte dezlegare de la duhovnic, poate primi şi Sf. Împărtăşanie. Iată, iubiţi credincioşi ce frumoasă rânduială! Ce înduioşătoare grijă şi dragoste are Biserica pentru femeile care nasc! Nu toate ţările, nici toate familiile, de multe ori nici toţi bărbaţii, nu acordă ocrotire, atenţie, dragoste celor care aduc prunci pe lume. Biserica , însă, îi oferă toată adăpostirea, precum am auzit în rugăciunea din care am citit mai sus. Iar la temelia acestei rânduieli stă Legea Domnului dată de Dumnezeu prin Moise, plinită apoi prin actul săvârşit în Templul din Ierusalim, act liturgic numit de noi acum Întâmpinarea Domnului.

               Iubiţi credincioşi,

       Revenim, în atmosfera praznicului de azi, cu deosebire la momentul emoţionant când bătrânul Simeon L-a primit în braţe pe Dumnezeescul Prunc, rostind: ,,Acum liberează ...”. O veche legendă în care credem că există un sâmbure de adevăr, ne spune că bătrânul Simeon a fost unul dintre cei 72 de învăţaţi evrei care au tradus Vechiul Testament din ebraică în limba greacă, în Alexandria, cam pe la anul 250 î. Hr. Legenda s-a născut, poate, din cel mai vechi document legat de această osteneală a traducerii, anume epistola lui Pseudo-Aristea, prefectul gărzii regale a regelui Egiptului Ptolemeu Filadelful(284-287 î. Hr.). Potrivit acestui document, regele Ptolemeu îl trimite pe Aristea la Ierusalim să ceară arhereului un exemplar a Legii Vechiului Testament şi 72 de bărbaţi (din fiecare seminţie câte 6). Pe aceştia regele îi primeşte cu mare pompă şi-i aşază într-o clădire din insula Faros, în încăperi separate, pentru a traduce în greacă textul sfânt, pentru iudeii din diasporă, care nu mai ştiau bine ebraica. Bătrânul Simeon era unul dintre cei 72. Atunci când a ajuns cu traducerea la cartea proorocului Isaiia, cap. 7, v. 14, ,,Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte prunc, şi vor chema numele Lui Emanuel”, a tradus,, Iată, tânăra” în loc de,, Iată, fecioara”. Legenda spune mai departe că a doua zi cuvântul a fost şters, iar în locul lui a apărut,, fecioara” ... A crezut, pe moment, că vreunul dintre ceilalţi traducători a umblat la text, dar interesându-se, a aflat că nimeni n-a modificat nimic. A trecut din nou cuvântul,, tânără”, părându-i-se nefiresc ca o fecioară să nască... Noaptea însă, i s-a arătat un înger care i-a spus că,, fecioara” este cuvântul corect şi, pentru că n-a crezut în adevărul descoperit de Dumnezeu prin proorocul Isaiia, îngerul i-a mai spus că ,, nu va vedea moartea până nu va vedea pe Hristosul Domnului...”. Aşa se explică vârsta înaintată pe care o avea atunci când L-a ţinut în braţe pe Mesia.

       Iubiţi credincioşi, chiar dacă uneori documentul istoric se amestecă in vreun fel cu relatarea legendei, reţinem ceia ce este mai esenţial, anume ceea ce, de fapt, consemnează Evanghelistul Luca:,, Era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise că nu va vedea moartea până nu va vedea pe Hristosul Domnului...”(Luca2, 25-26). Ce vârstă avea, cine şi cum îi vestise, acestea au importanţă secundară. Importante sunt pentru noi sfinţenia vieţii lui şi încrederea cu care aştepta un Izbăvitor. De aceea ne impresionează până la lacrimi bucuria lui nemărginită, atunci când aşteptarea i s-a împlinit, simţindu-se eliberat să moară ca orice pământean.

                Iubiţi fraţi,

       Ne dăm cu toţii seama că evenimentul Intâmpinării Domnului nu se reduce la,, cazul” Bătrânului Simeon. Am dorit însă pentru acest an să zăbovim mai mult asupra lui, căci este revelator, dar nu trebuie privit izolat. Aşteptarea bătrânului nu este doar a lui. Intâmpinarea n-a fost făcută numai în nume personal. Lumea întreagă Il aştepta pe Mesia, iar prin bătrânul Simeon lumea întreagă L-a întâmpinat. Lumea întreagă... Deci şi noi, fiecare dintre noi. Ca Prunc, Iisus a fost dus la Templu spre a fi întâmpinat. Ca Mântuitor, acum, prezent în Sfintele Biserici, ne cheamă să venim noi, spre a-L întâmpina, aşa cum am făcut şi astăzi. De aceea, la fiecare Sfânta Liturghie Îl întâmpinăm, minunându-ne de întrevederea tainică a mântuirii, simţind parcă, la sfârşit, impulsul de a rosti împreună, preoţi şi credincioşi: ,, Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea adusă prin jertfa Ta, care se înnoieşte la fiecare Liturghie, precum s-a reînnoit astăzi”. Amin!