"Cand te mangaie pe frunte parintele Gheorghe, parca
simti cum te inalti la cer!"
.
Staretul Gheorghe Avram, un preot foarte pretuit si iubit,
pe care crestini din toate zonele tarii il cauta cu nesat. Cand credinciosii pleaca
pe urmele unor duhovnici e semn ca "se amesteca" Dumnezeu.
A venit impreuna cu trei calugari, ca sa puna piatra de
temelie aici, incepand lucrarea cu mainile goale. Bolovanii de rau pentru
zidirea temeliei veneau cu carutele numai pana-n vale, unde era drum. Mai
departe, pe poteca, pana sus, la manastire, ii cara parintele in spate, unul
cate unul, prin glod si noroi.
Primele rugaciuni le –a facut intr-o bojdeuca din barne unde
si dormea impartind hrana si acoperisul cu cei care veneau la slujbele de
noapte avand drept luminator focul din soba si lumanarile fiindca nu era curent
electric. Apoi s-a construit si bisericuta din lemn in care se slujea chiar si
anul trecut (29-30iulie 2010), fiind cu totii in asteptarea sfintirii noului
paraclis. Un lacas spatios cu icoane deosebite , mobilier lucrat cu maiestrie
iar mesterii pictori sau intrecut pe sine poate si pentru faptul ca parintele
staret Gheorghe Avram le-a dat o sansa unica (mai ales ca acestia erau abia
studenti), sa ajunga in lumea buna a zugravilor de biserici. Toate constructiile
incepute se ridica cu o viteza uluitoare. De ce? Pentru ca parintele aduce de
nicaieri oameni credinciosi si darnici dar si pentru ca acolo sus la polul
frigului romanesc (Intorsura Buzaului), se poate construi numai doua luni pe
an.
Nu, nu cere,nimeni
nu l-a auzit niciodata, sa ceara. Si
totusi, ajutoarele vin din toate partile. A adus atatia credinciosi la
biserica, atatia oameni la credinta, e plina manastirea duminica si la
sarbatori, iar la zilele de hram, toata valea se umple de oameni si de masini
venite din toate partile tarii. Pe toti ii ospateaza atat cu hrana cea trebuincioasa
trupului dar nu inainte de a le potoli setea cea duhovniceasca. Vara manastirea
este plina de copii, elevi seminaristi
si studenti teologi care atunci cand il vedeau pe parintele staret se
luminau la fata inconjurandu-l ca pe un adevarat parinte.
Staretul Gheorghe
Avram a plecat spre manastire din localitatea Valea Mare unde s-a nascut si a
copilarit. A ajuns in obstea manastirii Cocos( Jud Tulcea)imediat dupa armata
dupa o intamplare nefericita dupa care este ales staret la Manastirea
Dervent(jud. Constanta) iar din 1998 dupa ce definitiveaza proiectul de la
Manastirea Dervent revine pe meleagurile sale unde ridica acest mare complex
monahal amenajat intr-un spaţiu sacru pe un teren în care au dat jertfă de
sânge ostaşii români în timpul eliberării ţării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu