Un tănăr
preot de ţară, plin de râvnă şi bune intenţii, voia să injghebeze pe lângă
biserica lui un mic muzeu sătesc, în care să strângă, pe lângă alte obiecte,
icoane vechi din sat, dând în schimb familiilor donatoare icoane noi, sfinţite
după toată rânduiala. Efortul său n-a fost deloc uşor, căci creştinii s-au
despărţit cu mare greutate de icoanele la care erau obişnuiţi să se închine.
Doar încrederea pe care o aveau în părintele lor i-a determinat să nu-l refuze.
Între donatori s-a numărat şi o văduvă bătrână şi săracă, foarte evlavioasă,
care i-a dat părintelui o icoană a Maicii Domnului, pe care o aveau din
moşi-strămoşi, pe dosul căreia erau însemnate, ca într-o cronică, evenimente
deosebite din viaţa lor de familie. A doua zi bătrâna urma să meargă la
biserică pentru a lua în primire icoana cea nouă. Dar pe măsură ce se apropia
seara căsuţa săracă i se părea bătrânei din ce în ce mai pustie. Când a dat să
se închine, ca de obicei înainte de culcare, din locul gol al icoanei i s-a
părut că aude glasul răposaţilor ei, spunându-i: ,,Cui vrei să te mai închini? La pereţii goi? Unde-i Maica noastră?...”.
Şi bătrâna n-a mai putut închide ochii toată noaptea! A doua zi, înainte de
revărsatul zorilor, s-a şi înfăţişat înaintea părintelui, care a înţeles îmediat
cum stau lucrurile şi i-a restituit icoana cea veche, fără împotrivire sau
mustrări. Bătrâna a aşezat-o la locul ei, fericită, a bătut 12 metanii şi a
rostit rugăciunile după obicei. ,,Astfel chipul
Maicii Domnului, luminat de candela care stătea aprinsă toată noaptea, a ţinut
de urât bătrânei şi i-a dat somn cu pace, până ce i s-au deschis ochii către
lumea cealaltă, unde a văzut pe toţi ai ei, adormiţi de mult în Domnul...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu