Parintele Arsenie Papacioc - despre proscomidie

    Parintilor, sunt si eu preot si savarsesc Sfanta Liturghie. Cand vad atatea lucruri acolo, atat de grozave, si cand este spus in carte ca s-a aratat de atatea ori Trupul lui Hristos sub chip de prunc, cat degetul de mare, si atatea alte minuni se intampla la fiecare slujba ortodoxa, cum pot eu sa ma compar cu ei, care nu au nici Proscomidie? Nu este normal sa te indoiesti de impartasania lor? Proscomidia, parin­tilor, va dati seama, este cel mai mare ajutor care se poate aduce mortilor si viilor. Si nu se face izolat. Se face in continuare cu Liturghia credinciosilor. Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu sfant Sangele Tau. Pai, bine frate, este putin lucru sa sal­vezi o lume intr-un ceas si jumatate – doua, cat faci Sfanta Liturghie?
- Un preot catolic a afirmat: atat timp cat misa catolica pastreaza epicleza ca fiind centrul liturghiei lor, Proscomidia pe care o fac ortodocsii este o fantezie inventata de ei si nu are o legatura concreta cu ceea ce se intampla la epicleza.
- Trebuie sa raspundem asa: 1054 de ani ati facut aceasta fantezie si voi! Parinte, draga, Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Ioan Gura de Aur au instituit si reguli pentru Proscomidie. Poti sa treci peste sfintii astia atat de uriasi? Parintilor, exista un cuvant al Sfantului Vasile cel Mare, in Canonul 87, pe care l-am pus in insemnari: „Orice cuvant al Sfintilor Parinti are putere canonica!” A gresit Sfantul Vasile cel Mare ca a facut Proscomidia? Ce, gresim cand facem pomenirea viilor si a mortilor? Cand sa o facem, daca nu la Proscomidie?
- Dupa schisma s-au apucat si au schimbat invatatura dogmatica si patristica. Catolicii nici nu-l mai recunosc pe Sfantul Vasile.
- De aceea nu merita nici o discutie. Am spus de multe ori si n-o spun numai eu. Eu nu spun decat ce am gasit la Sfintii Parinti: „Cu diavolul nu se sta de vorba!” E o mare greseala sa intri in dialog cu diavolul.
Parintilor, eu opresc lumea care spune: „Blestemat sa fii, drace!” Vezi-ti de treaba! Ii convine cand spui lucrul asta. Lui ii convine orice dialog cu el, pentru ca-l recunosti, il consideri. Desconsidera-l! Nici nu stau de vorba cu tine! Ca sa-l gonesc pot sa spun: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!” Puterea cuvantului numelui lui Hristos Dumnezeu, asta sa-l goneasca!
Se pune o problema: cand iertam pe morti? Ca trebuie sa-i pomenim nominal. Cand ii ajutam, cand ii iertam, daca nu la Proscomidie?

Iata ce scria si Sf. Ioan de Kronstadt despre aceasta problema:
Proscomidia înfăţişează limpede Biserica întreagă cu Capul ei, Hristos şi cu mădularele ei ce­reşti, pământeşti şi adormite. O, mi­nunată unire a lui Dumnezeu cu oa­menii! Romano-catolicii au lepădat proscomidia, şi prin aceasta au descăpăţânat Biserica, rupând legătura învederată a Bisericii văzute, luptă­toare, cu Biserica nevăzută, triumfă­toare, ca în locul lui Hristos să îi dea alt cap – un om care nu este slobod de rătăciri la care ea le face părtaşe şi pe mădularele sale, clerici şi mireni. O, cât de înţelept, de adevărat şi de mân­tuitor este aşezământul Bisericii, pe care o feresc de rătăciri Duhul Sfânt şi Hristos – Capul ei Cel atotputernic.]
- Alta intrebare de la catolici: Hristos a facut vreo Proscomidie?
- Vreme de trei ani a facut Proscomidie! Liturghia Sfantului Apostol Iacov are Proscomidie! Nu? Sfantul Apostol Iacov a facut-o. Apostolul lui Hristos. Pai, ce? Sfantul Vasile cel Mare era un fantezist? Era un mare traitor! Iar tu, 1054 de ani, n-ai trait Proscomidia asta? Ca nu s-a facut alta Liturghie dupa 1054. Si atunci, stiti ce este, dragii mei? E o fantezie vinovata de moarte. Pentru ca a angajat o parte din lume. Sunt mai multi catolici in lume decat ortodocsi. Dar vai si vai! Sunt foarte bucuros ca sunt in credinta aceasta, ca ii va smeri Dumnezeu pe toti! Ramane un singur lucru: Ade­varul! Pe toate planurile Adevarul! Asta e!
Cum spunea un parinte, ca un imparat a adus trei sfetnici sa-i intrebe, in fata altor sfetnici: ce e mai tare in lume? Primul a zis: „Cel mai tare in lume este vinul!” A argumentat. I-a turtit pe toti, nu-stiu-ce.
Al doilea: „Cel mai tare in lume e imparatul!” Iar asta pentru ca imparatii erau teocrati, comandau in numele divinitatii. Si l-a biruit pe primul. Si nu era o flatare, ci un adevar. Daca ar fi fost sinceri, pe pozitia lor teocratica, erau grozavi. Pentru ca asta era forma de organizare a lumii si trebuia o ordine, iar ordinea celui mai mare trebuia sa fie: dura lex, sed lex (legea e aspra, dar e lege). Iar aceasta in numele lui Dumnezeu. Dar nu era asa.
Iar al treilea a zis: „Cel mai tare din lume e femeia; dar mai de neinvins este Adevarul!” Femeia, pentru ca i-a trantit pe imparati una-doua. Dar mai de neinvins este Adevarul, care este in Biserica: Si pe aceasta portile iadului nu o vor putea birui! Este cuvant dumnezeiesc si trebuie sa mor cu asta. Nu-mi mai trebuie nimic, nici o alta lucrare. Sa mor cu ce-a spus Hristos. Traind, nu numai crezand!
Cat priveste sectele, sunt linistit. Ei sunt ca niste lupi care curata padurea de hoituri. Iar daca sunt si platiti, e si mai grav. (…)
- Care ar putea fi cauza exteriorizarii duhurilor necurate care vorbesc in special prin femei?
- Totdeauna au fost ispite. Dar, sa va spun sincer, eu inainte de Revolutie am fost mai ispitit.
S-a dat libertate la secte. Cand conduceam Seminarul de la Neamt, erau 300 de secte pe lume. Acum sunt 10.000! Se servesc dracii de aceste inva­taturi false. Dar nu sunt in masura sa spun de ce sunt asa de multe secte. Stie Dumnezeu! Mereu a fost lumea chinuita de diavol, insa acum au capatat o oa­recare indrazneala. Dar sunt si foarte multi care si-au intarit pozitia de credinta, de traire.
Eram la Manastirea Slatina si a venit un om bolnav. Gavriil il chema. Nu se marturisise toata viata. Era foarte bolnav si venise cu sotia la Sfantul Maslu. Am intervenit personal si l-am rugat sa se spovedeasca. El: „Nu, nu! Ce pacate am facut eu?“ Si nu a vrut sa se spovedeasca. Si-i faceam Sfantul Maslu dupa 12 noaptea cu mai multi preoti. La un moment dat, in timpul maslului, a venit moartea sa-l ia. Si a inceput sa tipe ca vrea sa se spovedeasca. Eu l-am intrebat: „Ce ai facut?” „Am facut, am…”, n-a apucat sa spuna nimic si a murit chiar in bratele mele! Doamne fereste sa mori nespovedit si cu constiinta incarcata de pacate!
Ei bine, ce asteptam? Uite prostul! Il rugam sa se spovedeasca. Nu-l costa nimic. Toti am putea trai aceste momente tragice daca vom fi neatenti cu implinirea poruncilor pe care ni le-a dat Dumnezeu!”

(Din: Ne vorbeste Parintele Arsenie 2, Editura Episcopiei Romanului, 1997)

Despre proscomidie( invataturi crestine folositoare)

     Proscomidia, care are locul in schevofilax, infatiseaza locul Capatanii, in care a fost rastignit Hristos, unde se spune ca zace craniul protoparintelui Adam; mai arata ca "aproape era mormantul unde a fost rastignit". Locul acesta al Capatanii a fost preinchipuit in Avraam, cand, chemandu-l Dumnezeu pe unul din munti, a facut jertfelnic din pietre si a pus lemne deasupra si a asezat pe fiul sau si a adus un berbec in locul lui, ca ardere de tot. Tot asa Dumnezeu si Tatal, Cel fara de inceput si Vechi in zile, a adus ca jertfa pe Fiul Sau Cel fara de inceput, Cel Care, in timpurile din urma, S-a intrupat din Fecioara si Nascatoarea de Dumnezeu, din coapsele lui Avraam, dupa fagaduinta juramantului pe care L-a facut fata de el, incat si pentru neamul omenesc, "El n-a crutat pe Fiul Sau Cel iubit si Unul nascut, dar pentru noi toti L-a dat" (Romani, VIII, 32) si a patimit ca Om in trup, dar a ramas nepatimitor in dumnezeire. Si inca, Hristos, mergand spre rastignirea Sa, isi purta Crucea si in loc de berbec a fost jertfit Trupul Sau cel fara de pata, ca un miel junghiindu-se cu sulita coasta Lui si Arhiereu facandu-se, ca Fiu al Omului si aducandu-se pe Sine si fiind adus ca jertfa, ca sa ridice pe multi pacatosi. El a murit ca Om, dar a inviat ca Dumnezeu, pentru care inviere avea slava mai presus de lume la Dumnezeu si Nascatorul.

     Proaducerea - punerea inainte - a painii (numai proaducerea Agnetului din paine, nu toata painea, are acest inteles. De observat ca aici este folosit tot cuvantul oblatio = aducere inainte, dar aici nu mai are intelesul de loc liturgic, ci de actiune a preotului pentru pregatirea Sfantului Trup, cum am anuntat mai sus.) arata Trupul Domnului, pironit pentru mantuirea noastra, a credinciosilor.

           Simbolismul proscomidiei

    Painea consacrata punerii inainte inchipuie curatirea lumii si neintrecuta bogatie a bunatatii lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut Om si S-a dat pe Sine jertfa si ofranda si Trupul Sau pret de rascumparare, jertfa de impacare pentru viata si mantuirea lumii, pe de o parte, luand intreaga framantatura a firii omenesti, in afara de pacat, iar pe de alta parte, proaducandu-Se ca parga si aleasa si totala roada lui Dumnezeu si Tatal pentru neamul omenesc precum zice: "Eu sunt painea care S-a pogorat din cer" si "cel ce mananca aceasta paine va trai in veac". Despre aceasta spune si Profetul Ieremia: "Haideti sa introducem un lemn in painea lui", aratand lemnul Crucii, cel infipt in Trup.

   Copia este in locul celei care a impuns coasta Domnului.

   Scoaterea agnetului din prescura, cu copia, simbolizeaza "ca o oaie spre junghiere S-a adus" si urmatoarele de la Isaia LIII, 7. Este de retinut vechimea formei traducerii textului "ca o oaie spre junghiere s-a adus" - sec. VIII - Biblia romaneasca1968, Uturghierele romanesti, editiile 1956 si 1967, au tradus acest text altfel decat traditional: "Ca un miel se aduce spre junghiere si ca o oaie fara de glas inaintea celui ce-o tunde, asa nu si-a deschis gura sa".

    Discul este nasalia pe care este asezat Trupul Domnului de catre preot si diacon; acestia sunt Iosif si Nicodim.

    Vinul inchipuie sangele care a curs din coasta Domnului. Este si vinul mistic, pe care El l-a dat ucenicilor la Cina.

     Apa inchipuie pe cea care a curs din coasta lui Hristos insusi si, prin incalzire, arata caldura Sfantului Duh, iar prin culoarea ei alba, credinta curata.

   Vinul impreuna cu apa simbolizeaza sangele si apa care au curs din coasta Lui, precum zice Profetul: "Paine I se va da sa manance si apa cu bautura curata".

   In locul sulitei care a impuns pe Hristos, pe Cruce, folosita de catre Longhinus, este copia insasi.

    Painea si potirul propriu si adevarat sunt spre imitarea Cinei celei de Taina, la care Hristos a luat paine si vin si a zis: "Luati, mancati si beti din acesta toti. Acesta este Trupul Meu si Sangele", aratand ca pe noi ne-a facut partasi ai mortii si ai invierii si ai slavei Lui.

    Prescura, cea numita si artos si binecuvantare si parga, din care se taie Trupul Domnului, se ia ca simbol al Pururea Fecioarei si Nascatoarei de Dumnezeu, Aceea Care, dupa buna placere a Tatalui si vointa Fiului insusi si Cuvantul si venirea Sfantului Duh, primind pe Unul din Sfanta Treime, Fiul lui Dumnezeu si Cuvantul, a nascut pe Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit.

    Si iarasi, precum Dumnezeu, Cel mai presus de materie, luand Trup din aceasta (din Sfanta Fecioara), intr-o singura persoana, era Dumnezeu si Om adevarat, asemenea noua, dar fara de pacat, tot asa si Trupul Domnului, ca dintr-un oarecare pantece si carne a trupului fecioresc (eu vorbesc despre intreaga paine, binecuvantare si prescura) se taie de catre diacon, cum a primit (prin traditie) Biserica cea Mare, cu un cutit oarecare, pe care il numesc si copie, desi inca nu este momentul acesteia si asa, in mod special ipostatic, se scoate din mijlocul acesteia.

    De observat ca si diaconul, in secolul al VIII-lea, dupa o veche traditie, avea dreptul de a proscomidi, cu exceptia Rugaciunii punerii inainte, pe care o citea preotul. Si Teodor de Andida (sec. XII-XIII) mentioneaza in Comentariul sau liturgic aceasta practica, adaugand si el: "asa cum a practicat Biserica cea Mare". Rugaciunea proscomidiei, continua el, se citeste de catre preot. Biserica cea Mare este Biserica Sfanta Sofia din Constantinopol, pe atunci Catedrala Patriarhiei Ecumenice.

    Totusi diaconul, care savarseste aceasta, dupa ce a pregatit impreuna cu aceasta (adica cu painea) si (materia) ce va sa se savarseasca Sange domnesc, in momentul corespunzator Patimii, prin venirea Duhului de viata facator, le lasa pe acestea la Proscomidie, in timp ce preotul rosteste Rugaciunea.

     Proscomidia - locul nasterii lui Hristos

     Si insusi diaconul, taind Sfantul Trup din prescura, imita pe ingerul care a spus Fecioarei: "Bucura-te". Cu toate ca si preotii taie aceasta, nu este ceva de mirare, caci trebuie sa vedem practicile Bisericii celei Mari - a Constantinopolului. Tot asa, se lasa Sfantul Trup la Protesa (protesa = camara corespunzatoare proscomidiei de azi, in care se afla masa pe care se puneau ofrandele credinciosilor, pentru ca din ele sa se aleaga cele pentru Sfanta Euharistie. Ambele cuvinte, "proscomidie" si "protesa", insemneaza "punere inainte". Denumirea incaperii dinspre miazanoapte, ca si a celei dinspre miazazi, de Sfanta Masa, unde se afla masa numita proscomidie si camara numita protesa se numea pastoforie, adica loc de depozitat si pastrat cele necesare pentru Sfanta Euharistie) ca in Bedeem, unde S-a nascut Hristos, "ale Carui iesiri au fost de la inceput, din zilele veacului" tot ca si in Nazaret.

     Proscomidia - locul copilariei lui Hristos

    Pe langa aceasta, Protesa (proscomidia) mai simbolizeaza locul vietuirii (Domnului Hristos) in Capernaum. Din cauza aceasta, noi am spus ca un fapt dintre cele inchipuite acum se refera la doua si chiar la trei dintre cele care s-au celebrat atunci, si, ca sa vorbim pe scurt, Protesa simbolizeaza timpul de treizeci de ani dinainte de Botez si felul de viata al Sau.

    Potirul este in locul vasului care a primit sangele varsat din preacurata coasta impunsa si mirul parfumat, scurs, al mainilor si picioarelor lui Hristos, iar craterul (cupa conica) simbolizeaza paharul izbavitor pe care l-a dat ucenicilor Lui la Cina.

     Potirul, iarasi, simbolizeaza cupa pe care o descrie in mod special; desigur ca intelepciunea si Fiul lui Dumnezeu a amestecat Sangele Sau in locul vinului aceluia si l-a pus la Sfanta Masa a Lui, zicand tuturor: "Beti dintru acesta toti", in locul vinului cel amestecat, spre iertarea pacatelor si spre viata vesnica.

      Pastoforiul dinspre miazanoapte (Protesa -Proscomidiarul) unde se savarseste proscomidia este in locul Capatanii (in textul grec denumire pentru pastoforiul din parte de miazazi a Altarului, unde se pastrau, ca si azi, vesmintele si odoarele liturgice).

      Ilitonul inseamna giulgiul cu care a fost invelit Trupul lui Hristos, coborat de pe Cruce si pus in mormant.

      Si acoperamantul de deasupra al Domnului mai insemneaza giulgiul cu care au infasurat Trupul lui Hristos. Acoperamantul Discului este si in locul mahramei care era pe fata insasi a Domnului, acoperind-o, in mormant.

     Perdeaua sau aerul, adica al treilea acoperamant este si se spune ca este in locul pietrei cu care Iosif a intarit mormantul, pe care l-a pecetluit lespedea custodiei.

      Iata, Hristos a fost rastignit, Viata s-a ingropat, Mormantul a fost pecetluit.

      Si indata cadelnita (aducandu-se) arata inmormantarea lui Hristos, iar focul, dumnezeirea Sa. Fumul cel binemirositor arata mireasma cea cu bun miros, revarsata, a Sfantului Duh, caci "cadelnita" se talmaceste "bucurie prea bine mirositoare".

      Tamaia tine locul aromatelor pe care le aduceau pentru ingroparea Domnului, caci smirna si tamaia magilor este rugaciunea curata a faptelor bune, din care purcede mireasma cea cu bun miros, precum zice Apostolul: "Noi suntem buna mireasma a lui Hristos".

     Deci sa cunoasteti toti preotii care va apropiati de Jertfelnic (Altar) si savarsiti jertfa cea fara de sange ca noi vestim Patimile cele datatoare de viata ale lui Hristos. Asadar, se da momentul precis de catre arhiereu, preotului, care va sa inceapa Sfanta Liturghie. Acest moment infatiseaza timpul care a fost anuntat mai dinainte de Profetul Isaia, cu privire la nasterea Inaintemergatorului Ioan si cu privire la venirea lui Hristos la noi.

     Iar preotul care face inceputul Sfintei Liturghii inchipuieste pe inaintemergatorul si Botezatorul Ioan, care si-a inceput predica sa zicand: "Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor" si botezandu-i pe toti care veneau la el.

    Diaconii sunt pastorii, iar preotii, ingerii de la Nasterea Domnului.

            

                                                                          ( va urma)

Rugaciune catre Maica Domnului care se spune mai ales pentru cei care voiesc să se împărtăşescă

          O ,Maică  a lui Dumnezeu fără prihană  şi mai presus de toată  mintea şi de tot cuvântul.O, Fecioară Preasfântă , care covărşeşti însaşi fecioara, ca ceea ce mai înainte de naşterea cea dumnezeiasca ai fost fecioară mai presus de  toate fecioarele şi aceeaşi  ai rămas şi întru naştere şi dupa ea; prin care firea  oamenilor cea căzută de demult şi depărtată de la Dumnezeu, prin iubirea de oameni cea negrăită  şi pogorârea cea neasemănată, s-a unit cu firea cea dumnezeiască şi fericită, care  nicidecum n-a suferit desparţire, amestecare sau schimbare; prin care, şi după această unire negrăită  şi împăcare ,căzând din cuviinţă, prin zavistia vicleanului şi prin uşurinţa minţii noastre, suntem chemaţi iarăşi la pocăinta, şi pe Fiul tau şi Dumnezeul nostru îl avem milostiv către noi, prin  mijlocirile tale cele neobosite către Dânsul şi prin rugăciunile tale cele prea lucrătoare. Ţie , Stăpână, mă cuceresc  şi pe tine te rog, ce milostivă şi iubitoare de oameni, Maica lui  Dumnezeu cel milostiv  şi  iubitor de oameni: stai lângă mine în ceasul acesta când, mai mult decât  oricând, am trebuinţă de acoperământul şi sprijinul tău. Că de vreme  ce sunt cu totul necurăţie şi  noroi al  păcatelor şi, mai cuprinzător a  zice, locaş al tuturor patimilor pierzatoare de suflet şi voiesc să mă apropii de Preacuratele şi  înfricoşătoarele Taine ale Fiului tău şi Dumnezeului nostru, mă îngrozesc şi sunt ţinut de cutremur, cugetând la  mulţimea faradelegilor mele. Căci care din simţirile mele nu le-am folosit rău, eu, ticălosul? Care meşteşugire satanicească nu am lucrat-o cu făţărnicie, cu bună voire şi cu covârşire? Cu ce gânduri necuvioase şi năluciri deşarte nu m-am stricat? Care chip de  robie nu a stăpânit cu desăvârşire mintea mea? Că nu numai că mă port  ca un robit de patimile cele păcătoase în care am căzut şi care stăpânesc mintea mea, nici numai de acele fapte sau vorbe  străine care au intrat în sufletul meu prin cele cinci simţiri şi care mi s-au făcut idoli răi, risipindu-mi socoteala  cea bună, ci şi cele  ce încă nu s-au făcut, nici nu se vor face şi cele nu s-au auzit, nici nu s-au văzut, adunându-le mintea mea  cea  pătimaşă şi copilărească, având in ajutor pe făcătorul răutăţii, mi-au cheltuit vremea vieţii mele celei păcătoase. Şi aflându-mă eu, ticălosul, întru atâta mulţime de rele, am cugetat, o, Stăpână, să mă apropii de Tainele cele  dumnezeieşti şi mai presus de fire. Dar mă tem ca nu cumva să fiu legat de mâini şi de picioare, ca  cel  neîmbrăcat cu haină de nuntă, şi să fiu aruncat ca un nevrednic în  întuneric, şi,în loc de luminare şi de împărtăşire cu darul cel dumnezeiesc, să fiu osândit în locuinţa întunericului cea potrivită mie. Dar ce să fac? De mă voi împărtăşi cu Tainele cele înfricoşătoare cu nevrednicie, nici pedepse ca acestea şi mai rele decât acestea aştept să pătimesc. Iar dacă voi petrece multă vreme neâmpărtăşit de acestea, punînd înainte nevrednicia nebăgând de seamă, voi cădea în adănc de rele, făcându-mă astfel vinovat de aceleaşi pedepse sau de unele şi mai mari. Deci strâmtorat sunt din amândouă părţile. De aceea şi alerg la tine, Ajutătoarea cea tare şi nebiruită, milostiveşte-te, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, şi folosind îndrăzneala ta cea de maică către Fiul tău, cere-mi mie iertare, de greşelile mele cele făcute mai înainte şi mă arată nevătămat de focul cel arzător al Tainelor lui cele făcătoare de viaţă. Iar mai ales, fiindcă ai unite întru tine puterea şi iubirea învredniceşte-mă să mă curăţesc şi să mă luminez prin împărtăşirea acestora şi-mi ajută să petrec rămăşiţa vieţii mele întru pocăinţă, în sfinţenie şi în smerenie, în lucruri, în cuvinte şi în gânduri. Şi fii lângă mine de-a pururea, îndreptând toate mişcările sufletului meu, sprijinindu-mă, povăţuindu-mă, surpând puterile cele potrivnice, păzindu-mă  şi ocrotindu-mă din toate părţile ca pe un rob netrebnic al bunătăţii tale. Cu adevărat, Stăpână cu totul binecuvântată, să nu întoarci deşarte rugăciunile mele cele nevrednice şi ticăloase, ci stai lângă mine şi mă ajută în viaţa aceasta, în vremea ieşirii sufletului meu cel ticălos şi la Judecata cea înfricoşătoarte şi nemitarnică ce va să fie şi mă izbăveşte de toate cele rele. Ca, fiind mântuit de darul tău, să te binecuvântez, şi să te preamăresc şi, luminându-mă cu razele tale, să mă îndrept spre lauda, slava şi închinăciunea Treimii celei prea bune, fericite şi atotlucrătoare, în vecii vecilor. Amin!.

Rugaciunea celui deznadajduit catre Maica Domnului

  Stăpână  Preacurată, Născătoare de  Dumnezeu, Ceea ce ai născut cu trup pe Dumnezeu-Cuvîntul , cea ma  înaltă decât toată  zidira a văzută şi cea nevăzută, ceea ce porţi  grijă de neamul omenesc, sprijinirea celor necăjiţi, nădejdea  celor deznădăjduiţi , ajutorul  celor neajutoraţi şi limanul celor înfioraţi,  Maica lui  Hristos cu firea şi Maică a creştinilor cu darul , la tine cad şi pe tine te rog,Fecioară  Stăpână ,Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, cel nevrednic cerului şi pământului, miluieşte-mă, cea cu totul fără de  prihană şi nu  mă lasă bucurie dracilor, miluieste-mă şi nu te  îngreţoşa de mine, păcătosul, spurcatul  şi necuratul. Milostiveşte-te spre mine ,ticălosul. Caută spre robul tău şi mă ajută pe mine, cel deznădajduit şi nedumerit. Şi roagă pe Fiul tău cel iubitor de  oameni şi Dumnezeul meu , să mă izbăvească de faptele cele rele şi de osânda cea veşnică. Roagă-te cu sârguinţă spre mine ,netrebnicul robul tău, că mult poate rugăciunea  Maicii spre imblânzirea Stăpânului.

   Şi ştiu cu adevărat că nu  se cuvine ca eu,cel atât de spurcat şi ne înfrânat, să te numesc şi să te chem pe tine ,cea Prea curată  şi cu totul fără prihană , cu buze spurcate şi întinate. Dar fiindcă  tu singură esti , după Dumnezeu ,măngâierea mea şi altă scăpare nu ştiu, mă rog bunătăţii sale, Stăpâne, şi uşă a milostivirii Fiului Tău şi Dumnezeului meu, mă învredniceşte, prin mijlocia  ta , să dobândesc iertare de greşelele mele cele multe, ca să mă împărtaşesc cu Tainele Lui cele prea curate, infricoşatoare şi făcătoare de viaţă . Aşa ,Stăpână , Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,ascultă-mă pe mine, ticălosul  şi nevrednicul robul  tău , ca totdeauna  să te  binecuvântez şi să măresc numele tău cel sfânt în vecii vecilor . Amin!.